1 Înţelepciunea celui smerit înalţă capul lui şi-l pune să şadă între cei mari.
2 Să nu lauzi pe om pentru frumuseţea lui şi să nu te scârbeşti de om pentru chipul lui.
3 Mică este albina între zburătoare, dar rodul muncii ei este fruntea a tot ce este dulce.
4 Să nu te lauzi cu hainele cu care eşti îmbrăcat şi în ziua măririi să nu te trufeşti, fiindcă lucrurile Domnului sunt minunate şi lucrarea sa faţă de oameni este ascunsă.
5 Mulţi tirani s’au prăbuşit la pământ, iar cel la care nu se gândea nimeni a purtat diadema.
6 Mulţi oameni puternici au ajuns la mare ocară şi oameni slăviţi au fost daţi în mâinile altora.
7 Nu huli până ce n’ai cercetat cu deamăruntul; mai întâi vezi şi cearcă şi pe urmă dojeneşte.
8 Nu da nici un răspuns până ce n’ai ascultat şi nu-i tăia nimănui şirul cuvintelor.
9 Nu te certa pentru lucrul care nu-ţi este de folos şi la judecata celor păcătoşi nu sta cu ei alături.
10 Fiule, nu te amesteca în prea multe treburi, căci, dacă te apuci de prea multe nu vei rămânea fără vină şi dacă alergi după ele, nu le vei prinde iar când vei vrea să fugi de ele, nu vei scăpa.
11 Este câte un om care se osteneşte şi munceşte greu şi se sârgueşte, dar cu atât mai mult el e gol de orice spor.
12 Este câte un slăbănog fără de ajutor, lipsit de putere şi împovărat de sărăcie, însă ochii Domnului au căutat la el cu bine şi l-au ridicat din smerenia lui,
13 Şi au înălţat capul lui, şi mulţi s’au mirat de el.
14 Cele bune şi cele rele, viaţa şi moartea, sărăcia şi avuţia sunt de la Domnul.
15 Darul Domnului rămâne la cei binecredincioşi şi bunăvoinţa lui dă pururea fericire.
16 Este câte un om care se îmbogăţeşte tot iconomisind şi chirnogindu-se, dar iată care este partea răsplăţii lui:
17 Când e gata să zică: «Aflat-am odihnă şi acum voi mânca din bunătăţile mele», tocmai atunci el nu ştie câtă vreme va mai trece şi va lăsa toate acestea altora şi va muri.
18 Rămâi întru chemarea ta şi petrece întru ea şi îmbătrâneşte la lucrul tău.
19 Nu te mira de faptele celui păcătos, pune-ţi nădejdea în Domnul şi stărueşte întru osteneala ta, căci lesne este înaintea Domnului ca într’o clipă şi fără de veste să îmbogăţească pe cel sărac.
20 Binecuvântarea Domnului este plata celui cucernic şi Domnul, în ceasul grabnic, dă floare binecuvântării sale.
21 Să nu zici: «Ce-mi mai lipseşte mie şi de ce bunătăţi mai am eu nevoie de acum înainte?»
22 Să nu zici: «Am de toate îndeajuns, şi ce nenorocire poate să dea peste mine?»
23 În ziua fericirii nenorocirea este uitată, iar o zi de nenorocire face uitată toată fericirea,
24 Căci uşor este înaintea Domnului să dea omului în ziua cea din urmă, după faptele sale.
25 Vremea de restrişte aduce uitarea desfătărilor şi, la sfârşitul vieţii, se dezvăluesc faptele omului.
26 Să nu zici despre nimeni, mai înainte de moartea lui, că este fericit, căci deabia în ceasul lui cel din urmă cunoaştem soarta omului.
27 Să nu aduci pe orişicine în casa ta, fiindcă multe sunt meşteşugirile celui viclean.
28 Ca o potârniche închisă în coşniţă, ca să momească alte potârnichi, aşa este inima trufaşului, şi ca o iscoadă cercetează locurile slabe,
29 Şi preface cu viclenie răul în bine şi asupra celor mai frumoase virtuţi aruncă. cu noroi.
30 Precum dintr’o scânteie de foc se înteţeşte jarul, tot aşa şi omul nelegiuit pândeşte să verse sânge.
31 Fereşte-te de cel viclean, căci el iscodeşte cele rele, ca nu cumva să te mânjească şi să nu te mai poţi şterge niciodată.
32 Dacă sălăşlueşti la tine pe cel străin, el va turbura calea vieţii tale şi te va îndepărta de casnicii tăi.