1 Starostelui Cântăreţilor-lui Iedutun-un psalm al lui Asaf.
2 Ridic glasul meu către Dumnezeu ca să strig. Vocea mea o înalţ către Dumnezeu ca să mă audă.
3 În ziua strâmtorării eu caut pe Domnul; chiar şi noaptea mâna mea rămâne întinsă către el şi sufletul meu nu vrea să se mângâie;
4 Mă gândesc la Dumnezeu şi suspin, mă frământ cu mintea şi duhul meu îşi pierde cumpătul. – Sela.
5 Tu ţii deschise pleoapele mele; sunt zbuciumat şi nu pot să grăiesc.
6 Cuget la zilele de altădată, la anii care au trecut,
7 Îmi aduc aminte, noaptea, de cântările mele întru slava Domnului, mă chibzuesc cu mine însumi şi duhul meu se adânceşte în gânduri.
8 «Oare Domnul mă va lepăda pe veci şi bunăvrerea lui cu mine va înceta?
9 Sfârşitu-s’a cu totul mila lui, şi făgăduinţa lui a căzut pentru toate veacurile viitoare?
10 Uitat-a, oare, Dumnezeu să fie milostiv sau închis-a întru mânie îndurările sale?» – Sela.
11 Atunci am zis: «Durerea mea este că dreapta Celui Prea înalt nu mai e aceeaşi».
12 Pomeni-voi de faptele Domnului şi voi rechema minunatele tale săvârşiri de altădată;
13 Ispiti-voi cu mintea toate lucrările tale şi la toate uriaşele tale zămisliri voi cugeta.
14 O, Dumnezeule, prea măreaţă este calea ta! Care Dumnezeu este mare ca Dumnezeul nostru?
15 Tu eşti Dumnezeu care faci minuni şi arăţi popoarelor puterea ta,
16 Cu braţul tău mântuit-ai pe poporul tău, pe fiii lui Iacob şi ai lui Iosif. – Sela.
17 Văzutu-te-au apele, Dumnezeule, văzutu-te-au apele şi s’au cutremurat şi adâncurile lor s’au clătinat;
18 Vărsat-au nourii puhoaie de apă, slobozit-au nourii tunete, iar săgeţile tale cutreierau văzduhul.
19 Bubuitul tunetului tău răsunat-a în vijelie; fulgerele au luminat rotundul lumii, iar pământul s’a scuturat şi s’a cutremurat.
20 Drumul tău e peste mare şi cărarea ta e prin ape mari, dar urmele tale nu se cunosc.
21 Tu ai purtat pe poporul tău ca pe o turmă de oi, prin mâna lui şi a lui Aaron.