1 Într’o Sâmbătă – a doua după Paşte – Iisus mergea printre holde, iar ucenicii lui smulgeau spice, le frecau cu mâinile şi mâncau.
2 Dar oarecare dintre Farisei au zis: De ce faceţi ce nu se cade să facă nimeni Sâmbăta?
3 Atunci Iisus le-a răspuns: Oare n’aţi citit ce-a făcut David, când a flămânzit el şi cei ce erau cu el?
4 Cum a intrat în locaşul lui Dumnezeu şi a luat pâinile punerii înainte şi a mâncat şi a dat şi soţilor lui, din ele, pe care nu se cuvine să le mănânce decât numai preoţii?
5 Apoi le-a zis: Fiul omului este domn şi al Sâmbetei.
6 Într’altă Sâmbătă, a intrat în sinagogă şi învăţa. Şi era acolo un om a cărui mână dreaptă era uscată.
7 Ci Cărturarii şi Fariseii îl pândeau să vadă de tămădueşte în ziua Sâmbetei, ca să-i găsească cuvânt de învinuire.
8 Dar el cunoştea gândurile lor. A zis deci omului care avea mâna uscată: Scoală-te şi stai aici la mijloc. El s’a sculat şi a stat.
9 Atunci Iisus grăit-a către ei: Vă întreb pe voi: Ce se cade Sâmbăta: a face bine sau a face rău, a scăpa un suflet sau a-l pierde?
10 Şi de jur privindu-i pe ei toţi, a zis omului: întinde mâna ta. Iar el făcu aşa şi mâna lui se făcu la loc sănătoasă ca şi cealaltă.
11 Ei însă se umplură de nebunia urii şi unii cu alţii se vorbeau ce să-i facă lui Iisus.
12 În zilele acelea, Iisus a ieşit la munte ca să se roage şi a petrecut noaptea în rugăciune către Dumnezeu.
13 Iar dacă s’a făcut ziuă, a chemat la sine pe ucenicii săi şi a ales din ei doisprezece pe care i-a numit apostoli:
14 Pe Simon, căruia i-a zis Petru, pe Andrei, fratele lui, pe Iacob, pe Ioan, pe Filip, pe Bartolomei,
15 Pe Matei, pe Toma, pe Iacob al lui Alfeu, pe Simon numit Zelotul,
16 Pe Iuda al lui Iacov şi pe Iuda Iscarioteanul, care s’a făcut vânzător.
17 Iar după ce a coborît împreună cu ei, a stat în loc şes, şi erau acolo gloate multe de ucenici ai săi şi mulţime mare de norod, din toată Iudeia, din Ierusalim şi de pe ţărmul Tirului şi al Sidonului, oare veniseră ca să-l asculte şi să se vindece de boalele lor.
18 Şi cei bântuiţi de duhuri necurate se tămăduiau.
19 Şi toată gloata căuta să se atingă de el, căci din el ieşea o putere care lecuia pe toţi.
20 Atunci el, ridicându-şi ochii spre ucenicii săi, le-a cuvântat: Fericiţi voi cei săraci, că a voastră este împărăţia lui Dumnezeu.
21 Fericiţi voi care flămânziţi acum, că vă veţi sătura. Fericiţi cei ce plângeţi acum, că veţi râde.
22 Fericiţi sunteţi când oamenii vă vor urî pe voi şi vă vor da afară dintre ei, şi vă vor batjocori şi vor lepăda numele vostru ca urît din pricina Fiului omului.
23 Bucuraţi-vă în ziua aceea şi săltaţi că iată plata voastră multă este în cer; pentru că tot aşa făceau părinţii lor cu prorocii.
24 Dar vai vouă bogaţilor, că vă luaţi pe pământ mângâierea voastră.
25 Vai vouă celor acum sătui, că veţi flămânzi; vai vouă celor ce astăzi râdeţi, că veţi fi în întristare şi veţi plânge.
26 Vai vouă când toţi oamenii vă vor zice: Bine de voi! Căci tot aşa părinţii lor făceau cu prorocii mincinoşi.
27 Iar vouă celor ce ascultaţi vă spun: Iubiţi pe vrăjmaşii voştri, faceţi bine celor ce vă urăsc pe voi;
28 Binecuvântaţi pe cei ce vă blestemă, rugaţi-vă pentru cei ce vă aduc vătămare.
29 Celui ce te loveşte peste falcă înfăţişează-i şi pe cealaltă; şi cu cel care îţi ia veşmântul nu te pune în pricină nici pentru cămaşă.
30 Oricui îţi cere, dă-i; şi de la cel care ia lucrurile tale, nu cere înapoi.
31 Şi ce fel voiţi să vă facă vouă oamenii, faceţi-le şi voi lor tot aşa.
32 Căci de iubiţi pe cei ce vă iubesc, ce mulţumită puteţi avea? Doar şi păcătoşii au iubire pentru cei ce le poartă iubire.
33 Şi dacă faceţi bine la cei ce vă fac bine, ce mulţumită puteţi avea? Doar şi păcătoşii acelaşi lucru fac.
34 Şi dacă împrumutaţi pe aceia de la care nădăjduiţi să luaţi, ce mulţumită puteţi avea? Doar şi păcătoşii dau cu împrumut păcătoşilor, ca să primească înapoi întocmai.
35 Ci iubiţi pe duşmanii voştri, faceţi bine şi daţi cu împrumut, fără să nădăjduiţi nimic în schimb, şi răsplata voastră va fi multă şi veţi fi fiii Celui Preaînalt, că el este bun către cei nemulţumitori şi răi.
36 Fiţi milostivi, precum şi Tatăl vostru este milostiv.
37 Nu judecaţi şi nu veţi fi judecaţi; nu osândiţi şi nu veţi fi osândiţi; iertaţi şi veţi fi iertaţi.
38 Daţi şi vi se va da. Turna-vor în sânul vostru o măsură bună, îndesată, clătinată şi plină să se verse, căci cu ce măsură măsuraţi cu ea se va măsura şi vouă.
39 Apoi le-a spus şi o parabolă. Poate, oare, orb la orb să arate calea? Nu vor cădea în râpă amândoi?
40 Nu se poate ucenic mai preisus decât dascălul; adus la desăvârşire, fi-va fiecare ucenic deabia ca învăţătorul său.
41 De ce vezi paiul din ochiul fratelui tău, iar bârna din ochiul tău nu o simţi?
42 Cum poţi să zici fratelui tău: Frate, stai să scot paiul din ochiul tău, nevăzând tu însuţi bârna care este în ochiul tău? Făţarnice, scoate mai întâi bârna din ochiul tău şi atunci vedea-vei să scoţi gunoiul din ochiul fratelui tău.
43 Că nu se poate pom bun care să facă roade rele şi, iarăşi, nici pom rău care să facă roade bune.
44 Iar fiecare pom se cunoaşte după roadele lui. Căci nu din scaieţi culeg oamenii smochine, nici struguri din mărăcine.
45 Omul bun din vistieria cea bună a inimii sale scoate cele bune, pe când omul rău din vistieria cea rea a inimii lui scoate cele rele. Căci din prisosinţa inimii grăieşte gura lui.
46 Deci, pentru ce-mi ziceţi: Doamne, Doamne – dacă nu faceţi ce vă spun?
47 Oricine vine la mine şi aude cuvintele mele şi le îndeplineşte: vă voi arăta cui este asemenea:
48 Asemenea este unui om care zidindu-şi casă, a săpat, a adâncit şi i-a pus temelia în stâncă. Şi venind apele mari şi puhoiul izbind în casa aceea, n’a putut s’o clintească, fiindcă era temeinic clădită.
49 Iar cel ce aude, dar nu îndeplineşte, este asemenea omului care şi-a zidit casa pe ţărână, fără de temelie şi izbind în ea puhoiul, s’a prăbuşit degrabă şi prăbuşirea acelei case a fost mare.