1 După ce s’a încheiat această învoială de pace, Lisias s’a întors la împărat, iar Iudeii au început să-şi lucreze ogoarele.
2 Însă generalii ţinutului aceluia, Timotei şi Apoloniu, fiul lui Geneu, ba încă şi Ieronim şi Demofon şi pe lângă ei Nicanor, cârmuitorul Ciprului, nu-i lăsau liniştiţi şi nici să trăiască în bună pace.
3 În vremea aceasta, locuitorii din Iafa au săvârşit o mare blestemăţie. Ei au poftit pe Iudeii care locuiau la ei în oraş să se suie împreună cu femeile şi cu copiii în bărci pregătite de ei, ca şi când n’ar fi fost nici un gând de duşmănie,
4 Însă ei lucrau după obşteasca hotărîre a oraşului. Şi ei au primit poftirea lor ca nişte oameni care voiau să trăiască în pace şi fără nici o bănuială. Dar aceia i-au dus până în largul mării şi i-au scufundat în adânc, – nu mai puţin de două sute de suflete.
5 După ce Iuda Macabeul a aflat despre cruzimea cu care ei se purtaseră cu cei din neamul lui, a vestit pe voinicii săi,
6 Şi după ce s’au rugat lui Dumnezeu, judecătorul cel drept, a pornit împotriva ucigaşilor fraţilor săi, şi în timpul nopţii a dat foc portului, a ars corăbiile, iar pe cei care căutau să fugă i-a ucis.
7 Şi fiindcă oraşul era închis, el s’a întors înapoi, însă cu gând să vină iarăşi, ca să dărâme Iafa din temelie.
8 Auzind el că şi locuitorii din Iamnia puseseră de gând să facă la fel Iudeilor care locuiau la ei,
9 A năvălit în timpul nopţii peste locuitorii din Iamnia, a dat foc portului împreună cu toate corăbiile, încât flacăra focului se vedea din Ierusalim, de la o depărtare de două sute patruzeci de stadii.
10 Şi după ce se depărtaseră de acolo nouă stadii, căci ei porniseră împotriva lui Timotei, Arabii, în număr de nu mai puţin de cinci mii de pedestraşi şi cinci sute de călăreţi, s’au năpustit împotriva lui Iuda,
11 Şi după o bătălie înverşunată, Iuda împreună cu voinicii lui, cu ajutorul lui Dumnezeu, au câştigat biruinţa. Atunci Arabii, locuitori în corturi, înfrânţi au rugat pe Iuda să încheie pace, făgăduindu-i să-i dea vite şi alte ajutoare la nevoie.
12 Atunci Iuda, încredinţat cu adevărat că ar putea trage multe foloase, a încheiat pace cu ei, iar ei, după ce au dat mâna, s’au întors la vetrele lor.
13 Apoi Iuda s’a năpustit împotriva cetăţii Caspin, întărită cu valuri de pământ, înconjurată cu ziduri şi locuită de felurite neamuri de păgâni.
14 Locuitorii, bizuindu-se pe tăria zidurilor şi pe mulţimea merindelor, se purtau cu mojicie, hulind pe Iuda şi pe oamenii lui, defăimându-i şi zicându-le cuvinte necuviincioase.
15 Atunci Iuda şi ai săi, după ce au strigat către puternicul Stăpân al lumii, care în vremea lui Iosua a dărâmat zidurile Ierihonului, fără berbeci şi fără maşini de război, s’au năpustit ca fiarele sălbatice împotriva zidurilor.
16 Şi cuprinzând cetatea, cu voinţa lui Dumnezeu, au pornit un măcel cumplit, în aşa măsură că heleşteul învecinat, lat de două stadii, părea că este plin de sângele vărsat.
17 Şi de acolo, după un drum de şapte sute şi cincizeci de stadii au ajuns la Haraca, unde locuiau Iudeii care se chiamă Tubieni,
18 Dar ei nu s’au întâlnit în locurile acelea cu Timotei, fiindcă el plecase de acolo fără să-şi fi ajuns ţinta şi lăsase într’o cetate oarecare o strajă puternică.
19 Atunci Dosoftei şi Sosipatru, doi căpitani ai lui Iuda Macabeul, s’au îndreptat într’acolo şi au ucis pe cei pe care Timotei îi lăsase strajă în cetate, mai mult decât zece mii de oameni.
20 Atunci Iuda Macabeul şi-a împărţit oastea în mai multe cete şi pe cei doi căpitani i-a pus în fruntea lor şi s’a năpustit împotriva lui Timotei, care avea o oştire de o sută douăzeci de mii de pedestraşi şi două mii şi cinci sute de călăreţi.
21 Când a prins de veste Timotei că Iuda a pornit împotriva lui, el a trimis femeile şi copiii, precum şi toată averea lor, într’o cetate numită Carnaim, cetate greu de împresurat şi greu de răzbătut la ea, din pricina trecătorilor înguste din tot ţinutul.
22 Şi îndată ce s’a arătat ceata lui Iuda, duşmanii au fost cuprinşi de groază, din pricina groazei de arătarea puterii Celui care vede toate. Şi atunci ei au rupt-o la fugă, unii într’o parte şi alţii într’alta, rănindu-se între ei şi străpungându-se cu vârfurile săbiilor.
23 Şi Iuda i-a urmărit cu înverşunare, a ucis pe nelegiuiţii aceia şi a dat pieirii ca la treizeci de mii de oameni.
24 Chiar şi Timotei a căzut în mâinile voinicilor lui Dosoftei şi Sosipatru. Şi el s’a rugat atunci ca să-l lase să plece cu obraz curat, fiincă el are în mână pe părinţii şi pe fraţii multora din ei, şi dacă el va muri, acelora li se va întâmpla rău.
25 Şi după ce el le-a făgăduit în chip deosebit şi le-a dat chezăşie că-i va trimite înapoi, nevătămaţi, ei i-au dat drumul, pentru ca să scape pe fraţii lor.
26 Cu toate acestea Iuda a pornit împotriva Carnaimului şi împotriva templului zeiţei Atargatis şi a omorît douăzeci şi cinci de mii de oameni.
27 Şi după ce le-a pricinuit o mare învălmăşeală şi a nimicit pe vrăjmaşi, Iuda s’a îndreptat cu oastea împotriva cetăţii Efronului, unde era oaste de amestecătură de neamuri, sub porunca lui Lisias. Acolo mai erau voinici tineri şi aşezaţi în linie de bătaie în faţa zidurilor, pe care le apărau voiniceşte, şi înlăuntrul cetăţii mai era o mulţime de maşini de război şi de săgeţi.
28 Cu toate acestea, după ce au chemat într’ajutor pe Cel Atotputernic, care cu braţul său cel tare sfărâmă puterea vrăjmaşului, ei au cuprins cetatea şi an doborît la pământ aproape douăzeci şi cinci de mii de oameni.
29 Iar de acolo au pornit şi s’au îndreptat spre oraşul Schitopolis, departe de Ierusalim ca la şase sute de stadii.
30 Şi Iudeii care locuiau acolo au mărturisit că Schitopolitanii s’au purtat cu ei cum se cade şi chiar în vremuri de restrişte i-au întâmpinat cu blândeţe.
31 Atunci ei au mulţumit Schitopolitanilor şi i-au îmbiat ca şi în viitor să se arate binevoitori pentru neamul Iudeilor. Şi de acolo ei au sosit la Ierusalim, aproape de Sărbătoarea Cincize-cimii.
32 După Cincizecime ai au pornit împotriva lui Gorgias, satrapul Edomului.
33 Şi el le-a ieşit înainte cu trei mii de pedestraşi şi patru sute de călăreţi.
34 Şi când s’au ciocnit, puţini Iudei au căzut.
35 Atunci un oarecare Dosoftei, dintre Tubieni, călăreţ dibaci, a apucat pe Gorgias şi-i ţinea strâns de hlamidă, căci voia să prindă pe blestemat de viu. Dar un călăreţ trac sări pe el şi-i tăie mâna din umăr şi numai aşa Gorgias a fugit spre Mareşa.
36 Dar voinicii lui Esdris, de prea îndelungată luptă, osteniseră. Atunci Iuda a chemat pe Domnul ca să le vie într’ajutor şi să le fie căpetenie în luptă.
37 Apoi el a început să strige în graiul strămoşesc strigăte de război şi să cânte psalmi şi s’a repezit pe neaşteptate împotriva oamenilor lui Gorgias, cărora le-a pricinuit o mare înfrângere.
38 După acestea, Iuda şi-a strâns oastea şi s’a dus în oraşul Adulam. Şi fiindcă tocmai era ziua a şaptea, s’au curăţit după obicei şi au prăznuit acolo Sâmbăta.
39 A doua zi au venit Iuda şi cu ai săi, pe o vreme minunată, ca să ridice trupurile celor căzuţi şi să le îngroape în mormânturile părinţilor lor.
40 Dar au găsit sub haina fiecăruia talismane de la idolii din Iamnia, pe care legea le opreşte pentru Iudei. Deci pentru toţi a fost limpede că din această pricină ei au murit.
41 Atunci au proslăvit pe Domnul, dreptul judecător care descopere cele ascunse.
42 Apoi ei au început să se roage fierbinte ca să li se ierte cu totul păcatul. Iar viteazul Iuda a îndemnat poporul să se păzească nepătat de păcat, deoarece a văzut cu ochii urmările păcatului la cei care căzuseră în luptă.
43 Apoi el a început să strângă bani printre ostaşi şi a strâns două mii de drahme, pe care le-a trimis la Ierusalim ca să se aducă o jertfă pentru ispăşirea păcatului. Frumoasă şi minunată faptă, insuflată de gândul învierii morţilor!
44 Căci dacă ei n’ar fi crezut că cei căzuţi în bătălie vor învia, ar fi fost zadarnic lucru şi o nebunie să se roage pentru morţi.
45 Şi ei mai credeau că pe cei care au adormit întru buna credinţă îi aşteaptă o frumoasă răsplată. Iată un gând sfânt şi cuvios!
46 Iată deci pentru care pricină el a adus această jertfă pentru ispăşirea păcatelor pentru morţi, ca să-i mântuiască de păcate.