1 Petru
1
Petru, apostol al lui Iisus Christos, către cei ce trăiesc risipiţi printre streini, în Pont, în Galatia, în Capadocia, în Asia şi în Bitinia,
Aleşi după cea mai înainte cunoştinţă a lui Dumnezeu Tatăl şi sfinţiţi de către Duhul, ca să asculte de credinţa şi să fie părtaşi la stropirea cu sângele lui Iisus Christos, dar vouă şi pacea să se înmulţească!
Binecuvântat fie Dumnezeu şi Tatăl Domnului nostru Iisus Christos, carele, după mare mila sa, prin învierea lui Iisus Christos din morţi, ne-a născut pe noi din nou, spre nădejde vie,
Spre moştenire nestricăcioasă şi neîntinată şi neveştejită, păstrată în ceruri pentru voi,
Cei ce sunteţi păziţi cu puterea lui Dumnezeu, prin credinţă, ca să dobândiţi mântuirea, gata să se dea pe faţă în această vreme de apoi.
Întru aceasta vă bucuraţi; măcar că acum, dacă trebue, sunteţi întristaţi câtva timp, cu multe feluri de ispite,
Pentru ca lămurirea credinţei voastre, cea cu mult mai scumpă decât aurul cel pieritor – dar totuşi lămurit prin foc – să se găsească spre laudă, spre mărire şi spre cinste, la arătarea lui Iisus Christos.
Pe el, fără să-l fi văzut, îl iubiţi; întru el, deşi acum nu-l vedeţi, voi credeţi şi vă bucuraţi cu bucurie negrăită şi prea mărită,
Căci dobândiţi preţul credinţei voastre, adică mântuirea sufletelor voastre.
10 Cu privire la această mântuire, au căutat cu stăruinţă şi au cercetat cu deamăruntul proorocii, care au proorocit despre darul cel hotărît vouă,
11 Cercetând vremea şi împrejurările arătate lor de Duhul lui Christos, lucrător întru ei, când le mărturisea de mai înainte despre patimile lui Christos şi despre măririle cele de după ele.
12 Lor le-a fost descoperit că nu pentru ei înşişi, ci pentru voi, slujeau ci aceste lucruri, care acum vi s’au vestit prin cei ce, întru Duhul Sfânt trimis din cer, v’au propovăduit Evanghelia şi la care îngerii doresc să stea să privească.
13 Pentru aceea, încingând mijloacele cugetului vostru, fiţi în toată paza şi nădăjduiţi desăvârşit în darul care se aduce vouă, la arătarea lui Iisus Christos.
14 Ca fii ai ascultării, nu vă potriviţi poftelor de mai înainte, din timpul neştiinţei voastre,
15 Ci, după Sfântul carele v’a chemat pe voi, şi voi fiţi sfinţi, întru toată petrecerea vieţii.
16 Căci scris este: Fiţi sfinţi, pentru că sfânt sunt eu.
17 Şi dacă chemaţi Tată pe cel ce judecă cu nepărtinire, după lucrul fiecăruia, petreceţi întru frică zilele vremelniciei voastre,
18 Ştiind că nu cu lucruri stricăcioase, cu argint sau cu aur, aţi fost răscumpăraţi din felul vostru de viaţă, cel deşert, lăsat de la părinţi,
19 Ci cu scump sângele – ca al unui miel neprihănit şi fără pată – al lui Christos,
20 Care într’adevăr a fost orânduit mai înainte de întemeierea lumii, dar a fost arătat, în anii cei mai de pe urmă, pentru voi.
21 Printr’însul voi aţi crezut în Dumnezeu, cel ce l-a înviat pe el din morţi, şi i-a dat lui mărire, astfel ca credinţa voastră şi nădejdea să vă fie în Dumnezeu.
22 De vreme ce, ascultând de adevăr, aţi curăţit sufletele voastre, ca să aveţi nefăţarnică iubire frăţească, iubiţi-vă unul pe altul, din toată inima, cu toată stăruinţa,
23 Fiind născuţi a doua oară, nu din sămânţă stricăcioasă, ci din nestricăcioasă, prin cuvântul cel viu şi dăinuitor în veac al lui Dumnezeu.
24 Pentru că toată făptura este ca iarba, şi toată mărirea ei ca floarea ierbii: uscatu-s’a iarba şi floarea a căzut,
25 Iar cuvântul Domnului rămâne în veac. Şi acesta este cuvântul cel ce bine s’a vestit întru voi.