1 Starostelui cântăreţilor – un psalm al lui David.
2 La tine, Doamne, caut scăparea mea, să nu fiu ruşinat, în veac! Întru dreptatea ta mântueşte-mă,
3 Pleacă spre mine urechea ta; degrabă izbăveşte-mă; fii mie stâncă de scăpare; fii mie cetate întărită, spre mântuirea mea.
4 Căci stânca mea cea înaltă şi întăritura mea eşti tu; pentru slava numelui tău călăuzeşte-mă şi poartă-mă de mână!
5 Scoate-mă din laţul pe care ei întru ascuns mi l-au întins, căci tu eşti limanul meu de adăpost.
6 În mâna ta încredinţez duhul meu, căci tu mă vei răscumpăra, Doamne Dumnezeule credincios.
7 Tu urăşti pe cei ce se ţin de idolii deşerţi; ci eu am pus în Domnul nădejdea mea.
8 Voi tresaltă şi mă voi veseli de milostivirea ta, căci tu ai luat aminte la obida mea şi zbuciumul sufletului meu l-ai cercetat,
9 Şi nu m’ai lăsat prins în ghiara duşmanului meu, ci largă ai făcut calea sub picioarele mele.
10 Milostiveşte-te de mine, Doamne, căci la strâmtorare sunt. Vestejitu-s’a de jale ochiul meu, sufletul şi trupul meu,
11 Şi viaţa mea se iroseşte în durere şi anii mei în suspine. Din pricina ticăloşiei mele puterea mea se dărăpănă şi oasele mele se macină.
12 Din pricina tuturor vrăjmaşilor mei am ajuns de ocară, povară pentru vecini, pentru prieteni sperietoare; cei ce mă văd pe uliţă fug dinaintea mea.
13 Uitat am fost ca unul care a murit şi s’a desprins din inimi; am ajuns ca un vas dogit.
14 Căci aud şoaptele multora; spaimă de jur-împrejur! În sfatul pe care-l ţin împotriva mea, ei şi-au făcut planul să mă ucidă.
15 Dar eu, Doamne, mi-am pus nădejdea în tine şi am zis deapururi: «Dumnezeul meu eşti tu!»
16 În mâna ta sunt rosturile mele; izbăveşte-mă din mâna duşmanilor mei şi a celor ce mă prigonesc.
17 Strălucească faţa ta peste robul tău; mântueşte-mă cu îndurarea ta!
18 Doamne, să nu dau de ruşine, căci pe tine te-am chemat. Ruşineze-se cei nelegiuiţi, amuţească în Şeol!
19 Amuţească buzele mincinoase, buzele care grăiesc cu îndrăzneală şi cu dispreţ împotriva celui drept!
20 Cât de mare este milostivirea ta, pe care ai iconomisit-o celor ce se tem de Dumnezeu şi, în faţa fiilor oamenilor, o vădeşti celor ce nădăjduesc întru tine!
21 Tu îi acoperi, cu acoperământul feţei tale, împotriva vicleniei omeneşti şi îi ascunzi, ca în colibă, ocrotindu-i de gâlceava limbilor.
22 Slăvit să fie Domnul, căci, în chip minunat, arătatu-mi-a îndurarea sa; ca într’o cetate tare m’a pus la adăpost.
23 Pe când eu, în turburarea mea, ziceam: «Azvârlit sunt de dinaintea ochilor tăi!» – Tu însă ai auzit glasul tânguirii mele, când am strigat către tine.
24 Iubiţi pe Domnul, voi toţi cuvioşii lui! Căci Domnul păzeşte pe credincioşii săi, iar pe cei mândri îi pedepseşte aspru.
25 Îmbărbătaţi-vă şi întăriţi inima voastră, voi toţi care nădăjduiţi în Domnul!