1 Starostelui cântăreţilor – lui Jedutun – un psalm al lui David.
2 Am zis: Voi păzi căile mele, ca să nu păcătuesc cu limba mea; voi pune frâu gurii mele, câtă vreme cel fără de lege va fi înaintea mea.
3 Şi am rămas mut şi tăcut şi fără grai, lipsit de orice bine, dar durerea mea s’a înteţit.
4 Înlăuntrul meu s’a aprins inima mea; în gândurile mele un foc arde ca o văpaie şi limba mea s’a deslegat:
5 Arată-mi, Doamne, când va fi să fie sfârşitul vieţii mele şi lungimea zilelor mele câtă este, ca să ştiu cât sunt de trecător!
6 Iată, tu ai dat zilelor mele lărgimea unei palme şi viaţa mea este ca nimica toată înaintea ta! Cu adevărat, omul este numai o suflare! – Sela.
7 Da, ca o umbră trece viaţa omului, zadarnic este tot zbuciumul său, adună şi nu ştie cine va culege strânsura lui.
8 Şi acum, ce pot să aştept, o, Doamne? Nădejdea mea este în tine.
9 Izbăveşte-mă de toate fărădelegile mele; nu mă face de ocară în faţa celui nebun!
10 Eu tac şi gura n’o deschid, căci tu eşti carele faci toate.
11 Dă la o parte de la mine loviturile tale, căci de tăria mâinii tale mă prăpădesc!
12 Când pedepseşti pe om pentru fărădelegea lui şi-l dojeneşti, tu nimiceşti, ca molia, ce are el mai scump. Cu adevărat, omul este numai o suflare! – Sela.
13 Ascultă, Doamne, rugăciunea mea, pleacă urechea ta la căinarea mea şi la lacrămile mele ia aminte, căci sunt, la tine, un oaspete, un călător, ca şi părinţii mei.
14 Întoarce de la mine privirea ta plină de mânie, ca să mă înviorez, mai înainte ca să plec şi să nu mai fiu!