30
Un psalm al lui David. Cântare la târnosirea templului.
Te slăvesc pe tine, Doamne, căci tu m’ai scos deasupra şi pe duşmanii mei nu i-ai lăsat să se bucure de restriştea mea.
Doamne, Dumnezeul meu, strigat-am către tine şi tu m’ai vindecat.
Doamne, din împărăţia morţii ai scos sufletul meu şi m’ai ţinut cu viaţă printre cei ce se pogoară în mormânt.
Cântaţi Domnului cei cuvioşi ai lui şi numele lui prea sfânt lăudaţi-l!
Căci mânia lui ţine o clipă, iar îndurarea lui o viaţă întreagă. Seara, vine să mâe în casă plânsetul, iar dimineaţa intră oaspete bucuria.
Ci eu am zis, întru lipsa mea de grijă: «Nu mă voi clătina în veac de veac!»
Doamne, cu milostivirea ta m’ai ridicat puternic ca un munte; dacă mi-ai ascuns însă faţa ta, eu m’am topit de spaimă.
Către tine, Doamne, am strigat şi către Domnul m’am rugat fierbinte:
10 «Ce folos din sângele meu vărsat şi din pogorîrea mea în mormânt? Oare pulberea te va lăuda, oare va vesti ea credincioşia ta?»
11 Auzi-mă, Doamne, şi fii-mi milostiv! Doamne, vino într’ajutorul meu!
12 Tu ai schimbat în dănţuire căinarea mea; sacul meu de jale l-ai desfăcut şi cu veselie m’ai încins,
13 Pentru ca sufletul meu să te proslăvească şi să nu tacă. Doamne, Dumnezeul meu, în vecii vecilor te voi lăuda!