15
1 Iar toţi vameşii şi păcătoşii stăteau în preajma lui ca să-l asculte.
2 Ci Fariseii şi Cărturarii cârteau zicând: Acesta primeşte la sine pe păcătoşi şi stă cu ei la masă.
3 Atunci a rostit către ei parabola aceasta şi le-a spus:
4 Care om dintre voi, având o sută de oi şi pierzând din ele una, nu le lasă pe cele nouăzeci şi nouă în bărăgan şi nu porneşte după cea pierdută, până ce o găseşte?
5 Şi dacă a găsit-o, o pune pe umerii săi cu bucurie,
6 Şi sosind chiamă pe prieteni şi pe vecini, zicându-le: Bucuraţi-vă cu mine, că am găsit oaia mea cea pierdută.
7 Zic vouă că aşa va fi bucurie în cer, pentru un păcătos care se pocăcşte, mai multă decât pentru nouăzeci şi nouă de drepţi cărora nu le trebueşte pocăinţă.
8 Sau care femeie, având zece drahme, dacă pierde o drahmă, nu aprinde lumină şi nu mătură casa şi nu caută cu dinadinsul, până ce o găseşte?
9 Şi dacă o găseşte, cheamă pe prietene şi pe vecine, spunându-le: Bucuraţi-vă cu mine, căci am găsit drahma ce pierdusem.
10 Astfel zic vouă, bucurie este înaintea îngerilor lui Dumnezeu, pentru un păcătos care se pocăeşte.
11 Apoi a zis: Un om avea doi feciori,
12 Şi cel mai tânăr dintre ei a spus tatălui său: Tată, dă-mi partea din avere ce mi se cade. Atunci el a împărţit averea între ei.
13 Dar nu după mai multe zile, feciorul cel mai mic, strângându-şi toate, a plecat într’o ţară depărtată şi acolo şi-a risipit avutul, vieţuind în destrăbălare.
14 După ce a cheltuit totul, s’a întâmplat, în ţara aceea, o foamete mare şi el a început să ducă lipsă.
15 S’a dus atunci şi s’a aciuat pe lângă unul din locuitorii acelei ţări şi acesta l-a trimis pe moşia sa, ca să păzească porcii.
16 Şi dorea să-şi sature pântecele din roşcovele pe care le mâncau porcii, însă nimeni nu-i dădea.
17 Dar venindu-şi întru sine, el şi-a zis: Câţi argaţi ai tatălui meu au prisos de pâine, iar eu, aici, pier de foame!
18 Scula-mă-voi şi mă voi duce la tatăl meu şi-i voi spune: Tată, greşit-am împotriva cerului şi înaintea ta;
19 Nu mai sunt vrednic să mă chem fiul tău. Fă-mă ca pe unul din simbriaşii tăi.
20 Şi s’a sculat şi a venit la tatăl său. Ci pe când era cl încă departe, l-a văzut tatăl său şi s’a înduioşat şi alergând la el a căzut pe grumajii lui şi l-a sărutat.
21 Atunci i-a zis feciorul: Tată, greşit-am împotriva cerului şi înaintea ta şi nu mai sunt vrednic să mă numesc fiul tău.
22 Dar tatăl a rostit către slugile sale: Aduceţi, degrabă, caftanul cel mai bun şi îmbrăcaţi-l cu el; şi puneţi-i inel în deget şi încălţăminte în picioare.
23 Apoi, aduceţi viţelul cel gras, de-l tăiaţi. Şi să mâncăm, să ne veselim.
24 Căci acest fecior al meu era mort şi a înviat, era pierdut şi s’a aflat. Şi au început să se veselească.
25 Iar feciorul lui cel mare era la câmp. Ci când a venit şi s’a apropiat de casă a auzit cântece şi jocuri.
26 Atunci chemând la sine pe unul dintre robi a întrebat ce însemnează aceasta.
27 Şi el i-a spus: Fratele tău a venit şi tatăl tău, pentru că l-a apucat sănătos, a jertfit viţelul cel îngrăşat.
28 Şi s’a mâniat feciorul cel mare şi nu voia să intre; dar tatăl său, ieşind afară, îl îmbuna.
29 Atunci răspunzând el a zis către tată-său: Iată atâţia ani de când îţi slujesc şi niciodată n’am călcat porunca ta. Şi mie niciodată nu mi-ai dat un ied, ca să mă veselesc cu prietenii mei.
30 Dar când veni acest fecior al tău, care ţi-a mâncat averea cu desfrânatele, junghiaşi pentru el viţelul îngrăşat.
31 Tatăl însă i-a grăit: Fiule, tu pururea eşti cu mine şi toate ale mele sunt ale tale.
32 Se cuvenea însă să ne veselim şi să ne bucurăm, căci fratele tău acesta mort era şi a înviat, pierdut era şi s’a aflat.