24
Cât despre fiii lui Aaron, iată clasele lor: Fiii lui Aaron au fost: Nadab, Abiu, Eleazar şi Itamar.
Dar Nadab şi Abiu au murit înaintea părintelui lor, fără să fi lăsat fii, şi astfel Eleazar şi Itamar au intrat în slujba preoţească.
Atunci David împreună cu Ţadoc, dintre fiii lui Eleazar, şi Ahimelec, dintre fiii lui Itamar, au împărţit pe fiii lui Aaron după însemnătatea lor la slujbă.
Dar găsindu-se că fiii lui Eleazar au mai mulţi capi de neam decât fiii lui Itamar, au fost împărţiţi aşa că fiilor lui Eleazar le-a venit şaisprezece capi de familie, iar fiilor lui Itamar opt capi de familie.
Însă şi unii şi alţii au fost împărţiţi la sorţi, căci atât între urmaşii lui Eleazar cât şi în acei ai lui Itamar se aflau principi ai Sfântului locaş cât şi principi ai lui Dumnezeu.
Şi Şemaia, fiul lui Natanail scriitorul, din neamul leviţilor, i-a scris, în faţa regelui şi a căpeteniilor şi a arhiereului Ţadoc şi a lui Ahimelec, fiul lui Abiatar, precum şi a capilor de familie ai preoţilor şi ai leviţilor, luându-se o familie din neamul lui Eliezer şi alta din neamul lui Itamar.
Cel dintâi sorţ a căzut pe Iehoiarib, al doilea pe Iedaia,
Al treilea pe Harim, al patrulea pe Seorim,
Al cincilea pe Malchia, al şaselea pe Miiamim,
10 Al şaptelea pe Hacoţ, al optulea pe Abia,
11 Al nouălea pe Ieşua, al zecelea pe Şecania,
12 Al unsprezecelea pe Eliaşib, al doisprezecelea pe Iachim,
13 Al treisprezecelea pe Hupa, al paisprezecelea pe Işbaal,
14 Al cincisprezecelea pe Bilga, al şaisprezecelea pe Imer,
15 Al şaptesprezecelea pe Hezir, al optsprezecelea pe Hapiţeţ,
16 Al nouăsprezecelea pe Petahia, al douăzecilea pe Iezechil,
17 Al douăzeci şi unulea pe Iachim, al douăzeci şi doilea pe Gamul,
18 Al douăzeci şi treilea pe Delaia, al douăzeci şi patrulea pe Maazia.
19 Acesta este rândul lor la slujbă ca să intre în casa Domnului după rânduiala statornicită lor prin gura lui Moise, străbunul lor, şi pe care a poruncit-o Domnul Dumnezeul lui Israil.
20 Iată şi căpeteniile celorlalţi leviţi: Căpetenia fiilor lui Aram: Şubael; a fiilor lui Şubael: Iehdeia;
21 Căpetenia fiilor lui Rehabia: Işia;
22 A fiilor lui Iţhar: Şelomit; a fiilor lui Şelomit: Iahat.
23 Şi urmaşii lui Hebron au fost: Cel dintâi Ieria, Amaria al doilea, Uziel al treilea, şi Iecameam al patrulea.
24 Fiii lui Uziel au fost: Mica, iar din urmaşii lui Mica: Şamir.
25 Fratele lui Mica a fost Işia, iar din urmaşii lui Işia a fost Zaharia…
26 Fiii lui Merari au fost: Mahli şi Muşi, şi urmaşii fiului său au fost Uzia…
27 Urmaşii lui Merari, de la fiul său Uzia, au fost: Şohat, Zacur şi Ibri.
28 Coborîtor din Mahli a fost Eleazar, care n’a avut fii,
29 Şi Chiş. Fiul lui Chiş a fost Ierahmeel.
30 Fiii lui Muşi au fost: Mahii, Eder şi Ierimot. Aceştia sunt urmaşii leviţilor după familiile lor.
31 De asemenea şi ei au aruncat sorţi ca şi fraţii lor, fiii lui Aaron, înaintea lui David, a lui Ţadoc şi a lui Ahimelec, înaintea capilor de familie ai preoţilor şi ai leviţilor, fără să se facă deosebire între cei bătrâni şi cei tineri.