9
Iar după ce a sfârşit Solomon zidirea templului Domnului şi palatul regal, precum şi toate planurile pe care Solomon dorise să le înfăptuiască,
Domnul s’a arătat, lui Solomon a doua oară, aşa cum i se arătase la Ghibeon,
Şi i-a zis: «Am ascultat rugăciunea ta şi ruga ta din suflet, pe care ai înălţat-o către mine, şi am sfinţit templul acesta pe care l-ai zidit ca să-mi sălăşluesc numele meu pe veci într’însul, şi ochii mei şi inima mea să vegheze în el în toată vremea.
Tu, dacă vei umbla înaintea mea precum a umblat David, părintele tău, întru neprihănirea inimii şi întru desăvârşire, ca să împlineşti tot ceea ce ţi-am poruncit ţie, şi vei păzi legile mele şi îndreptările mele,
Atunci, eu voi întări tronul regatului tău peste Israil deapururi, precum am făgăduit lui David, părintele tău, şi i-am zis: «Nu se va curma din tine bărbat pe tronul lui Israil».
Iar dacă voi şi fiii voştri vă veţi răzleţi do mine şi nu veţi păzi poruncile şi legile mele pe care vi le-am dat, şi vă veţi îndupleca să cinstiţi alţi dumnezei şi să vă închinaţi lor,
Eu voi curma pe Israil de pe faţa pământului pe care i l-am dat, împreună cu templul pe care l-am sfinţit pentru numele meu şi-l voi arunca de la mine. Şi Israil va ajunge la toate popoarele de poveste şi de ocară!
Iar acest templu va fi prefăcut în morman de dărâmături şi cine va trece pe lângă el se va minuna, va fluera şi va zice: «Din care pricină Domnul a urgisit astfel ţara şi acest templu?»
Şi i se va răspunde: «Fiindcă au părăsit pe Domnul Dumnezeul lor, care a scos pe strămoşii lor din ţara Egiptului, şi s’au aciuat lângă alţi dumnezei, lor li s’au închinat şi pe ei i-au cinstit! Din această pricină Domnul a abătut peste ei toată nenorocirea aceasta.»
10 La capătul celor douăzeci de ani, în care timp Solomon a sfârşit cele două zidiri, templul şi palatul regal,
11 Solomon a dat lui Hiram, regele Tirului – adică Hiram, regele Tirului, care ajutase pe Solomon cu lemn de cedru, de chiparos şi cu aur după voia lui – i-a dăruit douăzeci de oraşe în ţinutul Galileei.
12 Când însă Hiram a venit din Tir, ca să vadă oraşele pe care i le dăruise Solomon, nu i-au plăcut,
13 Şi a zis: «Ce fel de oraşe sunt acestea pe care mi le-ai dat, frate?» Şi le-a rămas numele: ţinutul Cabul, până în ziua de azi.
14 Şi a trimis Hiram regelui Solomon o sută douăzeci de talanţi de aur.
15 Iată cum a fost cu corvezile pe care le-a rânduit Solomon pentru zidirea templului Domnului şi a palatului său şi ca să ridice Milo, zidul Ierusalimului, Haţor, Meghido şi Ghezerul, –
16 Căci Faraon, împăratul Egiptului, venise şi cuprinsese Ghezerul, şi-l prefăcuse în cenuşă, iar pe Canaaniţi, locuitori ai cetăţii, i-a omorît, şi cetatea a făcut-o dar fiicei sale, soţia lui Solomon;
17 Din această pricină Solomon a zidit din nou Ghezerul— apoi Bethoronul de Jos,
18 Baalat, Tadmor în ţinutul pustiu de la miază-zi,
19 Toate cetăţile pătule ale lui Solomon, cetăţile pentru carele de război, cetăţile pentru călăreţi, şi tot ce plănuise Solomon să clădească în Ierusalim, în Liban şi în tot cuprinsul stăpânirii sale:
20 Anume corvodarii au fost tot poporul care mai scăpase dintre Amoriţi, Hetiţi, Pereziţi, Iebusiţi, şi care nu făceau parte din fiii lui Israil,
21 Fiii lor, care mai rămăseseră în ţară şi pe care Israiliţii n’au putut să-i nimicească, Solomon i-a pus la corvadă, până în ziua de azi.
22 Iar din fiii lui Israil n’a făcut pe nimeni Solomon rob, ci i-a făcut oşteni, dregători, voevozi, căpitani şi supraveghetori mai mari peste carele şi călăreţii săi.
23 Marii supraveghetori peste lucrările lui Solomon, care supravegheau poporul împovărat cu lucrul, au fost cinci sute cincizeci.
24 Solomon a zidit Milo, în vremea când fiica lui Faraon a trecut din cetatea lui David în palatul care i-a fost zidit pentru ea.
25 Solomon îşi făcuse pravilă ca de trei ori pe an să aducă arderi de tot şi jertfe de pace pe jertfelnicul pe care îl înălţase pentru Domnul, şi tămâieri înaintea Domnului. – În vremea aceasta el a dres şi palatul său. –
26 Solomon regele a alcătuit un stol de corăbii la Eţion-Gheber, lângă Elat, pe ţărmul Mării Roşii, în ţara Edomului.
27 Hiram a trimis pe corăbiile lui Solomon oamenii săi, corăbierii săi, deprinşi cu marea, să însoţească oamenii lui Solomon,
28 Şi ei au ajuns la Ofir şi au adus de acolo aur, patru sute douăzeci de talanţi, pe care îl dădură regelui Solomon.