1 În anul o sută şi patruzeci şi nouă, Iuda împreună cu voinicii săi au prins de veste că Antioh Eupator înainta împotriva Iudeei cu oşti mari,
2 Întovărăşit de Lisias, epitropul său şi marele sfetnic peste trebile ţării, fiecare în fruntea unei armate greceşti de o sută şi zece mii de pedestraşi, cinoi mii şi trei sute de călăreţi, douăzeci şi doi de elefanţi şi trei sute de care de război înarmate cu seceri.
3 Dar cu ei s’a întovărăşit şi Menelau şi îmbărbăta pe Antioh la război – cu toate că în toate acestea era multă prefăcătorie – nu pentru mântuirea patriei, ci mai mult cu nădejdea ca să fie iarăşi aşezat în dregătoria lui.
4 Însă împăratul împăraţilor a întărâtat mânia lui Antioh împotriva acelui făcător de rele, şi, după ce Lisias l-a zugrăvit în faţa împăratului că el este pricina tuturor nenorocirilor, împăratul a poruncit să-l ducă la Bereea şi să-l omoare după datina locului.
5 Şi în acest oraş se afla un turn înalt de cincizeci de coţi, plin cu cenuşă înfierbântată. Acolo se afla o vârtelniţă care se învârtea aşa că din orişicare parte asvârlea pe osândit în spuză.
6 Acolo se ucideau toţi pângăritorii templului, precum şi oricare alţi făcători de rele.
7 Şi tocmai în acelaşi chip s’a întâmplat să moară nelegiuitul Menelau, ca mormântul lui să nu fie în pământ.
8 Şi cu dreptate! Fiindcă el a pângărit cu multe fărădelegi altarul al cărui foc şi a cărui cenuşă erau curate. Şi tocmai în cenuşă şi-a găsit moartea.
9 Şi împăratul înainta cu gânduri păgâne, ca să se poarte cu Iudeii cu mult mai rău decât se purtase părintele său.
10 Când Iuda a aflat despre aceasta, porunci poporului său să se roage Domnului zi şi noapte, ca numai de astă-dată să vină în ajutorul celor care erau în primejdie să piarză legea, patria şi templul cel sfânt,
11 Şi să nu îngădue ca norodul acesta, care nu prea de multă vreme îşi venise în fire, să cadă iarăşi în mâinile nelegiuiţilor păgâni.
12 Şi după ce toţi au rugat cu osârdie într’un cuget fierbinte şi în genunchi, cu plânset şi cu post, pe Domnul cel milostiv, timp de trei zile, Iuda i-a îmbărbătat şi le-a poruncit să fie gata de luptă.
13 Şi după înţelegerea pe care a avut-o cu bătrânii, el a luat hotărirea să iasă la luptă şi s’o ducă la bun sfârşit cu ajutorul lui Dumnezeu, înainte ca împăratul să năvălească în Iudeea şi să cuprindă cetatea.
14 Apoi lăsând în voia Ziditorului lumii izbânda, el a îndemnat pe voinicii săi la luptă vitejească până la moarte pentru lege şi templu, pentru cetate şi patrie, cum şi pentru aşezămintele ei; şi tăbărî cu oastea lângă Modein.
15 Iar ostaşilor lui le-a dat acest cuvânt de taină: «Domnul este izbânda noastră!» Şi şi-a ales el pe cei mai viteji ostaşi, cu care în vreme de noapte a dat buzna peste cortul împăratului, şi a omorît în tabără aproape două mii de oameni, iar cu lancea lui pe cel mai mare elefant, dimpreună cu cei care se aflau în turnuleţ.
16 În sfârşit, după ce au răspândit o spaimă cumplită în toată tabăra, s’au întors cu izbândă în revărsat de zori.
17 Însă această izbândă au avut-o numai mulţămită ocrotirii Domnului.
18 După ce împăratul şi-a dat seama de bărbăţia Iudeilor, a încercat să le cuprindă cetăţile cu viclenie.
19 Şi aşa a înaintat împotriva Betţurului, cetate bine întărită a Iudeilor, însă el a fost biruit; apoi s’a năpustit din nou împotriva ei şi din nou a fost biruit.
20 Şi Iuda a dat celor dinlăuntru merindele trebuitoare.
21 În vremea aceasta, Rodocos din oastea Iudeilor a vândut duşmanilor planurile de război, dar el a fost căutat, prins şi băgat în temniţă.
22 Apoi a doua oară împăratul a stat de vorbă cu locuitorii din Betţur şi le-a dat sfat de pace, care a şi fost primită, apoi el a plecat.
23 Însă când s’a ciocnit cu voinicii lui Iuda, a fost înfrânt. Şi când a mai primit şi cumplita veste că Filip, pe care îl lăsase în fruntea trebilor, se răsculase, Eupator, în turburarea lui, i-a rugat pe Iudei, s’a socotit învins şi le-a făgăduit cu jurământ să le împlinească toate cererile lor drepte, apoi s’a împăcat cu ei şi a adus şi jertfă, s’a arătat cu cinste faţă de templu şi cu bunăvoinţă către cetate.
24 Şi pe Iuda Macabeul l-a socotit ca un prieten, pe care l-a lăsat cârmuitor de la Ptolemais şi până la Gherar.
25 Mai pe urmă, când împăratul s’a dus la Ptolemais, locuitorii Ptolemaisului s’au întărâtat împotriva acestui legământ de pace şi s’au făcut foc şi pară, fiindcă ei voiau să-l calce.
26 Atunci Lisias s’a suit pe o podină şi a apărat pe cât a fost cu putinţă învoiala făcută de împărat, a înduplecat pe locuitori şi i-a îmbunat, apoi a purces la Antiohia. Iată deci care este istoria înaintării şi a retragerii împăratului.