12
Când regatul lui Roboam s’a întărit şi Roboam s’a simţit puternic, atunci el împreună cu tot Israilul au părăsit legea Domnului.
Şi din pricină că ei s’au lepădat de Domnul, în anul al cincilea al regelui Roboam, Şişac, împăratul Egiptului, a pornit împotriva Ierusalimului,
Cu o mie două sute de care de război şi şaizeci de mii de călăreţi, şi nenumărat popor care venise cu el din Egipt: Libieni, Suhieni şi Etiopieni.
Şi cuprinzând cetăţile întărite din Iuda, a ajuns până în faţa Ierusalimului.
Atunci proorocul Şemaia s’a dus la Roboam şi la principii Iudei, care se retrăseseră în Ierusalim din faţa lui Şişac, şi le-a zis: «Aşa grăieşte Domnul! Voi m’aţi părăsit, dar şi eu vă voi da în mâna lui Şişac.»
Atunci principii lui Israil împreună cu regele s’au smerit şi au zis: «Drept este Domnul!»
Şi dacă a văzut Domnul că ei s’au umilit, fost-a cuvântul Domnului către Şemaia, zicând: «S’au umilit şi nu-i voi mai nimici, şi peste puţin îi voi şi izbăvi, şi nu voi prăvăli mânia mea peste cetatea Ierusalimului prin mâna lui Şişac.
Ci vor ajunge robii lui, ca să ştie ei ce deosebire este între slujirea mea şi slujirea la împăraţii pământului.»
Şi Şişac, împăratul Egiptului, s’a suit împotriva Ierusalimului şi a luat vistieriile templului Domnului şi vistieriile casei domneşti. A luat tot, ba şi scuturile cele de aur pe care le făcuse Solomon.
10 Din această pricină, regele Roboam a făcut în locul lor scuturi de aramă, şi le-a încredinţat în paza căpeteniilor străjerilor care făceau de strajă la uşa palatului domnesc.
11 Ori de câte ori regele se ducea în templul Domnului, veneau şi străjerii şi le luau, apoi le duceau înapoi în odaia de strajă.
12 Şi fiindcă el se pocăise, mâna Domnului s’a întors de la el, fără ca să-l nimicească pe de-a’ntregul, iar în Iuda lucrurile s’au schimbat în bine.
13 Regele Roboam s’a întărit în Ierusalim şi a domnit mereu. Când a ajuns rege, avea patruzeci şi unu de ani şi a domnit şapte ani în Ierusalim, cetatea pe care a ales-o Domnul din toate seminţiile lui Israil ca să-şi pună numele său într’însa. Numele maicii sale a fost Naama, Amoniteanca.
14 Şi el a săvârşit fapte rele, fiindcă nu şi-a silit inima să caute pe Domnul.
15 Istoria domniei lui Roboam, de la început şi până la urmă, este scrisă în istoria proorocului Şemaia şi a lui Ido Văzătorul, împreună cu faptele lui. Între Roboam şi Ieroboam au fost războaie neîncetate.
16 Şi a adormit Roboam cu părinţii săi şi a fost îngropat în cetatea lui David, iar în locul său a luat domnia fiul său Abia.