1 Dar iată ce s’a mai petrecut: Nabot din Izreel avea o vie care se megieşea în Izreel cu palatul regelui Ahab, regele Samariei.
2 Şi Ahab i-a zis odată lui Nabot: «Dă-mi via ta ca să fac din ea o grădinărie, căci este chiar lângă palatul meu, iar în schimb îţi voi da o vie mai bună, sau, dacă socoteşti cu cale, îţi voi plăti preţul ei în bani».
3 Însă Nabot a răspuns lui Ahab: «Doamne, păzeşte! Eu nu-ţi vând moştenirea părinţilor mei!»
4 Şi a intrat Ahab în palatul lui, întărâtat şi mânios, din pricina răspunsului pe care i-l dăduse Nabot din Izreel, fiindcă îi spusese: «Nu-ţi vând moştenirea rămasă de la părinţii mei!» Apoi s’a întins pe pat, s’a întors la perete şi n’a vrut să mănânce nimic.
5 Atunci a intrat la el Izabela, soţia lui, şi l-a întrebat: «De ce ţi-e sufletul zbuciumat şi nu vrei să mănânci nimic?»
6 Dar el i-a răspuns: «Am vorbit cu Nabot cel din Izreel şi i-am zîs: «Vinde-mi via ta pe bani sau, dacă îţi este cu voie, să-ţi dau în schimb altă vie!» Şi el mi-a întors vorba: «Nu-ţi vând ţie via mea!»
7 Atunci Izabela, soţia sa, l-a luat cu vorba şi i-a zis: «Aşa este stăpânirea ta peste Israil! Scoală, mănâncă şi fii cu inimă bună, căci via lui Nabot din Izreel ţi-o voi da eu!»
8 Atunci ea a scris scrisori în numele lui Ahab şi le-a pecetluit cu inelul lui. Şi ea a trimis scrisorile la bătrânii şi la cei mai cu vază oameni din cetatea în care locuia Nabot.
9 Şi iată ce scria în scrisori: «Ţineţi post şi puneţi pe Nabot la loc de cinste, în fruntea poporului.
10 Aduceţi apoi doi oameni de nimic înaintea lui care să mărturisească împotriva lui aşa: «Ai hulit pe Dumnezeu şi pe rege». Apoi sări scoateţi afară, să-l bateţi cu pietre şi astfel să moară!»
11 Şi oamenii cetăţii, bătrânii şi fruntaşii din cetatea în care locuia el, au făcut după îndemnul Izabelei şi după cuprinsul scrisorilor pe care ea le trimisese.
12 Ei au vestit post şi au pus pe Nabot la loc de cinste, în fruntea poporului,
13 Apoi au adus doi martori ticăloşi pe care i-au pus în faţa lui, iar oamenii aceia de nimic au mărturisit împotriva lui Nabot în auzul poporului astfel: «Tu ai defăimat pe Dumnezeu şi pe rege!» Apoi l-au scos afară din cetate şi l-au bătut cu pietre până când a murit.
14 Pe urmă au trimis ştire Izabelei: «Nabot a fost bătut cu pietre şi a murit!»
15 Când a auzit Izabela că Nabot a fost omorît cu pietre, a zis lui Ahab: «Scoală şi ia în stăpânire via lui Nabot din Izreel, cel care nu voia să ţi-o dea nici pe bani, căci Nabot nu mai este viu; el a murit!»
16 Îndată ce a auzit Ahab că Nabot a murit, s’a sculat şi s’a pogorît înspre via lui Nabot din Izreel, ca să o ia în stăpânire.
17 Atunci a fost cuvântul Domnului către Ilie Tesbiteanul:
18 «Scoală şi te pogoară în întâmpinarea lui Ahab, regele lui Israil, care are curtea domnească în Samaria! Iată, el se află la via lui Nabot, unde s’a pogorît ca să o ia în stăpânire.
19 Şi aşa să-i grăieşti: «Aşa zice Domnul: «Ai omorît ca să pui mâna pe moştenire!» Şi să-i mai spui: «Aşa zice Domnul: «În locul în care câinii au lins sângele lui Nabot, să lingă câinii şi sângele tău!»
20 Şi Ahab a zis lui Ilie: «Şi aici ai dat peste mine, vrăjmaşule?» Dar el i-a răspuns: «Te-am aflat şi aici, fiindcă tu năzueşti mereu să faoi rău în ochii Domnului!
21 Iată, voi aduce peste tine nenorociri şi te voi mătura şi voi nimici din casa lui Ahab pe toţi cei de parte bărbătească, fără deosebire, din Israil.
22 Şi mă voi purta cu casa ta ca şi cu casa lui Ieroboam, fiul lui Nabat, ca şi cu casa lui Baeşa, fiul lui Ahia, din pricina ticăloşiilor cu care m’ai întărâtat şi ai ademenit pe Israil la păcat.
23 Şi pentru Izabela, Domnul spune: «Câinii vor mânca pe Izabela în câmpia lui Izreel.
24 Pe cel care va muri din casa lui Ahab în cetate, câinii îl vor mânca, iar pe cel care va muri pe câmp, îl vor mânca păsările cerului!»
25 – Şi n’a mai fost altul ca Ahab care să se fi lăsat biruit să facă rău în ochii Domnului, fiindcă femeia sa Izabela îl înduplecase la aceasta.
26 Şi el a săvârşit multe ticăloşii, deoarece el a umblat după idoli, precum făceau Amoriţii pe care i-a alungat Domnul din faţa fiilor lui Israil. –
27 Când a auzit Ahab cuvintele acestea, şi-a rupt veşmintele şi şi-a pus sac pe capul lui şi a postit. Şi se culca învelit în veşmântul său de jale şi umbla abătut.
28 Atunci a fost cuvântul Domnului către Ilie şi i-a zis: «Ai văzut cum s’a umilit Ahab înaintea mea? Şi fiindcă s’a umilit într’atâta, nu voi abate în zilele lui nenorociri, ci în zilele fiului său voi prăvăli nenorociri peste casa lui!»