1 În zilele acelea, adunându-se iarăşi mulţime de norod şi neavând ce să mănânce, Iisus a chemat la sine pe ucenici şi le-a zis:
2 Milă îmi este de norod, că sunt trei zile astăzi de când aşteaptă lângă mine şi n’au ce să mănânce.
3 Şi de le voi da drumul acasă nemâncaţi, vor lâncezi pe drum, că unii dintre ei au venit de departe.
4 Ucenicii lui i-au răspuns: De unde putea-va cineva să-i sature pe aceştia cu pâine, aici în pustietate?
5 El însă i-a întrebat: Câte pâini aveţi? Răspuns-au lui: Şapte.
6 Atunci a poruncit mulţimii să şază jos pe pământ. Şi luând cele şapte pâini a mulţumit, a frânt şi a dat ucenicilor săi, ca să le pună înainte. Şi ei le-au pus mulţimii înainte.
7 Şi aveau şi puţin peşte mic. Şi binecuvântând, l-au pus înainte şi pe acesta.
8 Şi au mâncat şi s’au săturat şi au luat şapte coşuri cu prisosul fărămiturilor.
9 Iar cei ce au mâncat erau ca la patru mii. După aceea, le-a dat drumul.
10 Apoi curând a intrat în corabie cu ucenicii săi şi a venit în părţile Dalmanutei.
11 Şi Fariseii au ieşit înaintea lui şi au început a se prici cu el şi a-l ispiti, cerând să le dea semn din cer.
12 Dar Iisus, suspinând în cugetul său, a zis: Pentru ce neamul acesta cere semn? Adevăr grăiesc vouă că nu se va da semn acestui neam.
13 Şi lăsându-i a intrat iarăşi în corabie şi a trecut de cealaltă parte.
14 Dar ucenicii au uitat să ia pâine şi numai o pâine aveau cu ei în corabie.
15 Şi Iisus le-a poruncit zicând: Căutaţi de vă păziţi de aluatul Fariseilor şi de aluatul lui Irod.
16 Iar ei îşi dădeau cu socoteala unii către alţii: Aceasta o zice fiindcă n’avem pâine.
17 Şi Iisus înţelegând le-a zis: Ce vă gândiţi că n’aveţi pâine? Tot nu vă daţi seama, nici nu pricepeţi? Atât de învârtoşată este inima voastră?
18 Aveţi ochi şi nu vedeţi, urechi aveţi şi nu auziţi, şi nu vă aduceţi aminte,
19 Când am frânt cele cinci pâini, la cei cinci mii de oameni, atunci câte coşuri pline de fărămituri aţi luat? Răspund ucenicii: Douăsprezece.
20 Şi când cu cele şapte pâini la cei patru mii de oameni, câte coşuri pline de fărămituri aţi luat? Răspund ei: Şapte.
21 Atunci el le-a zis: Tot nu pricepeţi?
22 După aceea au venit la Betsaida. Şi au adus la el un orb şi l-au rugat să se atingă de el.
23 Atunci Iisus luând pe orb de mână l-a scos afară din sat şi scuipând în ochii lui şi punându-şi mâinile peste el, l-a întrebat dacă zăreşte ceva.
24 Ci el deschizând ochii a răspuns: zăresc pe oameni cum umblă, dar îi văd ca nişte copaci.
25 După aceea şi-a pus încă o dată mâinile pe ochii lui şi atunci a văzut bine şi s’a îndreptat, căci prindea cu ochiul toate, lămurit.
26 Apoi l-a trimis la casa sa, zicându-i: Să nu intri în sat, nici să spui cuiva din sat.
27 Şi a ieşit Iisus şi ucenicii lui prin satele din preajma Chesariei lui Filip. Şi pe drum a întrebat pe ucenici grăindu-le: Cine îmi zic oamenii că sunt?
28 Ei au răspuns lui şi au zis: Unii spun că eşti Ioan Botezătorul, alţii că eşti Ilie, iar alţii că eşti unul dintre profeţi.
29 Atunci el i-a întrebat: Dar voi cine îmi ziceţi că sunt? Răspunzând Petru zis-a lui: Tu eşti Mesia.
30 Ci el le-a dat poruncă să nu spună nimănui aceasta despre el.
31 Apoi a început să-i înveţe că Fiul omului trebue să pătimească mult şi să fie urgisit de bătrâni, de mai marii preoţilor şi de cărturari şi să fie omorît, iar după trei zile să învieze.
32 Şi spunea acest cuvânt pe faţă. Atunci Petru, luându-l la sine, a început să-l dojenească.
33 Dar Iisus întorcându-se şi uitându-se la ucenicii săi, a certat pe Petru şi i-a zis: Mergi înapoia mea, Satana! că tu nu cugeti cele ce sunt ale lui Dumnezeu, dar cele ce sunt ale oamenilor.
34 Apoi a chemat la sine mulţimea împreună cu ucenicii şi le-a zis: Oricine voieşte să vie după mine să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-mi urmeze.
35 Că cine va voi să-şi mântuiască sufletul îl va pierde; iar cine va pierde sufletul său, pentru mine şi pentru evanghelie, acela îl va mântui.
36 Ce-i foloseşte omului să câştige lumea întreagă, dacă-şi pierde sufletul?
37 Ce ar putea să dea omul, în schimb, pentru sufletul lui?
38 Iar cine se va ruşina de mine şi de cuvintele mele, în neamul acesta pre-curvar şi păcătos, şi Fiul omului se va ruşina de el, când va veni întru mărirea Tatălui său, cu sfinţii îngeri.