9
Spun adevărul în Christos, nu mint – cugetul meu mi-o dovedeşte prin Duhul Sfânt –
Că mare îmi este jalea şi necurmată durerea inimii.
Pentru că aş dori de s’ar putea să fiu eu însumi anatema, departe de Christos, pentru fraţii mei, pentru rudele mele după trup,
Ca unii ce sunt Israiliţi, a cărora este înfierea şi mărirea şi aşezămintele şi rânduiala legii şi slujba dumnezeiască şi făgăduinţele,
Ai căror sunt părinţii şi din care după trup este Christos, cel ce este peste toate Dumnezeu, binecuvântat în veci, amin!
Dar nu spun aceasta ca şi cum cuvântul lui Dumnezeu ar fi căzut. Căci nu toţi care sunt din Israil sunt şi Israiliţi.
Nici – pentru că sunt sămânţa lui Avraam – sunt toţi şi fii, ci: urmaşii lui Isaac vor fi urmaşii tăi,
Adică: nu copiii trupului sunt copiii Domnului, ci se socotesc urmaşi fiii făgăduinţei.
Căci: voi veni din nou pe vremea aceasta şi Sara avea-va un fecior, – este, doar, cuvânt de făgăduinţă.
10 Dar nu a fost aşa numai cu Sara, ci şi cu Rebeca, zămislind ea cei doi gemeni de la unul Isaac, părintele nostru:
11 Căci, mai înainte de naşterea lor şi fără să fi făcut ei ceva bine ori rău – ca rânduiala lui Dumnezeu cea după alegere să rămână în picioare, nu pe temeiul faptelor, ci din alegerea celui care chiamă –
12 I s’a zis Rebecăi: Cel mai mare va sluji celui mai mic!
13 Precum este scris: Pe Iacob l-am iubit, iar pe Esau l-am urît.
14 Ce vom zice dară: Nu cumva că la Dumnezeu e nedreptate? Ferească Domnul!
15 Căci grăieşte către Moise: Milui-voi pe care vreau să-l miluiesc şi îndura-mă-voi de cine vreau să mă îndur.
16 Aşa dar, nu este de la cel care voieşte, nici de la cel ce aleargă, ci de la Dumnezeu care milueşte.
17 Căci Scriptura zice lui Faraon: Pentru aceasta chiar te-am ridicat, ca să arăt în tine puterea mea şi ca numele meu să se vestescă în tot pământul.
18 Deci dar pe cine vrea îl milueşte şi iar pe cine vrea îl împietreşte.
19 Tu, acum, îmi vei zice: Atunci de ce mai bagă vină? Căci voinţei lui cine poate să-i stea împotrivă?
20 Dar, mai înainte, cine eşti tu, o omule, ca să te cerţi cu Dumnezeu? Oare vasul de lut va zice către cel ce l-a făcut: De ce m’ai făcut aşa?
21 Sau nu are olarul putere peste lutul lui, ca din aceeaşi frământătură să facă un vas de cinste, iar altul de necinste?
22 Şi ce este dacă Dumnezeu, voind să-şi arate mânia şi cunoscută să facă puterea sa, a suferit cu multă răbdare vasele mâniei sale, gătite spre pieire?
23 Aşijderea ca să arate bogăţia măririi sale, către vasele îndurării, pe care mai dinainte le-a gătit spre mărire,
24 Adică pe noi, pe care ne-a şi chemat, nu numai dintre Iudei, ci şi dintre păgâni,
25 Precum zice şi în Osea: Chema-voi pe cine nu era norodul meu: norodul meu, şi pe cine nu era iubită: iubită.
26 Şi va fi că în locul unde li s’a zis: Voi nu sunteţi norodul meu – acolo chema-se-vor fii ai Dumnezeului celui viu.
27 Iar Isaia strigă despre Israil: Dacă numărul fiilor lui Israil ar fi ca nisipul mării, rămăşiţa numai se va mântui.
28 Pentru că împlinind şi scurtând, Domnul va îndeplini, pe pământ, cuvântul său,
29 Şi precum a proorocit Isaia: Dacă Domnul Savaot nu ne-ar fi lăsat nouă sămânţă pentru noul Israil, am fi ajuns ca Sodoma şi am fi fost la fel cu Gomora.
30 Ce vom zice atunci? Că păgânii, care nu umblau după dreptate, au dobândit îndreptare, însă îndreptarea din credinţă,
31 Iar Israil, umblând după legea dreptăţii, n’a ajuns la legea care dă îndreptare.
32 Pentru ce? Pentru că voind să ajungă nu prin credinţă, ci ca din faptele legii, s’au poticnit de piatra poticnirii,
33 Precum este scris: Iată, pun în Sion piatră de poticnire şi stâncă de sminteală, – şi: Cine crede în el nu se va ruşina.