1 Un psalm al lui David. – Domnul este lumina mea şi mântuirea mea: de cine mă voi teme? Domnul este loc de scăpare pentru viaţa mea: de cine mă voi înfricoşa?
2 Când cei vicleni vin către mine ca să mănânce trupul meu – asupritorii mei şi duşmanii mei – ei se poticnesc şi cad.
3 O oştire dacă s’ar rândui în tabără împotriva mea, totuşi inima mea e fără teamă; război împotriva mea de ar fi să se pornească, chiar şi atunci sunt plin de nădejde.
4 Un singur lucru cer de la Domnul, pe acesta îl poftesc: să sălăşluesc în casa Domnului, în toate zilele vieţii mele, să-mi satur ochii cu frumuseţea Domnului şi să cercetez cu drag lăcaşul său.
5 Căci el mă ascunde în coliba sa în ziua turburării; în ascunzătoarea cortului său mă va adăposti; pe stâncă înaltă înalt mă va face să fiu.
6 Şi atunci, deasupra duşmanilor care stau de jur-împrejurul meu, înălţa-se-va capul meu şi în cortul său cu bucurie mare jertfe voi jertfi; voi cânta şi voi slăvi pe Domnul în cântări de psalmi.
7 Ascultă, Doamne, glasul meu când te chem; fii mie milostiv şi răspunde-mi.
8 Ţie inima mea deapururi ţi-a vorbit; pe tine te-a căutat faţa mea; faţa ta, o, Doamne, o caut neîncetat.
9 Nu ascunde de mine faţa ta; nu respinge cu mânie pe robul tău; tu eşti ajutorul meu, nu mă lepăda pe mine şi nu mă părăsi, Dumnezeul mântuirii mele.
10 Când tatăl meu şi mama mea mă vor fi părăsit, Domnul mă va primi la sine.
11 Învaţă-mă, Doamne, calea ta şi du-mă pe mine pe potecă lină, din pricina celor care mă iscodesc.
12 Nu mă lăsa poftei protivnicilor mei, căci s’au sculat împotriva mea martori mincinoşi şi unii care suflă asupra mea duhul uciderii.
13 Dacă n’aş fi fost deplin încredinţat că voi privi bunătatea Domnului pe pământul celor vii!
14 Aibi nădejde în Domnul! Fii puternic! Fă-ţi inima vitează şi iarăşi aibi nădejde în Domnul!