3
Era în vremea arhiereului Onia. Locuitorii sfintei cetăţi se bucurau de desăvârşită pace, iar legile erau cu scumpătate împlinite mulţămită evlaviei lui şi urii lui împotriva fărădelegii.
Pentru aceasta chiar şi împăraţii cinsteau locul cel sfânt şi împodobeau templul cu măreţe daruri,
Încât chiar Seleuc, împăratul Asiei, preîntâmpina toate cheltuielile trebuitoare pentru slujirea jertfelor, din veniturile sale.
Însă un oarecare Simon, din neamul lui Veniamin, ispravnic al templului, s’a luat la ceartă cu arhiereul pentru treburile cârmuirii templului.
Şi fiindcă nu putea să biruiască pe Onia, s’a dus la Apoloniu din Tars, care pe vremea aceea era satrap în Cele-Siria şi în Fenicia,
Şi l-a pârît că vistieria templului din Ierusalim este plină de bogăţii nespuse şi că mulţimea banilor este nenumărată şi cu totul prisoselnică faţă cu nevoia cheltuielilor pentru jertfe, şi că ar fi cu putinţă ca toate acestea să ajungă în mâna împăratului.
Apoloniu s’a dus apoi la împărat şi i-a spus despre bogăţiile care îi fuseseră descoperite, iar el a ales pe Eliodor, marele sfetnic al ţării, pe care l-a trimis cu poruncă să ridice banii mai sus pomeniţi.
Atunci Eliodor a plecat îndată la drum, prefăcându-se că cercetează oraşele Cele-Siriei şi ale Feniciei, însă numai ca să împlinească gândul împăratului.
Când a ajuns în Ierusalim, el a fost primit prieteneşte de arhiereul cetăţii, apoi i-a împărtăşit pâra care s’a făcut şi i-a dat lămuriri despre pricina venirii lui, întrebându-l totodată dacă lucrurile stau aşa.
10 Atunci arhiereul i-a arătat că vistieria avea într’însa economiile văduvelor şi ale orfanilor,
11 Iar o mare parte este averea lui Hircan, fiul lui Tobie, om cu foarte mare vază, – că lucrurile nu stau aşa cum a făcut pâra nelegiuitul Simon, – şi că, dacă toate aceste bogăţii se scad, rămân numai patru sute de talanţi de argint şi două sute de talanţi de aur,
12 Şi că este cu neputinţă să fie păgubiţi cei ce s’au încrezut în sfinţenia locului şi în măreţia şi în adăpostul unui templu atât de cinstit în toată lumea.
13 Însă Eliodor, potrivit poruncilor împărăteşti, stăruia că averile acestea trebue să fie duse în vistieria împărătească.
14 Dar, într’o zi, când el s’a dus să vadă cu deamăruntul vistieria templului, s’a făcut mare zarvă în cetate.
15 Preoţii îmbrăcaţi în odăjdii preoţeşti s’au aruncat la pământ în faţa altarului şi strigau la cer către Acela care a făcut legea pentru păstrarea banilor, ca să păzească neatinse aceste bogăţii pentru cei care le încredinţaseră spre bună păstrare.
16 Oricine vedea faţa arhiereului, i se rănea inima, fiindcă chipul lui şi schimbarea coloarei feţei dezvăluia zbuciumul sufletului lui.
17 Spaima şi tremurul în toată fiinţa lui dădeau îndeajuns pe faţă, pentru cei care îl vedeau, chinul inimii lui.
18 Locuitorii dădeau buzna afară din case, în cete, spre obştească rugăciune, ca locul cel sfânt să nu fie făcut de ocară.
19 Dar şi femeile umpleau uliţele, încinse cu haine de pocăinţă pe sub sâni, iar fecioarele, care erau închise în casă, unele alergau la porţi, altele la ziduri, iar altele se uitau pe ferestre.
20 Toţi stăteau cu mâinile întinse spre cer şi se rugau din suflet.
21 Era ceva înduioşător să vezi cum mulţimea de popor deavalma cădea în genunchi şi cum arhiereul în zbucium cumplit aştepta ce va să fie.
22 Şi în timp ce toţi rugau pe Domnul cel atotputernic, ca el să păzească neatinse şi în siguranţă economiile celor care le încredinţaseră spre păstrare templului,
23 Eliodor îşi aducea la îndeplinire planul său.
24 El ajunsese cu garda lângă vistierie. Atunci Dumnezeul Duhurilor şi Stăpânul cu nemărginită putere, a făcut o minunată arătare, încât cei care cutezaseră să vină acolo au fost spăimântaţi de puterea lui Dumnezeu, iar de groază şi-au pierdut cumpătul.
25 Anume li s’a arătat un cal călărit de un călăreţ groaznic, împodobit cu o foarte frumoasă armură. El s’a năpustit năvalnic în Eliodor şi l-a lovit cu copitele cele de dinainte ale calului. Şi călăreţul s’a arătat împodobit cu armură de aur.
26 Şi i s’au mai arătat doi tineri vânjoşi, strălucind de slavă şi îmbrăcaţi cu veşminte strălucite. Ei s’au aşezat de o parte şi de alta a lui şi-l loveau necontenit cu biciul, copleşindu-l cu loviturile.
27 Şi dintr’o dată el a căzut jos, învăluit de întuneric. Apoi a fost luat de jos şi dus încolo afară, pe o năsălie.
28 Şi pe el, care venise în vistieria mai sus arătată cu o numeroasă ceată şi cu gardă împărătească, l-au scos afară, deoarece el singur nu se putea ajuta, şi aceia au cunoscut cu acest prilej descoperirea puterii lui Dumnezeu.
29 Şi în vreme ce el stătea aşa doborît de puterea dumnezeiască, mut şi fără nădejde de scăpare,
30 Iudeii proslăveau pe Dumnezeu, cel ce proslăvise locul său cel sfânt şi templul său, care cu puţin mai nainte fusese plin de groază şi de spaimă, iar acum, o dată cu arătarea Domnului celui atotputernic, se umpluse de bucurie şi de veselie.
31 Dar unii dintre prietenii lui Eliodor s’au rugat grabnic de Onia, să roage pe Cel Prea înalt ca să dăruiască viaţă celui care zăcea aproape fără suflare.
32 Atunci arhiereul, bănuind ca nu cumva împăratul să-şi închipuiască cum că Iudeii au urzit vre-o uneltire împotriva lui Eliodor, a adus jertfă pentru însănătoşirea lui.
33 Şi în timp ce arhiereul aducea jertfă de ispăşire, s’au arătat lui Eliodor aceiaşi tineri, înveşmântaţi în aceleaşi veşminte, şi, stând înaintea lui, i-au zis: «Mulţumeşte lui Onia, arhiereul, fiindcă pentru el Domnul ţi-a dăruit viaţă.
34 Iar tu, cel care ai fost bătut cu biciul din cer, spune la toţi puterea cea mare a lui Dumnezeu!» Şi după ce au grăit acestea s’au făcut nevăzuţi.
35 Şi Eliodor a adus jertfe Domnului şi mari juruinţe celui care i-a dăruit viaţa. Şi după ce s’a despărţit prieteneşte de Onia, s’a întors cu oamenii lui la împărat.
36 Şi mărturisea tuturor lucrurile marelui Dumnezeu pe care le văzuse cu ochii.
37 Când împăratul a întrebat pe Eliodor pe cine ar crede că e mai nimerit să-l trimită din nou la Ierusalim, el i-a răspuns:
38 «Dacă ai vre-un vrăjmaş sau vre-un urzitor de uneltiri împotriva ta, trimite-l acolo şi el va veni înapoi snopit în bătaie, chiar dacă va scăpa cu viaţă, fiindcă în locul acela este cu adevărat puterea lui Dumnezeu.
39 Cel ce locueşte în ceruri priveghează şi ocroteşte locul acela, iar pe cei care vin acolo cu gânduri rele, îi loveşte şi-i pierde.»
40 Iată cum s’au petrecut lucrurile cu Eliodor şi cu paza vistieriei templului.