95
1 Veniţi să ne bucurăm de Domnul şi să strigăm către stânca mântuirii noastre!
2 Veniţi să-l întâmpinăm cu cântări de laudă şi în psalmi să-l preamărim!
3 Căci Dumnezeu mare este Domnul şi împărat prea înalt peste toţi dumnezeii:
4 În mâna lui sunt adâncurile pământului şi vârfurile munţilor sunt ale lui;
5 A lui este marea, căci el a făcut-o, aşijderea şi uscatul, pe care mâinile lui l-au zidit.
6 Veniţi să ne închinăm şi să ne plecăm şi să cădem în genunchi înaintea Domnului, ziditorului nostru,
7 Căci el este Dumnezeul nostru, iar noi poporul pe oare-l paşte şi oile păstoriei lui. O, de-aţi asculta astăzi glasul lui!
8 «Nu învârtoşaţi inimile voastre, ca la Meriba, ca la Maasa, în pustie,
9 Când m’au ispitit părinţii voştri şi m’an pus la încercare, cu toate că văzuseră minunile mele.
10 Vreme de patruzeci de ani, am scârbit neamul acesta şi mi-am zis: «E un popor de rătăciţi cu duhul; ei nu cunosc căile mele!»
11 Pentru aceasta, întru mânia mea juratu-m’am: «Nu vor intra întru odihna mea!»