21
Inima împăratului este ca un curs de apă în mâna Domnului pe care îl îndreaptă ori încotro voieşte.
Toate căile omului sunt drepte în ochii lui, ci numai Domnul cântăreşte inimile.
Vieţuirea întru dreptate şi credinţă este mai de seamă în ochii Domnului decât jertfa.
Ochi semeţi şi inimă trufaşă: sfeşnicul păcătoşilor – nu-i decât păcat.
Chibzuiala celui silitor aduce numai folos, iar cel ce se grăbeşte păgubeşte.
Cine agoniseşte comori cu minciună aleargă după deşertăciuni, după laţurile morţii.
Silnicia duce pe cei fără de lege la prăpăd, fiindcă se îndărătnicesc să nu săvârşească ceea ce este drept.
Întortochiată este calea omului cu cugetul încărcat de fapte rele, însă cel nevinovat umblă pe căi drepte.
Mai bine să ai sălaş într’un colţ pe acoperiş, decât să trăieşti la un loc cu femeia certăreaţă.
10 Sufletul celui fără de lege năzueşte la rău, încât chiar şi aproapele lui nu află har în ochii lui.
11 Când este pedepsit cel batjocoritor, cel cu inima curată se învaţă minte, şi dacă cel înţelept este dojenit, se învaţă şi el minte.
12 Cel Atotdrept veghează casa şi pe cei nelegiuiţi îi prăbuşeşte în adâncul pieirii.
13 Cine îşi astupă urechea la strigătul celui sărman, şi el, când va striga, nu va căpăta răspuns.
14 Darul făcut într’ascuns şi ploconul pus în sân domoleşte o straşnică mânie.
15 Când se face dreptate, cel drept se bucură, iar cei ce făptuesc fărădelegea se înspăimântă.
16 Omul care rătăceşte de pe calea înţelepciunii curând se va odihni în obştia umbrelor.
17 Cel ce iubeşte veselia duce lipsă şi cel căruia îi place vinul şi untdelemnul nu se îmbogăţeşte.
18 Nelegiuitul slujeşte ca preţ de răscumpărare pentru cel drept şi vicleanul pentru cel fără de prihană.
19 Mai bine să locueşti într’un ţinut pustiu, decât cu o femeie certăreaţă şi care îşi iese din fire.
20 Comori scumpe şi untdelemn se află în casa omului înţelept, însă omul nebun le risipeşte.
21 Cel ce umblă cu dreptate şi milostivire află viaţă şi mărire.
22 Înţeleptul ia cu luptă dârză cetatea vitejilor şi cucereşte întăritura în care îşi pune nădejdea.
23 Cel ce pune strajă gurii şi limbii îşi fereşte sufletul de primejdie.
24 Batjocoritorul este omul semeţ şi trufaş, care se poartă cu prisos de trufie.
25 Pofta ucide pe leneş, fiindcă mâinile nu voiesc să muncească.
26 Omul nedrept mereu pofteşte, iar cel drept dă şi nu se zgârceşte.
27 Jertfa celor nelegiuiţi este o grozăvie în ochii Domnului, mai cu seamă când o aduc cu gând rău.
28 Martorul mincinos piere, iar omul care ascultă poate grăi deapururi.
29 Răufăcătorul are căutătură obraznică, şi omul drept dimpotrivă îşi ia seama la purtarea lui.
30 Nu este nici înţelepciune, nici pricepere, nici sfat care să aibă putere înaintea Domnului.
31 Noi pregătim calul pentru ziua de război, însă biruinţa vine de la Domnul.