100
Un psalm de laudă. – Strigaţi Domnului, toţi locuitorii pământului!
Slujiţi Domnului cu bucurie, înfăţişaţi-vă înaintea lui plini de veselie!
Să ştiţi că Domnul este Dumnezeu! El este ziditorul nostru şi noi suntem ai lui, – poporul său şi oile păşunilor sale.
Veniţi la porţile sale cu cântări de mulţumită, intraţi în curţile sale cu cântări de laudă! Mulţumiri aduceţi-i! Numele său binecuvîntaţi-l,
Căci Domnul este bun; mila lui ţine un veac, credincioşia lui rămâne în neam de neam!