13
În anul al optsprezecelea al regelui Ieroboam, Abia a ajuns rege în Iuda,
Şi a domnit trei ani în Ierusalim. Pe mama sa o chema Maaca şi era fiica lui Uriel din Ghibeea. Abia s’a războit cu Ieroboam.
Abia a început lupta cu o oştire de viteji, luptători pe ales, de patru sute de mii de oameni, iar Ieroboam s’a aşezat în linie de bătaie cu oaste de opt sute de mii de viteji, luptători pe ales.
Şi Abia s’a suit pe muntele Ţemaraim, din munţii Efraimului, şi a grăit: «Ascultaţi-mă, voi, Ieroboame şi tot Israilul!
Ştiţi bine că Domnul Dumnezeul lui Israil a hărăzit lui David domnia peste Israil pe veci, cât şi fiilor săi, printr’un legământ deapururea.
Dar s’a ridicat Ieroboam, fiul lui Nabat, robul lui Solomon, fiul lui David, şi s’a răzvrătit împotriva domnului său;
Şi s’au unit cu el oameni ticăloşi şi de nimica şi s’au înverşunat împotriva lui Roboam, fiul lui Solomon, dar Roboam era tânăr şi sfiicios şi nu s’a încumetat să li se împotrivească.
Dar voi şi acum vă încumetaţi să staţi împotriva împărăţiei Domnului care se află în mâinile fiilor lui David, fiindcă voi sunteţi mulţime mare şi aveţi viţeii de aur pe care Ieroboam vi i-a făcut dumnezei.
Iată, voi aţi izgonit pe preoţii Domnului, pe fiii lui Aaron şi pe leviţi şi v’aţi făcut preoţi ca noroadele păgâneşti, şi oricine vine cu plocon, un junc şi şapte berbeci, se face preot al celui care nu este dumnezeu.
10 Pentru noi, Domnul este Dumnezeul nostru, pe care nu l-am părăsit, şi preoţii care slujesc Domnului sunt fiii lui Aaron, iar leviţii sunt cei cu rândul lor,
11 Şi în fiecare dimineaţă şi în fiecare seară ei înalţă fumul arderilor de tot Domnului şi tămâie cu bun miros, iar pe masa cea curată aşează pâinile punerii înainte, şi în fiecare seară aprind candelabrele cele de aur şi candelele lor, fiindcă noi am păstrat pravila Domnului Dumnezeului nostru, iar voi aţi părăsit-o.
12 În fruntea noastră sunt, iată, Domnul şi preoţii săi cu trâmbiţe răsunătoare ca să sune împotriva voastră! Fii ai lui Israil, nu vă luptaţi cu Domnul Dumnezeul părinţilor voştri, căci nu veţi izbuti!»
13 Dar Ieroboam a pus pe pândaşii lui să învăluiască pe Iuda şi să le cadă în spate, aşa că ei se aflau în faţa lui Iuda, iar pândaşii în dosul lui.
14 Şi când s’a întors Iuda, iată că era învăluit şi din faţă şi din spate. Atunci au strigat către Domnul şi preoţii au sunat din trâmbiţe.
15 Şi ostaşii lui Iuda au strigat cu strigăt de război şi pe când ostaşii lui Iuda strigau, Domnul a lovit pe Ieroboam şi pe tot Israilul în faţa lui Abia şi a lui Iuda.
16 Atunci Israiliţii au luat-o la fugă din faţa lui Iuda şi Dumnezeu i-a dat în mâna lui.
17 Şi Abia, împreună cu poporul său, i-a bătut crunt, încât au căzut ucişi din Israil cinci sute de mii de oameni pe ales.
18 În vremea aceea, fiii lui Israil au fost înfrânţi, iar fiii lui Iuda câştigară biruinţa, fiindcă şi-au pus nădejdea în Domnul Dumnezeul părinţilor lor.
19 Şi Abia a urmărit pe Ieroboam şi i-a cuprins cetăţile: Betelul cu aşezările din jurul lui, Ieşana cu aşezările lui şi Efronul cu aşezările lui.
20 Şi Ieroboam nu şi-a mai venit în fire cât a trăit Abia. Şi Dumnezeu l-a lovit şi el a murit.
21 Abia însă a ajuns puternic. Şi şi-a luat paisprezece femei, care i-au născut douăzeci şi doi de băieţi şi şaisprezece fete.
22 Cealaltă parte a istoriei lui Abia, viaţa lui şi faptele lui sunt scrise în «Tâlcul proorocului Ido».
23 Şi a adormit Abia cu părinţii săi şi a fost îngropat în cetatea lui David, iar Asa a domnit în locul lui. În vremea lui a fost linişte în ţară zece ani.