1 După ce David trecuse cu ceva dincolo de vârful muntelui, iată că îi ieşi înainte Ţiba, robul lui Mefiboşet, cu doi măgari cu samarele pe ei, încărcaţi cu două sute de pâini, o sută de ciorchini de struguri uscaţi, o sută de şiruri de smochine şi un burduf de vin.
2 Şi regele a întrebat pe Ţiba: «Ce vrei să faci cu aceste lucruri?» Răspuns-a Ţiba: «Măgarii sunt pentru familia regelui, ca să încalece pe ei. Pâinea şi smochinele sunt de mâncare pentru slugărime, iar vinul este băutură pentru cei sfârşiţi de oboseală, în pustie!»
3 Şi l-a mai întrebat regele: «Dar unde este fiul domnului tău?» Răspuns-a Ţiba către rege: «Iată a rămas în Ierusalim, căci zicea: «Astăzi cei din casa lui Israil îmi vor da înapoi domnia tatălui meu!»
4 Zis-a regele către Ţiba: «Iată, al tău să fie tot avutul lui Mefiboşet!» Zis-a Ţiba: «Mă închin până la pământ! De aş afla har în ochii tăi, stăpâne, Măria Ta!»
5 Când regele a sosit la Bahurim, a ieşit de acolo un om din neamul şi din casa lui Saul, anume Şimei, fiul lui Ghera. Şi pe când venea încoace, blestema necontenit.
6 Apoi a început să arunce cu pietre după David şi după toţi slujitorii regelui, măcar că toată oastea şi toţi voinicii mergeau pe dreapta şi pe stânga lui David.
7 Şi printre blestemele lui, Şimei striga astfel: «Cară-te, cară-te, ucigaşule şi om de nimic!
8 A întors Domnul împotrivă-ţi tot sângele vărsat în neamul lui Saul, în locul căruia ai ajuns tu rege, şi a dat Domnul stăpânirea în mâna lui Absalom, fiul tău; şi iată-te acum încolţit de nenorocirea ta, fiindcă eşti un vărsător de sânge!»
9 Atunci Abişai, fiul lui Ţeruia, a grăit către rege: «Pentru ce această mortăciune de câine blestemă într’una pe stăpânul meu, regele? Lasă-mă să mă reped la el şi să-i retez capul.»
10 Însă regele i-a răspuns: «Voi, fii ai lui Ţeruia, ce am de descurcat eu cu voi? Lăsaţi-l să blesteme, fiindcă Domnul i-a zis lui: «Blestemă pe David!»; şi atunci cine îl va ţine de rău, spunând: «De ce faci una ca asta?»
11 Apoi rostit-a David lui Abişai şi către toţi curtenii săi: «Iată fiul meu, care a ieşit din măruntaiele mele, umblă să-mi ridice viaţa, darmite acest fiu al lui Veniamin! Lăsaţi-l să blesteme, căci Domnul i-a poruncit!
12 Poate că Domnul va căuta la ticăloşia mea şi Domnul îmi va răsplăti cum bine în locul blestemului său de astăzi!»
13 Astfel David şi oamenii săi au mers în calea lor, în vreme ce Şimei mergea pe coasta din faţă, în dreptul lui David, şi blestema necontenit şi arunca cu pietre înspre David şi zvârlea cu ţărână după el.
14 Şi a ajuns regele şi toată gloata care era cu el, sleiţi de putere, până la Iordan şi acolo au răsuflat.
15 Ci Absalom cu toţi bărbaţii lui Israil au sosit în Ierusalim, însoţit de Ahitofel.
16 Şi când Huşai Architul, prietenul lui David, ajunse lângă Absalom, Huşai a strigat către Absalom: «Trăiască regele! Trăiască regele!»
17 Atunci Absalom l-a întrebat pe Huşai: «Aceasta este dragostea ta către prietenul tău? De ce nu te-ai dus cu prietenul tău?»
18 Dar Huşai a răspuns lui Absalom; «Nu aşa, ci acela pe care l-a ales Domnul şi poporul acesta şi toţi Israiliţii, al aceluia sunt şi eu şi lângă acela rămân.
19 Afară de aceasta, pe cine voi sluji eu? Oare nu pe fiul său? Precum am slujit înaintea tatălui tău, tot aşa şi înaintea ta!»
20 După aceea, Absalom a grăit lui Ahitofel: «Daţi-ne un sfat! Ce trebue să facem?»
21 Răspuns-a Ahitofel către Absalom: «Intră la ţiitoarele tatălui tău, pe care el le-a lăsat ca să păzească palatul. Şi când va auzi tot Israilul că ai întărâtat urgia tatălui tău, prinde-vor curaj toţi cei ce s’au dat de partea ta.»
22 Atunci au întins pentru Absalom un cort pe terasa, palatului şi a intrat Absalom la ţiitoarele tatălui său, în faţa întregului Israil.
23 Iar sfaturile lui Ahitofel pe care i le dădea în acele zile, erau luate în seamă ca şi cum ar fi fost povaţă cerută de la Dumnezeu. Aşa erau toate sfaturile lui Ahitofel, preţuite şi de David şi de Absalom.