1 Starostelui cântăreţilor – o învăţătură a fiilor lui Core.
2 Precum cerboaica doreşte apa izvoarelor, tot aşa sufletul meu te doreşte pe tine, Dumnezeule!
3 Sufletul meu însetoşează după Dumnezeu, după Dumnezeul cel viu! Când voi veni, oare, şi mă voi arăta în faţa Domnului?
4 Lacrămile mele sunt hrana mea, ziua şi noaptea, pe când ei îmi spun neîncetat: «Unde este acum Dumnezeul tău?»
5 Îmi aduc aminte – şi atunci inima mea se topeşte în mine-de zilele când mergeam în cete mari, călăuzindu-le spre casa Domnului, cu bucurie mare şi cu cântări de mulţumită, popor în sărbătoare!
6 De ce te prăvăleşti, o suflete al meu, şi te zbuciumi în mine? Nădăjdueşte în Dumnezeu, căci eu îl voi lăuda mereu pe el: izvorul mântuirii mele şi Dumnezeul meu!
7 Sufletul meu se frânge în mine! Astfel, gândesc la tine, din pământul Iordanului şi al Hermonului, din muntele Mizar.
8 O vâltoare cheamă pe cealaltă, în vijelia cataractelor tale; tot aşa, toate valurile şi toate talazurile tale dau peste mine.
9 Ziua, Domnul dă poruncă şi trimite harul său, iar noaptea, cântarea lui de laudă răsună în mine: rugăciune înălţată Domnului, izvorul vieţii mele.
10 Grăiesc către Domnul, stânca mea: «De ce mă uiţi, ca să merg încovoiat şi trist, copleşit de duşmanii mei?»
11 Simt că oasele mele se sfărâmă, când prigonitorii mei mă fac de râs şi-mi spun neîncetat: «Unde este acum Dumnezeul tău?»
12 De ce te prăvăleşti, o, suflete al meu, şi te zbuciumi în mine? Nădăjdueşte în Dumnezeu, căci eu îl voi lăuda mereu pe el: izvorul mântuirii mele şi Dumnezeul meu!