1 După acestea, a chemat la sine pe cei doisprezece ucenici ai săi şi le-a dat putere şi stăpânire peste toţi demonii, şi putere să tămăduiască boalele.
2 Şi i-a trimis să propovăduiască împărăţia lui Dumnezeu şi să vindece pe cei bolnavi.
3 Şi le-a zis: Să nu luaţi nimic pe drum, nici toiag, nici traistă, nici pâine, nici parale şi nici câte două haine.
4 Şi în care casă veţi intra, acolo să rămâneţi şi de acolo să plecaţi.
5 Şi dacă nu vor să vă primească, ieşind din cetatea aceea scuturaţi praful de pe picioarele voastre, spre mărturie asupra lor.
6 Iar ei pornind, au străbătut sat cu sat, vestind vestea cea bună şi tămăduind pretutindeni.
7 Ci a auzit Irod tetrarhul de toate aceste fapte şi era în nedumerire, că se zicea de către unii cum că Ioan s’a sculat din morţi;
8 Iar de către alţii că Ilie s’a arătat, şi iarăşi de către alţii că un profet dintre cei vechi a înviat.
9 Irod însă zicea: Lui Ioan eu i-am tăiat capul. Cine este dar acesta despre care aud astfel de fapte? De aceea, căuta să-l vadă.
10 Ci apostolii înapoindu-se i-au spus lui Iisus toate câte au făcut. Atunci el i-a luat cu sine şi s’a dus deoparte într’un loc pustiu, spre un oraş numit Betsaida.
11 Dar mulţimile, prinzând de veste, au mers după el, şi el, primindu-le, le grăia despre împărăţia lui Dumnezeu, iar pe cei care aveau trebuinţă de tămăduire îi făcea sănătoşi.
12 Dar ziua a început să se plece spre seară. Atunci venind la el cei doisprezece i-au spus: Dă drumul mulţimii să se ducă prin satele şi prin colibele dimprejur, ca să poposească şi să-şi găsească de mâncare, pentru că aici suntem în loc pustiu.
13 Iisus însă le-a răspuns: Daţi-le voi să mănânce. Ci ei au zis: Nu avem mai mult decât cinci pâini şi doi peşti, afară numai dacă, ducându-ne noi înşine, vom cumpăra merinde la tot acest norod.
14 Căci erau ca la cinci mii de bărbaţi. Dar el zis-a către ucenicii lui: Aşezaţi-i jos, în cete de câte cincizeci de inşi.
15 Şi au făcut aşa şi i-au aşezat pe toţi.
16 Iar Iisus, luând cele cinci pâini şi cei doi peşti şi căutând la cer, le-a binecuvântat, a frânt şi a dat ucenicilor, ca să pună mulţimii înainte.
17 Şi au mâncat şi s’au săturat toţi şi au luat ce le-a rămas din fărămituri, douăsprezece coşuri.
18 Odată, când Iisus era singur şi se ruga, iar ucenicii erau cu el, i-a întrebat pe ei zicând: Cine spun mulţimile că sunt eu?
19 Atunci ei au răspuns: Ioan Botezătorul, iar alţii Ilie, alţii însă, că a înviat unul din prorocii din vechime.
20 Ci el i-a întrebat: Dar voi cine ziceţi că sunt eu? Răspunzând atunci Petru a rostit: Christosul lui Dumnezeu.
21 Dar el le-a poruncit cu străşnicie să nu spună nimănui aceasta;
22 Şi a mai zis că Fiul omului trebue să pătimească mult şi să fie lepădat de către bătrâni, de către mai marii preoţilor şi de către cărturari şi să fie omorît, iar a treia zi să învieze.
23 Apoi a vorbit către toţi: Dacă vrea cineva să vină după mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea în fiecare zi şi să-mi urmeze;
24 Căci cine va voi să-şi mântuiască sufletul îl va pierde, iar cine-şi va pierde sufletul său, pentru mine, şi-l va mântui.
25 Că ce foloseşte omului să câştige lumea toată, iar pe sine să se piardă, ori să se păgubească?
26 Iar cine se va ruşina de mine şi de cuvintele mele, şi Fiul omului se va ruşina de el, când va veni întru mărirea sa şi a Tatălui şi a sfinţilor îngeri.
27 Cu adevărat vă spun vouă că sunt unii dintre cei ce stau aici, care nu vor gusta moarte până ce nu vor vedea împărăţia lui Dumnezeu.
28 Iar după cuvintele acestea, ca la opt zile, Iisus a luat cu sine pe Petru, pe Ioan şi pe Iacob şi s’a suit în munte, ca să se roage.
29 Şi pe când se ruga el, vederea feţei sale s’a făcut alta şi îmbrăcămintea lui albă strălucitoare.
30 Şi iată doi bărbaţi vorbeau cu el, care erau Moise şi Ilie,
31 Şi care arătându-se întru slavă spuneau sfârşitul pe care el avea să-l împlinească în Ierusalim.
32 Iar Petru şi soţii lui erau îngreuiaţi de somn, dar stăruind ei în veghe au văzut mărirea lui şi pe cei doi bărbaţi care stăteau împreună cu el.
33 Şi când a fost să se despartă aceştia de Iisus, zis-a Petru către el: Învăţătorule, bine este ca noi să fim aici. Să facem trei colibe, una ţie şi una lui Moise şi una lui Ilie – neştiind ce să spună.
34 Dar pe când vorbea acestea, s’a făcut un nor şi i-a umbrit; ci ei intrând în nor s’au spăimântat.
35 Atunci, din nor, o voce a rostit: Acesta este fiul meu cel ales, de el să ascultaţi!
36 Iar când a trecut glasul s’a aflat Iisus singur. Ci ei au tăcut şi nimănui n’au spus nimic, în zilele acelea, din cele ce au văzut.
37 În ziua următoare, când s’au pogorît din munte, i-a ieşit înainte mulţime de norod.
38 Şi iată, un bărbat din gloată a strigat şi a zis: Învăţătorule, rogu-mă ţie, caută spre fiul meu, că îl am numai pe el;
39 Şi iată un duh îl apucă şi deodată răcneşte şi-l zgudue cu spume şi-l zdrobeşte şi cu greu se duce de la el.
40 Ci m’am rugat de ucenicii tăi ca să-l scoată afară, dar n’au putut.
41 Atunci Iisus răspunzând a zis: O, neam fără credinţă şi stricat! Până când voi fi la voi şi vă voi îngădui? Adu aici pe fiul tău.
42 Dar când venea către Iisus, demonul îl trânti şi-l zgâlţâi. Atunci Iisus certă duhul necurat, vindecă pe copil şi-l dădu tatălui său.
43 Iar toţi au rămas uimiţi de măreţia lui Dumnezeu. Şi pe când ei toţi se mirau de câte le făcea, a rostit către ucenicii săi:
44 Puneţi în urechile voastre cuvintele acestea: că Fiul omului va să fie dat în mâinile oamenilor.
45 Dar ei nu înţelegeau rostirea aceasta, căci era ascunsă pentru ei, ca să n’o priceapă, şi le era teamă să-l întrebe pe Iisus despre cuvânt.
46 Ci în ei s’a ivit gândul: cine între ei este mai mare?
47 Iisus însă, cunoscând gândul cugetului lor, a luat un copil, l-a pus lângă sine,
48 Şi le-a zis: Oricine va primi pruncul acesta, întru numele meu, pe mine mă primeşte; iar oricine mă va primi pe mine primeşte pe cel ce m’a trimis pe mine. Căci cine este mai mic între voi toţi, acesta este mai mare.
49 Atunci Ioan a început să spună: Învăţătorule, am văzut pe unul care, în numele tău, scotea afară demoni şi l-am oprit, pentru că nu urmează împreună cu noi.
50 Dar Iisus i-a răspuns: Nu-l opriţi; căci cine nu este împotriva voastră este pentru voi.
51 Iar când a fost să se împlinească zilele înălţării sale, atunci el îndreptă statornic faţa sa ca să meargă la Ierusalim.
52 Ci a trimis înaintea feţei sale vestitori. Ci ei mergând au intrat într’un târg al Samaritenilor ca să-i gătească de popas.
53 Dar ei nu l-au primit, pentru că îndreptarea feţei sale era spre Ierusalim.
54 Atunci Iacob şi Ioan, ucenicii lui, văzând acestea i-au grăit: Vrei, Doamne, să zicem să pogoare foc din cer şi să-i mistuiască precum a făcut şi Ilie?
55 Dar Iisus întorcându-se i-a certat şi le-a zis: Nu ştiţi oare fiii cărui spirit sunteţi? Că Fiul omului n’a venit ca să piardă sufletele oamenilor, ci ca să le mântuiască.
56 Şi s’au dus într’un alt sat.
57 Şi pe când mergeau pe cale, zis-a unul către el: Voi merge după tine oriunde te vei duce.
58 Atunci Iisus i-a spus: Vulpile au vizuini şi păsările cerului cuiburi; dar Fiul omului n’are unde să-şi plece capul.
59 Şi a grăit către altul: Vino după mine. Ci el a zis: Doamne, lasă-mă întâi să merg să îngrop pe tatăl meu.
60 Răspuns-a lui Iisus: Lasă morţii să-şi îngroape morţii lor, iar tu mergi de vesteşte împărăţia lui Dumnezeu.
61 Zis-a şi un altul: Voi merge, Doamne, după tine, dar mai întâi îngădue-mi ca să-mi i-au rămas bun de la cei din casa mea.
62 Iisus însă a rostit către el: Nici unul care pune mâna lui pe plug şi se uită îndărăt nu este potrivit pentru împărăţia lui Dumnezeu.