1 «În ziua a douăzeci şi patra din aceeaşi lună, s’au strâns fiii lui Israil pentru post, înveşmântaţi cu veşminte de jale şi cu pulbere pe cap.
2 Şi după ce acei din neamul lui Israil se osebiră de cei de neam păgân, au stătut de şi-au mărturisit păcatele lor si fărădelegile părinţilor lor.
3 Apoi s’au sculat în picioare şi au citit din cartea legii Domnului Dumnezeu un sfert de zi, iar în alt sfert s’au mărturisit şi s’au închinat Domnului Dumnezeului lor.
4 Iar Iosua şi Bani, Cadmiel, Şecania, Buni, Şerebia, Bani şi Chenani au pornit să strige cu glas mare către Domnul Dumnezeul lor.
5 Şi au zis leviţii Iosua, Cadmiel, Bani, Haşabia, Şerebia, Hodia, Şecania şi Petahia: «Sculaţi-vă! Proslăviţi pe Domnul Dumnezeul nostru, din veac şi până în veac!» Atunci ei slăviră numele cel măreţ al aceluia care este mai presus de toată slava şi lauda.
6 Şi a zis Esdra: «Tu, Doamne, eşti singurul! Tu ai făcut cerurile şi cerurile cerurilor cu toată oştirea lor, pământul şi cu tot ce se află deasupra lui, marea şi tot ce cuprinde într’însa, tu eşti cel ce ţii toate cu viaţă, şi oastea cerească ţie se închină.
7 Tu eşti Domnul Dumnezeu, care ai ales pe Avram şi l-ai scos din Ur, cetatea Caldeei, şi i-ai pus numele Avraam.
8 Tu ai găsit inima lui cu credinţă înaintea ta şi de aceea ai încheiat cu el legământ ca să-i dai ţara Canaaniţilor, a Hetiţilor, a Amoniţilor, a Pereziţilor, a Iebusiţilor şi a Gherghesiţilor, să i-o dai lui si seminţiei lui, şi ţi-ai ţinut făgăduinţa, fiindcă tu eşti drept.
9 Şi când ai văzut în Egipt obijduirea strămoşilor noştri şi ai ascultat strigătul lor la Marea Roşie,
10 Le-ai dat să vadă minuni şi fapte mai presus de fire înaintea lui Faraon, înaintea dregătorilor lui şi înaintea întregului popor din ţara lui, fiindcă tu ai ştiut că aceştia s’au mândrit în faţa lor. Şi ţi-ai făcut cunoscut numele tău ca în ziua de azi.
11 Ai spintecat marea înaintea lor, şi ei au trecut prin mijlocul ei ca pe uscat, iar pe cei ce-i urmăreau i-ai aruncat în adâncul vâltoarei, ca pe o piatră într’o apă stătătoare.
12 Şi ziua le-ai arătat drumul printr’un stâlp de nour, iar noaptea cu stâlp de foc, ca să le lumineze calea pe care o străbăteau.
13 La muntele Sinai te-ai pogorît din cer şi ai vorbit cu ei, şi le-ai dat dreptele tale rânduieli, adevăratele tale legi, porunci şi bune aşezări.
14 Tu le-ai făcut cunoscută Sâmbăta cea sfântă a ta şi prin gura lui Moise, slujitorul tău, le-ai poruncit să ţină îndreptările, poruncile şi legea.
15 Foamea lor le-ai alinat-o cu pâine din cer, şi apă din stâncă ai făcut să ţâşnească spre potolirea setei lor şi le-ai poruncit să intre şi să cucerească pământul pe care cu mână întinsă li l-ai făgăduit.
16 Dar ei, strămoşii noştri, s’au trufit si şi-au învârtoşat cerbicea, şi n’au ascultat de poruncile tale!
17 Ba, mai vârtos, nici n’au vrut să audă şi nici să-şi aducă aminte de minunile pe care le-ai săvârşit pentru ei, şi tot mai mult şi-au învârtoşat cerbicea şi şi-au vârît în cap să se întoarcă la robia lor cea din Egipt. Şi fiindcă tu eşti Dumnezeul iertării, îndurător, milosârd, mărinimos şi mult milostiv, nu i-ai părăsit.
18 Şi nici când şi-au făcut viţel turnat şi au zis: «Iată Dumnezeul tău care te-a scos din ţara Egiptului!» şi când cu mari defăimări te-au blagoslovit,
19 Tot nu i-ai părăsit în pustie, în marea ta îndurare, şi ziua nu i-ai lipsit de stâlpul cel de nour, care trebuia să-i călăuzească, iar noaptea de stâlpul cel de foc ca să le lumineze calea pe care ei o străbăteau.
20 Şi le-ai mai dat şi Duhul tău cel bun, ca să-i faci înţelepţi, mana n’ai oprit-o de la gura lor, iar pentru setea lor i-ai adăpat cu apă.
21 Patruzeci de ani în pustie le-ai dat merinde de drum şi n’au dus lipsă de nimic, hainele lor nu s’au învechit şi picioarele lor nu s’au bobotit.
22 Apoi le-ai dat în stăpânire regate şi popoare, şi le-ai împărţit ţinut cu ţinut, şi au pus mâna pe ţara lui Sihon, regele Heşbonului, şi pe ţara lui Og, craiul Basanului.
23 Pe copiii lor i-ai înmulţit ca stelele de pe cer şi i-ai băgat în ţara pe care ai făgăduit-o părinţilor lor, că vor intra s’o ia în stăpânire.
24 Dar fiii lor au intrat şi ei au luat-o în stăpânire. Şi atunci tu ai supus înaintea lor pe locuitorii ţării, pe Canaaniţi, şi ai dat în mâna lor atât pe regii lor, cât şi pe popoarele ţării, ca să se poarte cu ei după socotinţa lor.
25 Şi ei au cucerit cetăţi întărite şi au pus stăpânire pe ţinuturi mănoase, case pline de bunătăţi, fântâni săpate gata, podgorii, măslinişuri şi pomi roditori din destul. Şi au mâncat şi s’au săturat şi s’au îngrăşat şi s’au răsfăţat în belşugul bunătăţilor tale celor mari!
26 Apoi s’au împotrivit şi s’au răsculat împotriva ta, au aruncat legea ta la spate, au omorît pe profeţii care îi îmbiaseră să se pocăiască, şi te-au defăimat din destul.
27 Atunci tu i-ai dat în mâna duşmanilor lor, care i-au împilat; şi în vremea împilării lor, au strigat către tine, iar tu i-ai auzit din ceruri şi întru îndurările tale le-ai dat mântuitori, care i-au mântuit din mâna asupritorilor lor.
28 Dar după ce i-ai liniştit, au început din nou să facă fapte rele. Atunci însă i-ai lăsat pe mâna vrăjmaşilor lor, care i-au robit. Şi iarăşi au început să strige şi tu i-ai auzit din ceruri şi după mulţimea îndurărilor tale i-ai mântuit.
29 Şi cu toate că tu i-ai îndemnat să se întoarcă la legea ta, ei s’au îngâmfat şi n’au vrut să audă, şi au păcătuit împotriva poruncilor şi îndreptărilor tale pe care, dacă omul le săvârşeşte, rămâne cu viaţă, – şi s’au oţărît şi şi-au întărit grumazul şi nici n’au vrut să asculte.
30 Deşi ai aşteptat ani îndelungaţi şi cu Duhul tău i-ai îndemnat sub privegherea profeţilor tăi, tot n’au luat aminte. Şi atunci i-ai dat iar în mâna popoarelor pământului.
31 Dar întru îndurările tale nemărginite nu i-ai nimicit şi nici nu i-ai părăsit, căci tu eşti Dumnezeu milostiv şi îndurător.
32 Şi acum, Doamne, Dumnezeul nostru, cel mare, puternic şi minunat, cel ce păzeşti legământul şi eşti cu îndurare, să nu-ţi pară puţină împilarea pe care am îndurat-o noi, regii noştri, voevozii, preoţii, profeţii, părinţii noştri şi poporul tău, din vremea împăraţilor Asiriei şi până acum!
33 Dar tu ai lucrat ca un drept, pentru tot ceea ce a venit asupra noastră, şi cu dreptate, iar noi am săvârşit fărădelegea,
34 Din pricină că regii noştri, voevozii noştri, preoţii, şi părinţii noştri nu s’au călăuzit de legea ta şi nu au luat aminte la poruncile şi la descoperirile tale pe care li le-ai descoperit.
35 Şi apoi, fiindcă ei nu te-au cinstit pe tine în regatul lor, pentru îndestularea cu toate bunătăţile tale pe care le-ai dăruit lor în pământul acela întins şi mănos şi nici nu s’au pocăit de faptele lor cele rele,
36 Iată că noi am fost robiţi şi trăim ca robii în ţara pe care tu ai dăruit-o străbunilor noştri, ca să mănânce din rodul şi din bunătăţile ei! O, suntem robi într’însa!
37 Rodul ei îmbelşugat este acum al împăraţilor pe care i-ai pus stăpâni peste noi din pricina păcatelor noastre. Ei fac ce vor, după socotinţa lor, cu noi şi cu dobitoacele noastre, iar noi suntem în mare strâmtorare!»