5
Am văzut, apoi, în mâna dreaptă a celui ce şedea pe scaun, o carte scrisă, înlăuntru şi pe dos, pecetluită cu şapte peceţi.
Şi văzut-am un înger puternic, care striga cu glas mare: Cine este vrednic să deschidă cartea şi să desfacă peceţile ei?
Dar nimeni în cer, nici pe pământ, nici sub pământ nu putea să deschidă cartea, nici să se uite în ea.
Şi plângeam cu amar că nimeni n’a fost vrednic să deschidă cartea, nici să se uite în ea.
Ci unul dintre bătrâni îmi grăieşte: Nu plânge, că iată a biruit leul, cel ce este din seminţia lui Iuda, rădăcina lui David. ca să deschidă cartea şi cele şapte peceţi ale ei.
Atunci am văzut, la mijloc – între tron, cele patru fiinţe şi bătrâni – stând un Miel, ca înjunghiat, şi care avea şapte coarne şi şapte ochi, care sunt cele şapte duhuri ale lui Dumnezeu, trimise în tot pământul.
Şi a venit şi a luat cartea, din dreapta celui ce şedea pe tron.
Şi când a luat cartea, cele patru fiinţe şi cei douăzeci şi patru de bătrâni au căzut înaintea Mielului, având fiecare alăută şi năstrape de aur, pline cu tămâie, care sunt rugăciunile sfinţilor.
Şi cântau o cântare nouă şi ziceau: Vrednic eşti să iei cartea şi să deschizi peceţile ei, căci ai fost înjunghiat şi ai răscumpărat lui Dumnezeu, cu sângele tău, oameni din toată seminţia şi limba şi norodul şi neamul;
10 Şi i-ai făcut pe ei, Dumnezeului nostru, împărăţie şi preoţi şi împărăţi-vor pe pământ.
11 Şi am văzut şi am auzit glas de îngeri mulţi, de jur-împrejurul tronului şi al fiinţelor şi al bătrânilor, şi era numărul lor zeci de mii de zeci de mii şi mii de mii,
12 Şi ziceau cu glas mare: Vrednic este Mielul cel înjunghiat să ia puterea, şi bogăţia, şi înţelepciunea, şi tăria, şi cinstea, şi mărirea şi binecuvântarea.
13 Şi toată făptura care este în cer şi pe pământ, şi sub pământ şi în mare şi toate câte sunt într’însele, le-am auzit zicând: Celui ce şade pe tron şi Mielului, fie binecuvântarea şi cinstea şi mărirea şi puterea, în vecii vecilor!
14 Şi cele patru fiinţe ziceau: Amin! Iar bătrânii căzură şi se închinară.