1 Oare înţelepciunea nu strigă ea şi priceperea nu-şi ridică glasul său?
2 Pe piscurile cele înalte, pe cale, la răspântiile drumurilor ea stă;
3 Lângă porţi, în poarta cetăţii, dinaintea porţilor ea strigă tare:
4 «Către voi, oamenilor, se îndreaptă strigătul meu, şi glasul meu către voi, fiii oamenilor!
5 Voi, cei proşti, pricepeţi cuminţenia, şi voi, cei nebuni, luaţi aminte!
6 Ascultaţi, căci eu vă spun lucruri minunate, şi buzele mele se deschid pentru păsuri drepte!
7 Cerul gurii mele spune adevărul şi buzele mele se scârbesc de fărădelege;
8 Toate graiurile mele sunt drepte, fără viclenie şi fără înşelăciune.
9 Toate sunt drepte pentru cel priceput şi uşoare pentru cei ce au aflat ştiinţa,
10 Căutaţi învăţătura mea şi nu argintul şi ştiinţa mai degrabă decât aurul cel mai de preţ,
11 Fiindcă înţelepciunea este mai preţioasă decât pietrele nestimate şi nici o comoară nu e la fel cu ea!
12 Eu, înţelepciunea, locuiesc împreună cu cuminţenia şi stăpânesc ştiinţa şi chibzuiala.
13 Frica de Dumnezeu este urgisirea răului. Trufia şi obrăznicia, îndrăzneala şi gura cea aprigă, iată ceea ce urăsc eu!
14 Al meu este sfatul şi izbânda, eu sunt priceperea, a mea este vârtutea.
15 Prin mine împăraţii împărătesc şi principii dau drepte hotărîri;
16 Prin mine voevozii sunt voevozi şi boierii toţi judecători ai pământului.
17 Eu iubesc pe cei ce mă iubesc şi cei ce mă caută mă găsesc;
18 Cu mine este bogăţia, cinstea şi bunăstarea.
19 Rodul meu este mai bun decât aurul şi decât aurul cel mai curat, iar ceea ce vine de la mine este mai de preţ decât argintul lămurit.
20 Eu merg pe calea dreptăţii, în mijlocul căilor judecăţii drepte,
21 Ca să dau celor ce mă iubesc bogăţie şi cămările lor să le umplu.
22 Domnul m’a zidit la începutul lucrărilor lui, înaintea făpturilor lui, în veşnicie.
23 Din veci fost-am întemeiată, la început, înainte de facerea lumii;
24 Înaintea adâncurilor luat-am fiinţă, înaintea izvoarelor bogate cu apă;
25 Înainte ca să fi fost înfipţi munţii, înaintea văilor, eu am luat fiinţă;
26 Când încă el nu zidise pământul, nici câmpiile, nici cel dintâi fir de colb din lume.
27 Când el a întemeiat cerurile, eu eram acolo, când a tras bolta cerului deasupra feţei adâncului,
28 Când a întărit norii sus şi pe izvoarele adâncului pus-a stăpânire;
29 Când el a pus mării hotar, ca apele să nu mai treacă peste ţărmuri, când a aşezat temeliile pământului,
30 Atunci eu eram ca un copil alături de el, veselindu-mă în fiecare zi şi desfătându-mă fără încetare în faţa lui,
31 Dezmierdându-mă pe pământul lui şi bucurându-mă de fiii oamenilor.
32 Şi acum, fiilor, ascultaţi-mă! Fericiţi sunt cei ce păzesc căile mele!
33 Ascultaţi învăţătura, ca să ajungeţi înţelepţi şi n’o dispreţuiţi.
34 Fericit este omul care ascultă de mine şi veghează în fiecare zi la porţile mele şi stă de strajă lângă stâlpii porţilor mele!
35 Cel ce mă află, află viaţa şi dobândeşte har de la Domnul,
36 Însă cel ce nu mă are îşi face pagubă sieşi. Toţi cei ce mă urăsc pe mine iubesc moartea!