1 Şi în locul lui Matatia a venit fiul său Iuda, numit Macabeul.
2 Şi l-au ajutat pe el toţi fraţii lui şi toţi câţi se alăturaseră de părintele lui, şi cu voie bună au început războiul pentru Israil.
3 El a răspândit în lung şi în lat faima poporului său şi s’a îmbrăcat cu platoşa ca un viteaz, şi s’a încins cu armele de luptă şi a făcut războaie, ocrotind cu sabia oştirea lui Israil.
4 El, în faptele lui, a fost asemenea unui leu şi ca un pui de leu care răcneşte după pradă.
5 El a adulmecat pe cei nelegiuiţi şi i-a urmărit şi pe cei care chinuiau norodul lui i-a dat pradă flăcărilor.
6 Şi cei fără de lege au dat înapoi de frica lui, şi toţi cei care au săvârşit fărădelegea s’au cutremurat şi în mâna lui a ajuns la sfârşit liberarea poporului său.
7 El a amărît mulţi împăraţi şi cu faptele sale a veselit pe Iacob, şi pomenirea lui este binecuvântată în veac de veac.
8 El a străbătut oraşele lui Iuda şi a nimicit pe cei fără de lege şi a abătut urgia lui Dumnezeu de la Israil.
9 Faima lui a ajuns până la capătul pământului şi pe cei care erau să piară i-a adunat.
10 Însă Apoloniu a strâns pe păgâni şi o mare oaste din Samaria, ca să se lupte împotriva lui Israil.
11 Dar când Iuda a prins de veste, i-a ieşit înainte, l-a înfrânt şi l-a omorît. Şi atunci au pierit mulţi duşmani, iar cei ce au mai rămas au luat-o la fugă.
12 Şi ei le-au luat o bogată pradă, iar Iuda a luat sabia lui Apoloniu şi a folosit-o în luptă în toate zilele vieţii lui.
13 Şi când a auzit Siron, căpetenia oştirii din Siria, că Iuda şi-a strâns o mulţime de oaste şi o ceată de oameni credincioşi, care au pornit cu el la război,
14 Şi-a zis în sine: «Face-mi-voi un renume şi voi dobândi faimă în împărăţie şi voi lupta cu Iuda şi cu oamenii lui, care au dispreţuit porunca împăratului!»
15 Şi a pornit din nou la năvală cu o puternică armată de păgâni, ca să-l ajute să se răzbune împotriva fiilor lui Israil.
16 Însă când ajunsese aproape de suişul Bethoronului, Iuda îi ieşi înainte cu câţiva oameni.
17 Şi dacă au văzut oştirea care le ieşise înainte, ei au zis lui Iuda: «Cum putem noi atât de puţini să ne luptăm cu o armată atât de mare, mai ales că noi suntem osteniţi şi nici măcar n’am luat nimic în gură!»
18 Dar Iuda zise: «Este foarte cu putinţă ca mulţi să cadă în mâinile celor puţini, şi pentru Dumnezeu din ceruri nu este nici o deosebire dacă mântuirea vine prin mulţi ori prin puţini,
19 Fiindcă biruinţa în luptă nu se reazimă pe mărimea oastei, ci puterea vine de la Dumnezeu din ceruri.
20 Ei înaintează împotriva noastră plini de trufie şi de fărădelege, ca să ne piarză pe noi, pe femeile şi pe copiii noştri, şi să ne jăfuiască,
21 Noi însă ne luptăm pentru viaţa noastră şi pentru legea noastră.
22 Şi Dumnezeu îi va sfărâma înaintea ochilor noştri; vouă deci să nu vă fie frică de ei!»
23 Şi după ce a sfârşit vorba, el s’a repezit dintr’o dată într’înşii, iar Siron împreună cu oastea lui au fost zdrobiţi în faţa lor.
24 Şi i-a urmărit până la povârnişul Bethoronului. până în câmpie, şi au căzut dintr’înşii opt sute de inşi, iar ceilalţi au fugit la Filisteni.
25 Atunci a început să se răspândească frica de Iuda şi de fraţii lui şi groaza printre toate neamurile megieşe.
26 Numele lui ajunsese până la urechea împăratului, iar de războaiele lui povestea toată lumea.
27 Când Antioh a aflat despre aceste lucruri, urgia lui s’a aprins şi el a trimis ca să se strângă toată armata împărăţiei sale, o armată afară din cale de puternică.
28 Atunci el a deschis vistieria sa şi a plătit solda armatei sale pe un an, apoi a vestit-o ca să fie gata pentru orice nevoie.
29 Şi când a văzut că nu mai are bani în vistierie şi că dările ţării s’au împuţinat din pricina răscoalei şi a asupririi care se deslănţuiseră în ţară pentru desfiinţarea datinelor străvechi,
30 S’a temut ca să nu-i lipsească banii, după cum s’a întâmplat adesea mai nainte, nemaiputând să facă faţă cheltuielilor şi darurilor, pe care el le dăduse mai cu dărnicie şi mai din belşug decât împăraţii, înaintaşii lui.
31 În această mare încurcătură, el s’a hotărît să plece în Persia, ca să strângă dările ţărilor supuse şi să aducă mulţi bani.
32 De aceea a lăsat peste trebile împărăţiei, de la fluviul Eufratului şi până la graniţa Egiptului, pe Lisias, unul dintre cei mai cu vază boieri şi care era şi din familia împărătească,
33 Precum şi să se îngrijească de creşterea fiului său Antioh, până la întoarcere.
34 Şi i-a încredinţat jumătate din armatele sale, precum şi elefanţii şi i-a dat şi deplină putere pentru aducerea la îndeplinire a tuturor planurilor sale, aşijderea şi îndreptări mai cu seamă pentru toţi locuitorii Iudei şi ai Ierusalimului,
35 Împotriva cărora trebuia să trimită oştire ca să sfărâme cu desăvârşire dârzenia lui Israil şi rămăşiţa Ierusalimului şi să şteargă din acest loc amintirea lor,
36 Şi să aşeze străini în tot cuprinsul ţării, iar ţara să le-o împartă prin sorţi.
37 Apoi împăratul a luat cealaltă jumătate de oaste şi a plecat din capitala sa Antiohia, în anul o sută patruzeci şi şapte, a trecut Eufratul şi a străbătut ţările cele de sus.
38 După aceasta, Lisias a ales pe Ptolomeu, fiul lui Dorimene, pe Nicanor şi pe Gorgias, căpitani viteji dintre prietenii împăratului,
39 Pe care i-a trimis cu patruzeci de mii de pedestraşi şi şapte mii de călăreţi, ca să năvălească în ţara lui Iuda şi s-o pustiască, întocmai după porunca împăratului.
40 Şi ei au pornit cu toată oştirea lor şi când au intrat în Iudeea, au tăbărît în şes, lângă Emaus.
41 Şi când neguţătorii ţării au prins de veste despre ei, au venit în tabără cu mult aur şi cu mult argint, precum şi cu cătuşe, ca să cumpere robi pe fiii lui Israil. La această oştire s’a adăugat oştirea din Siria şi cea din ţara Filistenilor.
42 Şi văzând Iuda şi fraţii lui că nenorocirea era tot mai ameninţătoare şi că oastea vrăjmaşă tăbărise în ţinutul lor, şi prinzând de veste despre porunca împăratului ca să prăpădească şi să nimicească poporul,
43 Au zis unii către alţii: «Să ne sculăm împotriva nimicirii norodului nostru şi să luptăm pentru popor şi pentru templu!»
44 Şi obştia poporului s’a adunat ca să fie gata de luptă şi ca să se roage şi să ceară de la Dumnezeu milostiva sa îndurare.
45 Dar Ierusalimul era fără locuitori şi pustiu şi nici unul din fiii săi nu intra, nici nu ieşea; templul era călcat în picioare şi străinii sălăşluiau în cetate; Ierusalimul era sălaşul păgânilor. Veselia lui Iacob pierise, iar flautul şi harpa amuţiseră.
46 Şi după ce s’au adunat, au purces la Miţpa, în preajma Ierusalimului, unde fusese altădată locul de rugăciune al lui Israil.
47 Apoi, în ziua aceea, ei au postit şi s’au îmbrăcat cu veşmânt de jale, şi şi-au presărat cenuşă în cap şi şi-au sfâşiat veşmintele lor,
48 Şi au deschis cartea legii, una dintr’acelea pe care o căutau păgânii ca să-şi zugrăvească pe ea chipurile idolilor lor.
49 Şi au adus odăjdiile arhiereşti, pârga şi zeciuielile, precum şi pe nazireii care-şi împliniseră vremea juruinţii lor,
50 Şi au început să strige din răsputeri la cer şi să zică: «Ce să facem cu aceşti oameni şi încotro să-i ducem?
51 Templul tău a fost călcat în picioare şi a fost pângărit, iar preoţii tăi jelesc şi sunt umiliţi!
52 Şi iată că păgânii s’au adunat împotriva noastră ca să ne piarză. Tu ştii ce pun ei la cale împotriva noastră!
53 Cum putem dar să stăm în faţa lor fără ajutorul tău?»
54 Apoi au sunat din trâmbiţă şi au strigat cu putere.
55 Şi după aceasta, Iuda a pus căpitani peste poporul cel războinic: căpitani peste mii, şutaşi şi căpitani peste cincizeci şi peste zeci.
56 Pe urmă a poruncit celor ce-şi zidiseră case, celor ce se însuraseră, celor ce-şi sădiseră vie şi celor pe care i-ar fi apucat frica, să se întoarcă acasă, aşa cum scrie legea.
57 Şi oastea a pornit îndată şi a tăbărît la miază-zi de Emaus.
58 Şi atunci Iuda le-a spus: «Fiţi gata şi fiţi ostaşi viteji!
59 Căci este mai bine să murim în luptă, decât să ne uităm la nenorocirea poporului şi a templului nostru.
60 Şi aşa cum a hotărît Dumnezeu din ceruri, aşa să fie!»