1 Şi a venit pe ţărmul celălalt al mării, în ţinutul Gadarenilor.
2 Iar după ce a ieşit din corabie, l-a întâmpinat îndată, din mormintele de acolo, un om cu duh necurat,
3 Care îşi avea sălaşul în peşterile de îngropăciune şi nimeni nu putea să-l lege nici măcar cu lanţuri,
4 Pentru că de multe ori fusese legat în obezi şi în lanţuri, şi el rupsese lanţurile, şi obezile de la picioare le sfărâmase în bucăţi. Şi nimeni nu putea să-l domolească.
5 Şi neîncetat, noaptea şi ziua, zbiera prin peşteri şi prin munţi şi se izbea cu pietre.
6 Iar văzându-l departe pe Iisus, a alergat şi s’a închinat lui.
7 Şi strigând cu glas puternic a zis: Ce este între mine şi tine, Iisuse, Fiule al lui Dumnezeu cel preaînalt? Te jur pe Dumnezeu să nu mă munceşti.
8 Pentru că îi zicea: Ieşi, spirit necurat, din omul acesta.
9 Şi l-a întrebat: Care îţi este numele? Răspunsu-i-a: Legiune este numele meu, căci suntem mulţi.
10 Ci se ruga de el stăruitor ca să nu-i trimită afară din acel ţinut.
11 Iar acolo, lângă munte, era o turmă mare de porci, care păştea.
12 Deci se rugau de el şi ziceau: Trimite-ne pe noi în aceşti porci, ca să intrăm în ei.
13 Şi el le dădu voie. Atunci ieşind duhurile necurate intrară în porci şi turma se repezi, de pe ţărmul nalt, în mare, ca la două mii de porci, şi se înnecară în ape.
14 Iar cei ce păzeau turma fugiră şi dădură de veste în oraş şi prin colibe. Şi veniră oamenii să vază ce s’a întâmplat.
15 Şi s’au dus la Iisus şi au văzut pe cel demonizat şezând jos îmbrăcat şi întreg la minte, el care avusese legiunea de demoni şi s’au înfricoşat.
16 Iar cei ce văzuseră întâmplarea le-au spus cum a fost cu demonizatul şi celelalte despre porci.
17 Atunci ei au început să-l roage să se ducă din meleagurile lor.
18 Iar când a intrat în corabie, cel ce fusese demonizat se ruga ca să-l ia cu el.
19 Iisus însă nu l-a lăsat, ci i-a zis: Mergi în casa ta, la casnicii tăi, şi spune-le cât bine ţi-a făcut ţie Domnul şi cum te-a miluit.
20 Iar el s’a dus şi a început să vestească în Decapole cât bine i-a făcut Iisus, şi toţi se. minunau.
21 Şi trecând Iisus cu corabia, din nou, pe ţărmul dimpotrivă, s’a adunat la el norod mult şi stătea şi-i învăţa lângă mare.
22 Atunci a venit unul din mai marii sinagogei, anume Iair, şi văzându-l pe Iisus a căzut la picioarele lui,
23 Şi l-a rugat foarte, zicând: Fiica mea este pe moarte, ci venind pune mâinile peste ea, ca să scape şi să trăiască.
24 Şi a mers cu el. Şi mulţime mare îl urma şi îl împresura.
25 Şi era o femeie care avea, de doisprezece ani, curgere de sânge,
26 Şi care suferise greu de la mulţi doftori, cheltuindu-şi toate ale sale, dar nefolosind nimic, ci mai vârtos mergând înspre mai rău.
27 Această femeie auzind cele ce se spuneau despre Iisus, a venit în mulţime şi pe la spate s’a atins de veşmântul lui.
28 Căci îşi zicea: De mă voi atinge măcar de hainele lui, mă voi tămădui.
29 Şi în clipa aceea, izvorul sângelui ei secă, iar ea simţi în trupu-i că s’a vindecat de beteşug.
30 Iar Iisus, cunoscând îndată întru sine puterea din el purceasă, s’a întors în gloată şi a întrebat: Cine s’a atins de hainele mele?
31 Ci i-au zis ucenicii lui: Vezi norodul împresurându-te şi întrebi: cine s’a atins de mine?
32 Şi se uita împrejur să vadă pe ceea ce făcuse aceasta.
33 Iar femeia înfricoşându-se şi tremurând, ştiind ce i se întâmplase, a venit şi a căzut înaintea lui şi i-a mărturisit tot adevărul.
34 Ci el i-a zis: Fiică, credinţa ta te-a mântuit; mergi în pace şi fii sănătoasă de beteşugul tău.
35 Pe când el încă vorbea, au venit unii din casa mai marelui sinagogei, zicând: Copila ta a murit. De ce mai osteneşti pe Învăţătorul?
36 Dar Iisus, prinzând de veste de cuvântul grăit, zise către mai marele sinagogei: Nu te teme. Crede numai.
37 Şi nu lăsă pe nimeni să meargă după el, decât numai pe Petru şi pe Iacob şi pe Ioan, fratele lui Iacob.
38 Şi ajungând la casa mai marelui sinagogei vede vălmăşag şi pe cei ce plângeau foarte şi se văitau.
39 Şi au intrat înăuntru şi le-a zis: De ce vă zbuciumaţi şi plângeţi? Copila n’a murit, ci doarme.
40 Dar ei l-au luat în râs. Ci Iisus, dându-i pe toţi afară, a luat cu sine pe tatăl fetei, pe muma ei şi pe cei ce îl însoţeau şi a intrat unde zăcea copila.
41 Şi apucând mâna copilei, i-a grăit: Talita Kumi, care se tâlcueşte: Copilă, ţie zic, scoală-te.
42 Iar fata s’a sculat, în clipa aceea, şi umbla, căci era de doisprezece ani. Şi s’au uimit atunci cei de faţă cu adâncă uimire.
43 Dar el le-a poruncit cu stăruinţă ca nimeni să nu afle de aceasta. Apoi le-a zis să-i dea copilei să mănânce.