1 O cântare. Un psalm al fiilor lui Core. Starostelui cântăreţilor, – de cântat pe glas tânguios, – un cuvânt de învăţătură al lui Etam Ezrahitul.
2 Doamne Dumnezeul mântuirii mele, ziua strig către tine şi noaptea stau de veghe înaintea ta.
3 O, de-ar ajunge rugăciunea mea în faţa ta! Pleacă urechea ta la plângerea mea!
4 Căci sufletul meu este sătul de obidă şi viaţa mea este aproape de mormânt;
5 Numărat sunt laolaltă cu cei ce se pogoară în groapă, sunt ca un om fără de vlagă.
6 Întins sunt printre cei morţi, la fel cu cei ucişi şi culcaţi în mormânt, de care tu nu-ţi mai aduci aminte şi care au ieşit de sub mâna ta.
7 Pusu-m’ai în groapa cea mai adâncă, în împărăţia morţii şi în prăpastie,
8 Mânia ta mă apasă şi toate valurile tale le prăbuşeşti peste mine. – Sela.
9 Depărtat-ai de la mine pe toţi prietenii mei şi m’ai făcut să le fiu urît. Sunt ca într’o temniţă, de unde nu pot să scap;
10 Ochii mei se sfârşesc de suferinţă. În fiecare zi strig, o, Doamne, către tine şi către tine întind mâinile mele.
11 Oare vei face tu minuni pentru cei morţi şi umbrele se vor scula să te laude? – Sela.
12 Oare în mormânt va istorisi cineva mila ta şi în împărăţia morţii credincioşia ta?
13 Oare în întuneric fi-vor propovăduite minunile tale şi în ţinutul uitării dreptatea ta?
14 Ci eu, Doamne, strig către tine şi rugăciunea mea te întâmpină dis-de-dimineaţă.
15 Pentru ce, Doamne, lepezi sufletul meu şi ascunzi de mine faţa ta?
16 Obijduit sunt eu şi vlăguit din tinereţele mele; sunt copleşit de spaimele tale şi stau la mare cumpănă;
17 Iuţimea mâniei tale trecut-a peste mine şi groaza ta mă prăpădeşte;
18 Ca apele mă înconjoară toată vremea, toate laolaltă mă împresoară.
19 Depărtat-ai de la mine pe prietenii şi pe tovarăşii mei; cei mai de aproape ai mei sunt întunericul mormântului.