12
Dacă faci binele, să ştii cui îl faci, ca să tragi nădejde de pe urma bunătăţii tale.
Fă bine celui cucernic şi vei găsi răsplătire, dacă nu de la el, de la Cel Prea înalt.
Nu face faptă bună acela care milueşte pe nelegiuit şi dărnicia lui n’are nici un har.
Dă celui cucernic, însă nu ajuta pe păcătos.
Fă bine celui umilit, dar nu fi darnic cu cel nelegiuit. Popreşte-i mijloacele de trai şi nu i le da. ca să nu ajungă cu ele mai puternic decât tine, căci, în orice bine îi vei face, vei găsi pentru tine răutăţi îndoite,
Fiindcă însuşi Cel Prea înalt urăşte pe cei păcătoşi şi dă răsplata cuvenită celor necredincioşi.
Dă celui bun, dar nu ajuta pe cel păcătos.
Prietenul nu poţi să-l cunoşti atunci când eşti fericit, iar duşmanul nu rămâne ascuns atunci când eşti nenorocit.
Când îi merge bine omului, vrăjmaşii sunt în întristare, iar când îi merge rău, chiar şi prietenul se fereşte de el.
10 Nu te încrede în duşmanul tău niciodată, căci, precum cocleşte arama, tot aşa şi răutatea lui.
11 Chiar când se arată smerit şi umblă încovoindu-se, fii cu ochii aţintiţi asupra lui şi păzeşte-te de el. Fii faţă de el ca unul care şterge mereu oglinda şi vei cunoaşte că n’a lepădat toată rugina.
12 Nu-l pune să stea lângă tine, ca să nu te dea laoparte şi să se aşeze în locul tău. Nu-i face loc să stea la dreapta ta, ca nu cumva să încerce să ia locul tău, aşa încât la urmă tu, dându-ţi seama de dreptatea sfaturilor mele, să nu-ţi aduci aminte cu supărare de cuvintele mele.
13 Cui îi este milă de descântătorul pe care l-a muşcat şarpele şi de toţi cei ce umblă să îmblânzească fiarele?
14 Tot aşa este cu cel ce leagă tovărăşie cu omul păcătos şi care se face părtaş cu păcatele lui.
15 Câtă vreme ţie-ţi merge bine, nu se va da pe faţă; dacă însă te poticneşti, va arunca frâul la o parte.
16 Duşmanul are pe buze miere, însă în inima lui îşi face planul cum să te răstoarne în prăpastie. Din ochi el varsă lacrămi, însă, dacă-i vine bine, el nu va putea să se sature cu tot sângele tău.
17 Dacă dă vre o nenorocire peste tine, îl vei găsi pe el aci lângă tine, şi, sub cuvânt că sare să te ajute, îţi va da brânci să cazi;
18 Şi va clătina din cap, şi-şi va freca mâinile şi, vorbind multe şi de toate, se va schimba la faţă.