1 Atunci arhiereul Simon a îngenunchiat în faţa templului, a întins mâinile către cer şi cu bună cuviinţă s’a rugat astfel:
2 «Doamne, Doamne! împărate al cerurilor şi Stăpâne a toată făptura, sfinte între sfinţi, singur stăpânitor, atotputernic, ia aminte la noi cei obijduiţi de nelegiuitul păgân care se tru-feşte cu îndrăzneală şi cu puterea lui!
3 Căci tu, Ziditorul lumii şi Stăpânul a toate, eşti stăpânitor drept şi judeci pe cei ce se poartă în chip semeţ şi defăimător.
4 Tu ai pierdut pe cei din străvechime care au săvârşit lucruri nedrepte, printre care se aflau şi uriaşi ce se bizuiau pe puterea şi pe îndrăzneala lor, aducând peste ei potop de apă.
5 Tu şi pe Sodomiţii cei trufaşi, vestiţi prin fărădelegile lor, i-ai ars cu foc şi cu pucioasă, puindu-i pildă pentru urmaşii lor.
6 Tu, pe îndrăzneţul Faraon, care a robit pe sfântul tău popor Israil, l-ai pedepsit prin nenumărate şi felurite pedepse şi astfel ţi-ai arătat puterea ta cea mare;
7 Şi când el l-a urmărit cu carele şi cu oastea lui cea multă, l-ai scufundat în adâncul mării, iar pe cei ce au nădăjduit în tine ca în stăpânul a toată făptura, i-ai trecut printr’însa nevătămaţi,
8 Care şi văzând lucrurile mâinilor tale te-au proslăvit pe tine, Cel Atotputernic.
9 Tu, împărate, cel ce ai făcut pământul cel nemărginit şi nemăsurat, ai ales această cetate şi ai sfinţit locul acesta cu numele tău, tu cel care nu ai trebuinţă de nimic, şi l-ai preamărit cu strălucita ta arătare, înălţându-l spre slava marelui şi prea cinstitului tău nume,
10 Tu care din iubire faţă de neamul lui Israil ai făgăduit că, dacă vom cădea de la tine şi va da peste noi restriştea, şi vom veni şi ne vom ruga în locul acesta, vei auzi rugăciunea noastră.
11 Şi tu eşti credincios şi adevărat!
12 Şi după cum pe părinţii noştri, cei ce au fost adeseori în nevoie, i-ai ajutat întru smerenia lor şi din mari primejdii i-ai izbăvit,
13 Vezi şi acum, împărate sfinte, că din pricina multelor şi marilor noastre păcate suntem obijduiţi, suntem supuşi vrăjmaşilor noştri şi întru neputinţele noastre suntem părăsiţi.
14 Şi în acesta neputinţă fiind, îndrăzneţul pângăritor umblă să pângărească sfânt locul acesta, închinat pe pământ slăvitului tău nume.
15 Şi fiindcă la sălaşul tău, cerul cerului, oamenii nu pot să ajungă,
16 Ai binevoit însă, întru slava ta, să sfinţeşti locul acesta pentru poporul tău Israil.
17 Ci nu ne pedepsi pe noi prin necurăția lor şi nu ne mustra pe noi prin pângărirea lor, ca să nu se laude cei fără de lege întru trufia lor, şi în semeţia lor să se bucure de izbândă şi să zică:
18 «Noi am pângărit sfânt templul acesta, întocmai cum se pângăresc templele idoleşti!»
19 Şterge păcatele noastre şi iartă fărădelegile noastre şi arată-ţi îndurarea ta în ceasul de faţă.
20 Degrabă să ne întâmpine pe noi îndurările tale, şi pune cântări de laudă în gura celor cu inimă zdrobită şi amărîtă şi ne învredniceşte să avem parte de pace!»
21 Atunci, atotvăzătorul Dumnezeu şi atotsfântul Tată a auzit rugăciunea cea după lege făcută şi a pedepsit pe semeţul şi îndrăzneţul trufaş,
22 Clătinându-l încoace şi încolo cum se clatină trestia de vânt, şi căzând jos pe pământ, sta cu mădularele slăbănoage fără să scoată vre-un cuvânt, fiindcă cu dreaptă judecată fusese judecat.
23 Şi dacă prietenii lui şi paznicii lui au văzut cumplita pedeapsă care îl lovise, temându-se ca nu cumva să se săvârşească din viaţă, cuprinşi fiind de frică, l-au scos degrabă afară.
24 Şi după ce încetul cu încetul şi-a venit în fire, nu s’a pocăit nicidecum după acea pedeapsă, ci a plecat de acolo ameninţând cumplit.
25 Când a ajuns el în Egipt, tot nu s’a dezbărat de răutăţi, ci, după îndemnul oaspeţilor şi tovarăşilor săi de ospeţe, care se lăsaseră de tot ceea ce era drept,
26 Nu numai că a făcut nenumărate fapte de ocară, ci a ajuns cu îndrăzneala atât de departe, încât grăia pretutindeni hule, şi mulţi dintre prietenii săi văzând gândul împăratului căutau să-i facă voia.
27 Şi atunci împăratul şi-a pus de gând să umilească poporul iudeu. Pentru aceasta el a poruncit să ridice în curtea palatului o columnă pe care să se sape o inscripţie,
28 Anume că nimeni din cei care nu aduc jertfă n’are voie să intre în templele lor, şi toţi Iudeii să fie înscrişi deavalma cu poporul de rând şi să fie trecuţi la un loc cu băştinaşii, iar cei ce se vor împotrivi să fie luaţi cu de-a-sila şi să fie omorîţi.
29 Iar cei înscrişi să se cunoască după emblema lui Dionisus – o frunză de ederă – întipărită cu foc pe trupul lor, şi astfel ei să fie trecuţi în rândul celor ce au dreptul să fie cruţaţi.
30 Şi ca să nu pară că este vrăjmaş pentru toţi, a săpat mai jos: «Dacă vre-unii ar vrea să intre în rândul celor care s’au hotărît să cinstească misterele lui Bacus, să aibă aceleaşi drepturi cetăţeneşti ca şi Alexandrinii».
31 Atunci unii, din pricina dajdiilor pe care le plăteau templului din cetatea sfântă, s’au alăturat fără zăbavă, crezând că prin legăturile viitoare cu împăratul să se facă părtaşi de mai mare cinste.
32 Cei mai mulţi însă au rămas statornici în credinţă şi nu s’au depărtat de lege, ci, plătind bani ca să poată trăi fără de frică, au încercat să scape de înscriere,
33 Nădăjduind să capete ajutor şi dispreţuind pe cei ce se lepădaseră de lege, şi urându-i ca pe nişte vrăjmaşi ai poporului şi lipsindu-i de legăturile cele obşteşti şi prieteneşti cu ei.