1 Atunci toată obştia a izbucnit în strigăte, iar norodul s’a tânguit toată noaptea aceea.
2 Şi cârteau împotriva lui Moise şi a lui Aaron toţi fiii lui Israil şi toată obştia şi îi înfruntau: «O, de-am fi murit în Egipt sau în pustiul acesta de ne-am fi dat duhul!
3 Şi pentru ce Domnul ne duce în ţara aceasta să cădem de sabie şi femeile noastre şi copiii noştri să ajungă pradă? Nu este mai nimerit să ne întoarcem în Egipt?»
4 Şi au zis unii către alţii: «Să punem o căpetenie peste noi şi să ne întoarcem în Egipt!»
5 Atunci Moise şi Aaron au căzut cu faţa la pământ înaintea a toată obştia fiilor lui Israil,
6 Iar Iosua, fiul lui Nun, şi Caleb, fiul lui Iefune, cei dintre iscoditorii pământului şi-au sfâşiat veşmintele lor,
7 Şi au grăit către obştia fiilor lui Israil astfel: «Pământul pe care l-am străbătut ca să-l iscodim este un pământ foarte, foarte bun.
8 De va binevoi Domnul cu noi şi ne va duce în pământul acesta şi ni-l va da, el este un pământ în care curge lapte şi miere.
9 Deci nu vă răzvrătiţi împotriva Domnului şi de poporul ţării aceleia să nu vă fie frică, fiindcă el va fi demâncarea noastră. Dumnezeii lor i-au părăsit! Cu noi însă este Domnul, şi nu vă spăimântaţi!»
10 Atunci toată obştia a răspuns: «Să-i ucidem cu pietre!» Dar, iată, slava Domnului s’a arătat în cortul descoperirii, tuturor fiilor lui Israil,
11 Şi atunci a grăit Domnul către Moise: «Câtă vreme mă va defăima poporul acesta şi până când nu va crede în mine cu toate minunile pe care le-am săvârşit în mijlocul lui?
12 Am să-l lovesc cu ciumă, ca să-l pierd, iar pe tine te voi face neam mai mare şi mai puternic decât el!»
13 Atunci a răspuns Moise Domnului: «Dar vor auzi de aceasta Egiptenii, din mijlocul cărora tu ai scos pe poporul acesta, cu puterea ta,
14 Şi vor spune şi locuitorilor acestei ţări, care au auzit şi ei, că tu, Doamne, sălăşlueşti în mijlocul poporului, căruia te descoperi ochi către ochi, şi că tu, Doamne, mergi înaintea lui ziua în stâlp de nor, iar noaptea în stâlp de foc.
15 Şi dacă tu vei omorî pe poporul acesta ca pe un om, vor spune neamurile care au auzit de faima ta, aşa:
16 «Domnul n’a putut să ducă poporul acesta în ţara pe care le-a făgăduit-o cu jurământ, de aceea l-a nimicit în pustie!»
17 Şi acum, Doamne, arată-te atotputernic, precum tu ai făgăduit şi ne-ai zis:
18 «Domnul este îndelung răbdător şi mult milostiv, el iartă fărădelegea şi păcatul, dar nu cruţă pe nimeni, ci pedepseşte fărădelegea părinţilor în fii până la al treilea şi al patrulea neam».
19 Iartă, te rog, fărădelegea acestui popor după mărimea milostivirii tale, precum ai fost îndurător cu poporul acesta din Egipt şi până acum!»
20 Şi Domnul a răspuns: «Iată, l-am iertat după cuvintele tale!
21 Dar eu sunt viu şi de slava mea plin este tot pământul.
22 Toţi care au văzut slava mea şi minunile mele pe care le-am săvârşit în Egipt şi în pustie, şi m’au pus la încercare de zece ori şi n’au ascultat de glasul meu
23 Nu vor vedea ţara pe care m’am jurat s’o dau părinţilor lor, aşijderea şi toţi cei ce m’au hulit nu o vor vedea.
24 Dar pe robul meu Caleb, care a fost stăpânit de alt duh şi s’a lipit cu credinţă de mine, îl voi duce în ţara în care a intrat o dată şi pe care urmaşii lui o vor stăpâni.
25 Mâine întoarceţi-vă şi porniţi în spre pustie, pe drumul Mării Roşii.»
26 Şi Domnul grăi lui Moise şi lui Aaron într’acest chip:
27 «Până când voi fi îndurător pentru această obştie ticăloasă care cârteşte împotriva mea? Auzit-am cârtirea fiilor lui Israil, cu care ei cârtesc împotriva mea.
28 Spune-le: «Viu sunt eu, zice Domnul, voi face cu voi precum aţi grăit în urechile mele!
29 Leşurile voastre să cadă în pustia aceasta, şi toţi cei care aţi fost socotiţi la numărătoare de la douăzeci de ani şi mai vrâstnici, care aţi cârtit împotriva mea,
30 Să nu intraţi în pământul pentru care am ridicat mâna mea ca să vă aşez într’însul, fără numai Caleb, fiul lui Iefune, şi Iosua, fiul lui Nun.
31 Ci numai copiii voştri, despre care aţi zis că vor fi pradă, îi voi duce într’însul, ca ei să cunoască pământul pe care voi l-aţi dispreţuit.
32 Dar leşurile voastre să cadă în pustia aceasta!
33 Şi fiii voştri să fie rătăcind în pustie patruzeci de ani şi să ispăşească desfrânarea voastră până când trupurile voastre vor fi pierit în pustie.
34 După numărul celor patruzeci de zile în care aţi iscodit pământul, câte o zi de fiecare an, să ispăşiţi fărădelegile voastre patruzeci de ani, ca să ştiţi ce este răzvrătirea împotriva mea.
35 Eu Domnul am grăit! Aşa voi face cu toată obştia cea ticăloasă care s’a răsculat împotriva mea! În pustiul acesta să se sfârşească şi să moară!»
36 Şi aşa oamenii pe care i-a trimis Moise ca să iscodească pământul şi s’au întors şi au aţâţat la cârtire toată obştia, defăimând ţara,
37 Au murit de bătaia lui Dumnezeu, fiindcă au întărâtat obştia spre defăimarea ţării.
38 Numai Iosua, fiul lui Nun, şi Caleb, fiul lui Iefune, au rămas cu viaţă dintre cei care plecaseră ca să iscodească ţara.
39 Şi după ce Moise sfârşi de spus cuvintele acestea către toţi fiii lui Israil, poporul tare începu a se jeli.
40 Şi s’au sculat ei dis-de-dimineaţă şi s’au suit în creasta muntelui cugetând: «Iată, ne suim în locul despre care Domnul ne-a grăit, căci noi am păcătuit!»
41 Dar Moise le-a spus: «Pentru ce vreţi să călcaţi porunca Domnului? Asta nu vă va da izbândă!
42 Nu vă suiţi, fiindcă Domnul nu este în mijlocul vostru, ca să nu fiţi nimiciţi de vrăjmaşii voştri,
43 Căci Amaleciţii şi Canaaniţii sunt acolo în faţa voastră, şi voi veţi cădea de sabie şi, fiindcă v’aţi dat înapoi de la Domnul, el nu va fi într’ajutorul vostru!»
44 Însă ei se îndărătniciră vrând să se sue în munte, dar chivotul legământului Domnului şi Moise nu s’au clintit din tabără.
45 Atunci Amaleciţii şi Canaaniţii, care locuiau în muntele acela, s’au pogorît înaintea lor, i-au bătut şi i-au împrăştiat până la Horma.