3
Şi iarăşi a intrat în sinagogă. Şi era acolo un om cu o mână uscată.
Ci îl pândeau pe Iisus să vadă de-l tămădueşte Sâmbăta, ca să-i găsească vină.
El grăeşte atunci celui care avea mâna uscată: Stai drept, aici în mijloc.
Şi-i întrebă pe ei: Cuvine-se, Sâmbăta, a face bine sau a face rău, a mântui un suflet ori a-l ucide? Dar ei tăceau.
Ci de jur privindu-i cu mânie şi întristându-se de învârtoşarea inimii lor, rosti către om: întinde mâna ta. Şi o întinse, şi mâna lui se făcu la loc sănătoasă ca şi cealaltă.
Iar ieşind Fariseu au făcut îndată sfat cu Irodianii, împotriva lui, ca să-l piarză.
Iisus împreună cu ucenicii lui a plecat înspre mare şi mulţime de norod din Galileia şi din Iudeia l-a urmat,
Din Ierusalim, din Idumeia, de dincolo de Iordan, dimprejurul Tirului şi Sidonului, mulţime mare care, auzind câte făcea, venea la el.
Şi de atâta gloată, le-a spus ucenicilor să fie pentru el o luntre la îndemână, ca să nu-l strâmtoreze,
10 Fiindcă tămăduia pe mulţi, aşa că năvăleau asupra lui, să se atingă de el, toţi câţi aveau beteşuguri.
11 Iar duhurile cele necurate, când îl vedeau, cădeau înaintea lui, strigau şi ziceau: Tu eşti Fiul lui Dumnezeu.
12 Ci el le certa mult ca să nu-l dea pe faţă.
13 Apoi s’a suit în munte şi pe care a voit el i-a chemat la sine şi au venit.
14 Şi-a făcut pe doisprezece să fie cu el şi să-i trimită să propovăduiască,
15 Şi să aibă putere să vindece boalele şi să scoată afară pe demoni.
16 Deci a rânduit pe cei doisprezece: pe Simon, şi i-a pus numele Petru;
17 Pe Iacob al lui Zevedeu şi pe Ioan, fratele lui Iacob, şi le-a pus lor numele Boanerghes, adică Fiii Tunetului;
18 Pe Andrei, pe Filip, pe Bartolomei, pe Matei, pe Toma, pe Iacov al lui Alfeu, pe Tadeu, pe Simon Cananeul,
19 Şi pe Iuda Iscarioteanul, cel ce l-a vândut.
20 Când a venit acasă, mulţimea s’a grămădit din nou, aşa încât ei nu puteau nici pâine să mănânce.
21 Şi auzind ai săi despre aceasta au ieşit ca să-l prindă, că ziceau: Nu-şi este în fire.
22 Iar Cărturarii, care veneau din Ierusalim, ziceau că are pe Beelzebul şi cum că cu domnul demonilor scoate afară pe demoni.
23 Atunci i-a chemat la sine şi le-a vorbit în pilde: Cum poate Satana pe Satana să-l scoată afară?
24 Dacă o împărăţie se va dezbina întru sine, acea împărăţie nu poate să mai stea.
25 Şi dacă o casă se va dezbina întru sine, casa aceea nu poate să se ţie.
26 Şi dacă Satana s’a sculat însuşi asupra sa, atunci s’a dezbinat şi nu poate să dăinuiască, ci are sfârşit.
27 Dar nimeni nu poate, intrând în casa celui tare, să-i răpească sculele, de nu va lega întâi pe cel tare, şi atunci va jefui casa lui.
28 Adevăr grăiesc vouă că toate păcatele ierta-se-vor fiilor oamenilor şi hulele câte vor huli;
29 Dar cine va huli asupra Duhului Sfânt nu are iertăciune în veac, ci de păcat veşnic va fi vinovat.
30 Pentru că ziceau: Are duh necurat.
31 Ci au venit muma lui şi fraţii lui şi stând afară au trimis la el ca să-l cheme.
32 Iar mulţimea şedea împrejurul lui. Şi i-au zis unii: Iată, mama ta şi fraţii tăi şi surorile tale sunt afară; te caută.
33 Atunci răspunzând lor le-a zis: Cine este mama mea şi fraţii mei?
34 Şi de jur privind pe cei ce şedeau în jurul lui, rosti: Iată mama mea şi fraţii mei.
35 Că oricine va face voia lui Dumnezeu, acesta este fratele meu şi sora mea şi mama mea.