1 Şi am auzit glas mare, din templu, zicând celor şapte îngeri: Duceţi-vă şi vărsaţi pe pământ cele şapte năstrape ale mâniei lui Dumnezeu.
2 Şi s’a dus cel dintâi şi a vărsat năstrapa lui, pe pământ. Şi o bubă rea şi ucigaşă s’a ivit pe oamenii care aveau semnul fiarei şi care se închinau chipului fiarei.
3 Şi al doilea înger a vărsat năstrapa lui în mare, şi marea s’a prefăcut în sânge, ca sângele de mort, şi orice suflare de viaţă a murit, din câte sunt în mare.
4 Iar cel de al treilea a vărsat năstrapa lui în râuri şi în izvoarele apelor, şi s au prefăcut în sânge.
5 Şi am auzit pe îngerul apelor zicând: Drept eşti tu, cel ce eşti şi cel ce erai. Sfinte Doamne, că ai făcut această judecată.
6 Fiindcă au vărsat sângele sfinţilor şi al proorocilor, tot sânge le-ai dat să bea. Vrednici sunt!
7 Şi am auzit grai din altar grăind: Aşa, Doamne Dumnezeule Atotţiitorule, adevărate şi drepte sunt judecăţile tale!
8 Apoi al patrulea înger a vărsat năstrapa lui în soare şi i se dădu soarelui să dogorească pe oameni cu focul lui.
9 Şi oamenii fură fripţi cu mare arşiţă şi huliră numele lui Dumnezeu, care are putere peste plăgile acestea, şi nu se pocăiră ca să-i dea mărire.
10 Atunci al cincilea înger a vărsat năstrapa lui pe scaunul fiarei şi în împărăţia ei s’a făcut întuneric şi oamenii îşi muşcau limbile de durere.
11 Şi au hulit pe Dumnezeul cerului, din pricina durerilor şi a bubelor lor, dar de faptele lor nu s’au pocăit.
12 Şi al şaselea înger a vărsat năstrapa lui în râul cel mare al Eufratului şi apele lui secară, ca să fie gătită calea împăraţilor de la soare-răsare.
13 Şi am văzut, din gura balaurului şi din gura fiarei şi din gura proorocului celui mincinos, trei duhuri necurate ca nişte broaşte.
14 Căci sunt duhuri demoniceşti făcătoare de semne şi care se duc la împăraţii lumii întregi, să-i adune la războiul zilei celei mari a lui Dumnezeu Atotţiitorul.
15 Iată, viu ca un fur. Fericit este cel ce priveghiază şi păstrează veşmintele sale, ca să nu umble gol şi să se vadă ruşinea lui!
16 Şi i-au strâns la locul ce se chiamă evreeşte Har-Maghedon.
17 Şi al şaptelea înger a vărsat năstrapa lui în văzduh şi glas mare a ieşit din templul cerului, de la tron, strigând: Sfârşitu-s’a!
18 Şi s’au pornit fulgere şi vuete şi tunete şi s’a făcut cutremur mare, aşa cum nu a fost de când s’a zidit omul pe pământ un cutremur atât de puternic.
19 Şi cetatea cea mare s’a rupt în trei bucăţi şi cetăţile păgânilor s’au prăbuşit, şi Babilonul cel mare fu pomenit înaintea lui Dumnezeu, ca să-i dea paharul vinului clocotitoarei lui mânii.
20 Şi toate ostroavele pieriră şi munţii nu se mai aflară.
21 Şi grindină mare, cu bobul cât talantul se prăvăli din cer peste oameni. Ci oamenii huliră pe Dumnezeu, din pricina pedepsei cu grindină, căci urgia ei era mare foarte.