1 După acestea, am văzut alt înger pogorîndu-se din cer, având putere mare, şi pământul s’a luminat de slava lui,
2 Şi a strigat cu glas puternic şi a zis: A căzut, a căzut Babilonul cel mare şi a ajuns locaş demonilor, puşcărie tuturor duhurilor necurate şi colivie tuturor păsărilor spurcate şi urîte omului.
3 Pentru că din vinul aprinderii şi al curviei ei au băut toate neamurile şi împăraţii pământului cu ea au curvit şi neguţătorii lumii din mulţimea desfătărilor ei s’au îmbogăţit.
4 Am auzit, apoi, alt glas din cer, zicând: Ieşiţi din ea, poporul meu, ca să nu vă împărtăşiţi din păcatele ei şi să nu luaţi din bătăile ei.
5 Fiindcă păcatele ei au ajuns până la cer şi Dumnezeu şi-a adus aminte de nedreptăţile ei.
6 Daţi-i înapoi precum v’a dat şi ea şi după faptele ei cu măsură îndoită îndoit măsuraţi-i; în potirul în care v’a turnat, turnaţi-i de două ori.
7 Pe cât s’a mărit pe sine şi a fost în desfătări, tot pe atâta daţi-i chin şi plângere. Fiindcă în inima ei zice: Şed ca împărăteasă şi văduvă nu sunt şi jale nu voi vedea nicidecum!
8 Pentru aceea într’o singură zi vor veni bătăile peste ea: moarte şi tânguire şi foamete, şi focul va arde-o de istov, căci puternic este Domnul Dumnezeu, judecătorul ei.
9 Iar împăraţii pământului, care au curvit cu ea şi s’au dezmierdat cu ea, se vor jeli şi se vor bate în piept pentru ea, când vor vedea fumul focului în care arde.
10 De departe, unde stau de frica chinurilor ei, ei zic: Vai! vai! cetatea cea mare, Babilonul, cetatea cea tare, că într’un ceas a venit judecata ta!
11 Şi neguţătorii plâng şi se tânguesc asupra ei, căci nimeni nu mai cumpără marfa lor,
12 Marfă de aur şi de argint, pietre preţioase şi mărgăritare, in şi porfiră, mătase şi stacojiu, tot felul de lemn bine mirositor şi tot felul de scule de fildeş, tot felul de scule de lemn de mare preţ şi marfă de aramă şi de fier şi de marmură,
13 Şi scorţişoară şi balsam şi mirodenii şi mir şi tămâie şi vin şi untdelemn şi făină de grâu curat şi grâu şi vite şi oi şi cai şi căruţe şi trupuri şi suflete de oameni.
14 Şi roadele după care poftea sufletul tău s’au dus de la tine şi tot ce era ales şi gingaş şi toată strălucirea au pierit de la tine şi niciodată nu le vor mai găsi.
15 Iar neguţătorii acestor lucruri, care s’au îmbogăţit de pe urma ei, vor sta departe de frica chinurilor ei, plângând şi tânguindu-se,
16 Şi zicând: Vai! vai! cetatea cea mare, cea înveşmântată în in şi în porfiră şi în stacojiu şi împodobită cu aur şi cu pietre scumpe şi cu mărgăritare! Că într’un ceas s’a pustiit atâta bogăţie!
17 Şi toţi cârmacii, şi toţi plutaşii de pe coastă şi corăbierii şi toţi câţi îşi fac viaţa pe mare stăteau departe,
18 Şi strigau, uitându-se la fumul focului în care ardea, şi ziceau: Care cetate era asemenea cu cetatea cea mare!
19 Şi-şi puneau ţărână pe capetele lor şi strigau şi se jeleau, se tânguiau şi ziceau: Vai! vai! cetatea cea mare, în care s’au îmbogăţit, din comorile ei, toţi cei ce ţin corăbii pe mare, că într’un ceas s’a pustiit!
20 Veseleşte-te de ea, cerule! Şi voi, sfinţilor, şi voi, apostolilor, şi voi, proorocilor, pentru că Dumnezeu v’a făcut dreptate, în judecata ce aţi avut cu ea.
21 Iar un înger prea puternic a ridicat o piatră, mare cât o piatră de moară, şi a aruncat-o în mare zicând: Cu astfel de avânt, aruncat va fi Babilonul, cetatea cea mare, şi îşi va pierde urma.
22 Şi viersul celor ce zic din chitară şi din gură şi din fluer şi din corn nu se va mai auzi de acum în tine şi nici un meşteşugar de orice fel de meşteşug nu se va mai afla în tine şi huruitul morii nu se va mai auzi în tine niciodată!
23 Şi niciodată lumina lămpii nu se va mai ivi în tine; şi glasul mirelui şi al miresei nu se vor mai auzi în tine niciodată, pentru că neguţătorii tăi erau stăpânitorii lumii şi pentru că toate neamurile s’au rătăcit cu fermecătoria ta.
24 Şi s’a găsit în ea sângele proorocilor şi al sfinţilor şi al tuturor celor înjunghiaţi pe pământ.