6
Şi nu după multă vreme, împăratul a trimis un bătrân din Antiohia care să silească pe Iudei să se lase de legile strămoşeşti şi să nu mai trăiască după poruncile lui Dumnezeu,
Să pângărească templul din Ierusalim şi să-l închine lui Jupiter Olimpianul, iar pe cel din Garizim lui Jupiter Ocrotitorul de oaspeţi, nume potrivit cu dragostea de oaspeţi a locuitorilor locului.
Această năvală de datini păgâne era greu de îndurat şi cumplită pentru popor,
Fiindcă păgânii pângăriseră templul cu desfrânări şi ospeţe, desfătându-se cu desfrânatele, împreunându-se cu femeile în sfintele curţi şi aducând lucruri care nu se cuveneau.
Apoi ei au umplut altarul de jertfe oprite de lege,
Încât nu se putea prăznui nici Sâmbăta, nici praznicele strămoşeşti, nici măcar să mărturiseşti că eşti Iudeu.
Ci dimpotrivă Iudeii erau duşi cu sila la jertfele care se aduceau în fiecare lună de ziua naşterii împăratului, iar la sărbătoarea în cinstea lui Bacus erau siliţi să ia parte la alaiul în cinstea lui Bacus, încununaţi cu ederă.
Apoi, după îndemnul lui Ptolomeu, a ieşit un hrisov ca, în toate cetăţile greceşti învecinate, să se ia aceleaşi măsuri împotriva Iudeilor şi să fie siliţi să aducă jertfe,
Iar cei care n’ar vrea să trăiască după datinile greceşti să fie ucişi. Şi să fi văzut ce prigoană începuse!
10 Două femei au fost aduse fiindcă îşi tăiaseră împrejur copiii. Pentru aceasta copiii le-au fost spânzuraţi de sâni şi ele au fost târîte prin oraş în văzul norodului, apoi au fost azvârlite jos de pe zid.
11 Alţii care se adunaseră în grabă într’o peşteră din apropiere, ca să prăznuiască în taină Sâmbăta, au fost pârîţi lui Filip şi au fost arşi de vii, fără să cuteze să se apere, din evlavie pentru sfinţenia acelei zile.
12 Deci rog pe cei cărora le va cădea în mână această carte să nu se zmintească din pricina acestor nenorociri şi să creadă că aceste pedepse n’au fost pentru pierzarea neamului nostru, ci pentru pedepsirea lui;
13 Fiindcă aceasta este dovadă a proniei dumnezeeşti, că nu lasă multă vreme nepedepsiţi pe cei păcătoşi, ci îndată le dă pedepse.
14 Şi pe când Domnul aşteaptă ca un îndelung răbdător la celelalte popoare şi le pedepseşte după ce ele au ajuns să umple măsura păcatelor lor, cu noi însă el s’a hotărît să se poarte într’altfel,
15 Ca să nu se răzbune pe noi tocmai la sfârşit, când păcatele noastre ar fi întrecut orice măsură.
16 Dovadă că el niciodată nu ne lipseşte de îndurarea sa, şi chiar când ne pedepseşte cu nenorociri el nu părăseşte pe poporul său,
17 Pomenirea acestor fapte să ne fie îndeajuns! Şi după această scurtă abatere, să ne întoarcem la istorisirea noastră.
18 Eleazar, unul din cei mai de frunte cărturari, ajuns la adânci bătrâneţe şi foarte frumos la chip, era silit să mănânce carne de porc, şi pentru aceasta îi căscau gura cu sila.
19 Însă el şi-a ales mai degrabă o moarte vitejească de cât o viaţă ruşinoasă, şi după ce a scuipat jos carnea din gură, s’a dus de bună voie la chinuri,
20 Aşa cum trebue să facă cei care cutează să respingă ceea ce nu este îngăduit să mănânce, chiar când pofta de viaţă i-ar sili la aceasta.
21 Iar cei care fuseseră puşi cu supravegherea acestei jertfe împotriva legii, îl luară pe Eleazar deoparte, din pricină că-l cunoşteau de multă vreme, şi-l îndemnară să aducă nişte carne pregătită de el şi din care i-ar fi fost îngăduit să mănânce, şi el să se prefacă cum că mănâncă din cărnurile de jertfă, întocmai după porunca împăratului,
22 Ca, prin aceasta, să scape de moarte şi să se folosească de prilejul acestei filantropii, sprijinit pe vechea lor prietenie.
23 Însă el, chibzuind cu o înţelepciune vrednică de cinstea cuvenită vârstei lui şi de cinstitele lui cărunteţe şi de buna creştere a lui cea din tinereţe, dar mai cu osebire cugetând la legea cea sfântă dată de Dumnezeu, a răspuns pe faţă şi fără zăbavă ca ei să-l trimită în lumea cealaltă:
24 «La vârsta noastră nu se cade să fim făţarnici, ca nu cumva cei tineri să creadă că Eleazar cu toţi cei nouăzeci de ani ai săi a trecut la păgânism,
25 Şi astfel ei din faptul făţărniciei mele, pentru un pic de viaţă trecătoare, din pricina mea să se lase amăgiţi, iar eu să-mi fac parte de o bătrâneţe plină de ruşine şi de ocară.
26 Cu toate că voi scăpa de pedeapsa oamenilor pentru această clipă de faţă, însă nu voi putea, ori viu, ori mort, să scap din mâinile Celui Atotputernic.
27 Pentru aceasta voi părăsi bărbăteşte această viaţă şi mă voi arăta vrednic de bătrâneţele mele,
28 Iar celor tineri le voi da o vitejească pildă ca şi ei să moară bărbăteşte şi cu înflăcărare pentru cinstitele şi sfintele legi.» Şi după ce a rostit acestea s’a dus la locul de chinuri.
29 Şi cei care îl duceau, îndată şi-au schimbat bunăvoinţa, care cu puţin mai nainte i-o arătaseră, în rea voinţă, din pricina cuvintelor socotite de ei nebuneşti pe care el le rostise mai înainte.
30 Şi când era gata să moară din pricina loviturilor, a suspinat, zicând: «Domnul, cel care are sfânta atotştiinţă, ştie că eu, cu toate că aş fi putut să scap de moarte, rabd cu trupul cruntele dureri ale biciuirii, însă cu sufletul toate acestea le pătimesc cu voie bună pentru cinstirea lui!»
31 Astfel el a trecut din această viaţă, dând strălucită pildă de vitejie şi de virtute, nu numai celor tineri, ci şi întregului popor.