24
Dar mânia Domnului s’a aprins încă o dată împotriva lui Israil şi a întărâtat pe David împotriva lor, zicând: «Haide, numără pe Israil şi pe Iuda».
Atunci regele a poruncit lui Ioab şi căpitanilor oştirii, care erau cu el: «Străbateţi, rogu-vă, toate seminţiile lui Israil, din Dan până în Beerşeba, şi număraţi poporul, ca să ştiu şi eu numărul!»
Atunci Ioab a grăit către rege: «Domnul Dumnezeul tău să înmulţească poporul încă de o sută de ori pe atâta şi ochii Măriei Sale, stăpânului meu, să vadă aceasta. Dar pentru ce stăpânul meu, regele, nutreşte acest gând?»
Totuşi porunca regelui a biruit pe Ioab şi pe căpitanii oştirii, iar Ioab şi căpitanii oştirii au ieşit din faţa regelui ca să numere poporul Israil.
Şi au trecut Iordanul şi au început cu Aroerul şi cu cetatea care se află în luncă. Apoi, au străbătut seminţia lui Gad până la Iazer.
Au ajuns după aceea în Galaad şi în ţara Hetiţilor, la Cadeş, şi s’au îndreptat spre Dan şi de aci spre Sidon.
Apoi au sosit la cetatea Tirului şi în toate cetăţile Heviţilor şi ale Canaaniţilor, apoi au mers întins la Beerşeba, la miază-zi de Iuda.
Astfel, au cutreerat toată ţara şi după nouă luni şi douăzeci de zile s’au întors la Ierusalim.
Atunci Ioab a încredinţat regelui numărul care ieşise la numărătoarea poporului, şi în Israil erau opt sute de mii de războinici mânuitori de sabie, iar in Iuda erau cinci sute de mii de inşi.
10 Însă inima lui David s’a zbătut în el după ce a numărat poporul. Apoi David a grăit către Domnul: «Păcătuit-am foarte întru ceea ce am făptuit! Ci acum, Doamne, iartă fărădelegea robului tău, căci nerozie mare am săvârşit!»
11 Şi s’a sculat David a doua zi de dimineaţă, iar cuvântul Domnului s’a îndreptat către Gad văzătorul, şi i-a zis:
12 «Du-te şi grăieşte lui David: Aşa rosteşte Domnul! Trei lucruri îţi pun înainte. Alege-ţi unul dintre ele, ca să ţi-l adeveresc!»
13 Deci Gad a venit la David şi i-a dat de veste şi i-a spus: «Ce vrei? Să bântue şapte ani foametea în ţară, ori să fugi trei luni dinaintea duşmanului tău şi el să te urmărească, ori să se abată peste ţară trei zile de ciumă? Acum, gândeşte-te şi vezi ce răspuns să duc celui ce m’a trimis?»
14 Răspuns-a David lui Gad: «Sunt la mare cumpănă! Să cădem mai bine în mâna Domnului, căci mari sunt îndurările lui, dar în mâna oamenilor să nu mai cad!»
15 Astfel alese David ciuma, şi era tocmai vremea secerişului de grâu, când începu bătaia în popor. Deci Domnul slobozi ciuma în Israil, de dimineaţă până la vremea hotărîtă. Şi au murit din popor, din Dan până în Beerşeba, şaptezeci de mii de oameni.
16 Şi Domnul trimise un înger la Ierusalim ca să-l pustiască. Însă Domnului i-a părut rău de acest prăpăd şi a poruncit îngerului care ucidea poporul: «Destul acum! Trage-ţi mâna înapoi!» Iar îngerul Domnului se găsea la aria lui Aravna Iebuseul.
17 Ci David, văzând pe îngerul care prăpădea poporul, a rostit către Domnul şi s’a tânguit: «Iată, eu am păcătuit şi fărădelege am făcut. Dar aceste oi ce au făcut? Pornească mâna ta împotriva mea şi împotriva familiei mele!»
18 Şi în aceeaşi zi venit-a la Gad David şi i-a spus: «Du-te şi clădeşte Domnului un jertfelnic, pe aria lui Aravna Iebuseul!»
19 Şi s’a dus David, după cuvântul lui Gad şi după porunca Domnului.
20 Şi când s’a uitat Aravna şi a văzut pe rege şi pe curtenii săi că vin spre el, atunci le-a ieşit Aravna înainte şi s’a închinat regelui cu faţa până la pământ.
21 Şi a grăit Aravna: «Pentru ce a venit Măria Ta, stăpânul meu, la robul său?» Răspuns-a David: «Ca să cumpăr de la tine aria şi să clădesc un jertfelnic Domnului, ca să se curme bătaia norodului».
22 Dar Aravna a zis lui David: «Iee-şi-o şi să jertfească Măria Sa, stăpânul meu,ce va socoti că este bun în ochii săi. Iată boii, pentru arderea de tot, şi treerătoarea şi jugul boilor în loc de lemne.
23 Toate acestea, Măria Ta, le dărueşte Aravna Măriei Tale!» Apoi a mai zis Aravna către rege: «Domnul Dumnezeul tău să-ţi fie ţie milostiv!»
24 Însă regele i-a răspuns lui Aravna: «Nu aşa, ci vreau să o cumpăr cu bani peşin şi nu voi jertfi Domnului Dumnezeului meu arderi de tot, luate pe degeaba». Deci a cumpărat David aria şi boii pe preţ de cincizeci de sicli de argint.
25 Şi a zidit acolo David jertfelnic Domnului şi a adus arderi de tot şi jertfe de pace. Şi astfel s’a milostivit Domnul de ţară, şi bătaia a fost curmată din Israil.