1 Ce vom zice acum că a dobândit după trup strămoşul nostru Avraam?
2 Dacă Avraam s’a îndreptat din fapte, are cuvânt de laudă, dar nu înaintea lui Dumnezeu.
3 Căci, ce spune scriptura? Şi Avraam a crezut lui Dumnezeu şi i s’a socotit lui ca dreptate.
4 Celui care lucrează nu i se socoteşte plata ca dar, ci ca datorie;
5 Pe când celui care nu lucrează, ci crede în cel ce îndreptează pe păcătos, credinţa lui se socoteşte ca dreptate.
6 Întocmai cum şi David fericeşte pe omul căruia Dumnezeu îi socoteşte dreptatea, fără de fapte:
7 Fericiţi aceia cărora s’au iertat fărădelegile şi li s’au acoperit păcatele!
8 Fericit bărbatul căruia Domnul nu-i ţine păcatul în seamă!
9 Deci, fericirea aceasta este ea numai pentru cei tăiaţi împrejur sau şi pentru cei netăiaţi împrejur? Căci zicem încă o dată: i s’a socotit lui Avraam credinţa ca dreptate.
10 Dar cum i s’a socotit? Când era tăiat împrejur sau când era netăiat împrejur? Nu când era tăiat împrejur, ci când era netăiat împrejur.
11 Iar semnul tăierii împrejur l-a primit ca pecetie a dreptăţii, pentru credinţa lui din vremea netăierii împrejur, ca să fie părintele tuturor celor ce cred, deşi netăiaţi împrejur, şi să li se socotească şi lor credinţa ca dreptate,
12 Apoi şi părinte al celor tăiaţi împrejur. Dar nu al celor care sunt numai tăiaţi împrejur, ci şi umblă în urmele credinţei pe care o avea părintele nostru Avraam, pe când era netăiat împrejur.
13 Pentru că Avraam şi seminţia lui nu prin lege au primit făgăduinţa că vor moşteni lumea, ci prin dreptatea din credinţă.
14 Căci dacă moştenitorii sunt cei ce au legea, atunci credinţa a ajuns zadarnică, iar făgăduiala s’a desfiinţat,
15 De vreme ce legea pricinueşte mânie; dar unde nu e lege, nu e nici călcare de lege.
16 De aceea moştenirea făgăduită este din credinţă, ca să fie din dar şi ca făgăduiala să rămână temeinică pentru toţi urmaşii, nu numai pentru cei ce se ţin de lege, dar şi pentru cei ce se ţin de credinţa lui Avraam, carele este părintele nostru al tuturora,
17 Precum este scris: Pusu-te-am pe tine părinte al multor neamuri. El e părintele nostru în faţa celui în care a crezut, adică a lui Dumnezeu, care înviază pe cei morţi şi chiamă la fiinţă cele ce încă nu sunt.
18 Avraam, cu nădejde şi împotriva nădejdii, a crezut că el va fi într’adevăr părintele multor neamuri, după cum i s’a spus: Aşa va fi seminţia ta.
19 Şi fără să slăbească în credinţă, deşi s’a văzut pe sine amorţit cu trupul – căci era aproape de o sută de ani – şi a văzut amorţirea pântecelui Sarei,
20 Totuşi, nu s’a îndoit, prin necredinţă, despre făgăduiala lui Dumnezeu, ci s’a învârtoşat în credinţă, dând mărire lui Dumnezeu,
21 Ca unul care a crezut desăvârşit că ceea cc a făgăduit puternic este să şi îndeplinească.
22 De aceea, credinţa lui i s’a socotit ca dreptate,
23 Dar nu s’a scris numai pentru el că i s’a socotit,
24 Ci şi pentru noi, căci şi nouă va să ni se socotească, nouă care credem în cel ce a înviat dintre morţi pe Iisus, Domnul nostru,
25 Carele s’a dat pentru păcatele noastre şi s’a sculat pentru îndreptarea noastră.