1 Apoi toată mulţimea lor s’a sculat în picioare şi l-a adus înaintea lui Pilat.
2 Şi au început să-l pârască şi să zică: Pe acesta l-am aflat sucind minţile neamului nostru şi împiedicând să dăm dajdie Cezarului, iar despre sine spune că este Christos împărat.
3 Pilat l-a întrebat, zicând: Eşti tu împăratul Iudeilor? Iar el răspunzându-i a grăit: Tu singur zici că sunt.
4 Atunci Pilat a rostit către mai marii preoţilor şi către gloate: Nu găsesc nici o vină în acest om.
5 Dar ei mai cu putere stăruiau în spusa lor că răzvrăteşte norodul, cu învăţătura lui, prin toată Iudeia, din Galileia, de unde a început, şi până aici.
6 Auzind Pilat de Galileia, a întrebat dacă omul este galileian.
7 Iar dacă a aflat că este de sub stăpânirea lui Irod, l-a trimis la Irod, care era şi el în Ierusalim, întru acele zile.
8 Irod, când a văzut pe Iisus, s’a bucurat foarte, că de multă vreme voia să-l cunoască, pentru că auzise multe despre el şi nădăjduia să-l vadă săvârşind vre-o minune.
9 Şi l-a întrebat Irod despre multe lucruri, dar el nu i-a răspuns nimic.
10 Iar mai marii preoţilor şi cărturarii erau de faţă şi-l învinuiau din răsputeri.
11 Atunci şi Irod, cu căpitanii săi, l-a dispreţuit şi l-a luat în râs şi îmbrăcându-l cu o haină bătătoare la ochi l-a trimis înapoi la Pilat.
12 Şi în ziua aceea Irod şi Pilat s’au făcut prieteni unul cu altul, căci mai înainte erau între ei în vrăjmăşie.
13 Pilat a chemat laolaltă pe mai marii preoţilor, pe căpetenii şi norodul,
14 Şi a vorbit către ei: Aţi adus la mine pe omul acesta, ca pe un răzvrătitor al poporului; dar iată, eu, cercetându-l de faţă cu voi, nici o vină n’am găsit în acest om, din toate câte i le puneţi în sarcină.
15 Şi nici Irod n’a găsit, căci l-a trimis înapoi la noi. Vedeţi dar, că n’a săvârşit nimic vrednic de moarte.
16 Astfel că îi voi da o pedeapsă şi-i voi da drumul.
17 Că trebuia, la praznic, să le lase slobod un vinovat.
18 Dar ei toţi cu toţii au strigat şi au zis: Să piară acesta! Iar pentru noi dă drumul lui Baraba.
19 – Unul care era aruncat în temniţă, pentru o răscoală ce se făcuse în oraş şi pentru omor. –
20 Şi din nou Pilat le-a vorbit, voind să libereze pe Iisus.
21 Dar ei ridicau glasul şi strigau: Răstigneşte-l! Răstigneşte-l!
22 Atunci el a zis a treia oară către oi: Dar ce rău a săvârşit acesta? Nici o vină de moarte nu am aflat întru el. Astfel că îi voi da o pedeapsă şi îi voi da drumul.
23 Dar ei, cu strigăte răzbătătoare, se ţineau dârji şi cereau să-l răstignească, iar glasurile lor şi ale marilor preoţi precumpăniră,
24 Căci Pilat dădu hotărîre să se facă precum voiau.
25 Deci a lăsat slobod pe cel închis în temniţă, pentru răscoală şi ucidere, pe care îl cereau ei, iar pe Iisus l-a dat cum le-a fost voia.
26 Şi pe când îl duceau ostaşii, au pus mâna pe unul Simon Chirineul care venea de la câmp şi i-au pus crucea în spinare, ca s’o ducă în urma lui Iisus.
27 Iar după el venea multă gloată de norod şi de femei, care se băteau în piept şi îl jeleau.
28 Atunci Iisus s’a întors către ele şi a grăit: Fiice ale Ierusalimului, nu mă plângeţi pe mine, ci vă plângeţi pe voi şi pe copiii voştri.
29 Căci iată vin zile întru care vor zice: Ferice de cele sterpe! Ferice de pântecele care n’au născut şi de sânii care n’au aplecat!
30 Atunci vor începe să spună munţilor: Cădeţi peste noi; iar dealurilor: Acoperiţi-ne pe noi.
31 Căci acestea de le fac cu lemnul verde, ce va fi cu cel uscat?
32 Iar împreună cu el duceau la moarte şi doi făcători de rele.
33 Şi când au sosit la locul care se cheamă Căpăţâna, l-au răstignit acolo, şi pe cei doi făcători de rele, pe unul de-a-dreapta şi pe altul de-a-stânga.
34 Iar Iisus zicea: Părinte, iartă-le lor, că nu ştiu ce fac. Şi veşmintele lui le-au împărţit între ei, aruncând pe ele sorţi.
35 Ci norodul sta şi se uita. Iar căpeteniile lui îşi făceau râs de Iisus zicând: Pe alţii i-a mântuit; mântuiască-se pe sine însuşi, dacă el este Christosul lui Dumnezeu cel ales.
36 Râdeau de el şi ostaşii, care veneau aducându-i oţet.
37 Şi zicând: De eşti tu împăratul Iudeilor, mântueşte-te pe tine însuţi!
38 Iar deasupra crucii lui stătea scris cu slove elineşti, latineşti şi evreeşti: Acesta este împăratul Iudeilor.
39 Unul dintre tâlharii pironiţi hulea împotriva lui, zicând: Nu eşti tu oare Mesia? Mântueşte-te pe tine însuţi şi pe noi.
40 Iar celălalt, răspunzând, l-a certat şi a grăit: Nu te temi tu de Dumnezeu? Că eşti în aceeaşi osândă.
41 Ci noi cu dreptate, căci luăm vrednica plată a celor ce am făcut; pe când acesta n’a săvârşit nimic nedrept.
42 Apoi a zis către Iisus: Pomeneşte-mă, Doamne, când vei veni întru împărăţia ta.
43 Ci Iisus i-a răspuns: Adevăr grăiesc ţie: astăzi vei fi cu mine în Rai.
44 Şi era acum ca la ceasul al şaselea (miezul zilei) şi întuneric s’a făcut peste tot pământul, până la ceasul al nouălea,
45 Căci soarele s’a întunecat; iar catapeteasma templului s’a sfâşiat pe mijloc.
46 Atunci Iisus, strigând cu glas mare, a rostit: Părinte, în mâinile tale dau duhul meu. Şi aceasta zicând, şi-a dat duhul.
47 Iar sutaşul văzând cele ce s’au făcut, a mărit pe Dumnezeu şi a zis: Cu adevărat omul acesta drept a fost.
48 Şi toată mulţimea, care venise la această privelişte şi văzuse cele întâmplate, s’a întors acasă, bătându-se în piept,
49 Iar toţi cunoscuţii lui si femeile, care veniseră după el din Galileia, stăteau departe, martori la acestea.
50 Şi iată un bărbat cu numele Iosif, sfetnic în sinedriu, om bun şi drept,
51 De fel din Arimateia, oraş al Iudeilor, care nu se învoise cu hotărirea şi cu fapta lor, şi care aştepta împărăţia lui Dumnezeu,
52 S’a dus la Pilat şi i-a cerut trupul lui Iisus.
53 Şi pogorîndu-l de pe cruce l-a înfăşurat în giulgiu de în şi l-a pus într’un mormânt scobit în stâncă, unde nimeni niciodată nu mai fusese pus.
54 Iar ziua era ziua pregătirii (Vineri), şi Sâmbăta începea de cu amurgul.
55 Ci femeile, care veniseră cu Iisus din Galileia, s’au ţinut după Iosif şi au văzut mormântul şi cum a fost pus trupul lui Iisus,
56 Şi după ce s’au înapoiat, au pregătit mirodenii şi unsori, iar Sâmbătă s’au odihnit după lege.