25
Şi acestea sunt proverbele lui Solomon, pe care le-au strâns oamenii lui Iezechia, regele lui Iuda.
Slava lui Dumnezeu este să ascundă lucrurile, iar mărirea împăraţilor este să le scoată la lumină.
Precum înălţimea cerului şi adâncul pământului sunt lucruri nepătrunse, tot aşa şi inima împăraţilor.
Dacă se curăţă argintul de zgură, turnătorul izbuteşte să facă un lucru de preţ.
Dacă cel fără de lege este dat laoparte de lângă împărat, şi tronul lui se întăreşte prin dreptate.
Nu te îndesa în faţa împăratului şi nu sta în locul hotărît pentru cei mari,
Fiindcă mai bine este să te îmbie: «Sue-te aici!» decât să te umilească în faţa unui boier. Nu te sili să dai pe faţă ceea ce ai văzut cu ochii tăi,
Căci la sfârşit ce vei face când aproapele tău te va da de ruşine?
Ceartă-te cu aproapele tău, dar n’o da altuia pe faţă,
10 Ca nu cumva cine o aude să te defaime şi ponegrirea ta să nu se mai curme.
11 Ca merele de aur pe poliţi de argint, aşa este cuvântul spus la locul lui.
12 Inel de aur şi podoabe de aur curat sunt povăţuitorii înţelepţi la urechea celui care vrea să asculte.
13 Precum este răcoreala zăpezii în zăduful secerişului, aşa este solul credincios pentru stăpânul său; el înviorează sufletnl stăpânului.
14 Precum sunt norii şi vântul fără ploaie, aşa este omul care se făleşte cu dărnicia lui, fără să dea ceva.
15 Cu răbdare se înduplecă omul mânios şi limba dulce înmoaie oasele.
16 Dacă găseşti miere, mănâncă numai cât îţi trebue, ca nu cumva să te saturi şi s’o verşi.
17 Calcă rar în casa prietenului tău, ca nu cumva să se sature de tine şi să te urască.
18 Ciocan şi sabie şi săgeată ascuţită este omul care mărturiseşte strâmb împotriva aproapelui său.
19 Dinte rău şi picior şovăitor sunt nădejdea celui fără de credinţă în vreme de nevoie.
20 Ceea ce simţi când te dezbraci de haină pe vreme friguroasă sau că torni oţet peste nitru, tot aşa simte cântecul inima mâhnită.
21 De flămânzeşte vrăjmaşul tău, dă-i să mănânce pâine, dacă însetează, dă-i apă să bea,
22 Fiindcă aşa grămădeşti cărbuni aprinşi pe capul lui şi Domnul îţi va răsplăti ţie.
23 Vântul de la miază-noapte aduce ploaie, şi limba hulitoare feţe mâhnite.
24 Mai bine să ai sălaş într’un colţ pe acoperiş, decât să trăieşti la un loc cu o femeie certăreaţă.
25 Precum este apa rece pentru sufletul însetat, aşa este vestea cea bună dintr’o ţară îndepărtată.
26 Izvor tulbure şi fântână stricată este omul drept care îşi pierde cumpătul în faţa celui fără de lege.
27 Nu este sănătos să mănânci prea multă miere, de aceea iconomiseşte cuvintele de laudă.
28 Omul care nu are stăpânire de sine este ca o cetate cu ziduri dărâmate.