1 Fiule, dacă ai păcătuit, nu mai spori în păcat şi roagă-te pentru cele ce ai săvârşit în trecut.
2 Fugi de dinaintea păcatului ca de dinaintea şarpelui, căci dacă te apropii de el, te va muşca; dinţii lui sunt ca dinţii de leu şi sfâşie sufletele oamenilor.
3 Orice fărădelege este ca o sabie cu două tăişuri; rana ei nu are vindecare.
4 Tirania şi îngâmfarea pustiesc bogăţia; astfel căminul celui trufaş se va nărui.
5 Rugăciunea săracului urcă din gura lui până la urechile Domnului, şi judecata Domnului soseşte în toată graba.
6 Cel ce urăşte mustrarea calcă pe urmele păcătosului, dar cel ce se teme de Domnul se va întoarce către Domnul cu inima voioasă.
7 Omul cu gura mare se cunoaşte de departe, dar omul cuminte ştie că bate câmpii.
8 Cel ce-şi zideşte casă cu bani streini este asemenea celui ce îşi adună pietre de mormânt.
9 Câlţi adunaţi este adunarea celor fără de lege şi sfârşitul lor este para focului.
10 Calea păcătoşilor este pardosită cu pietre, dar la capătul ei se cască gura iadului.
11 Cine păzeşte legea îşi ţine gândurile în frâu, şi urmarea fricii de Dumnezeu este înţelepciunea.
12 Cine nu este înţelept nu câştigă învăţătură, dar este o deşteptăciune care sporeşte amărăciunea.
13 Ştiinţa celui înţelept se revarsă ca potopul şi sfatul lui este ca un izvor de viaţă.
14 Lăuntrul nebunului este ca un vas spart şi nu poate să ţie în el nici o înţelepciune.
15 Când omul cuminte aude o vorbă înţeleaptă, o preţueşte şi mai pune ceva la ea; dar când o aude un fecior de bani gata, o ia în râs şi apoi o aruncă la spate.
16 Ce povesteşte nebunul este ca povara în călătorie; pe când pe buzele celui cuminte se află har.
17 Gura celui mintos are căutare în adunare şi cuvintele lui sunt cântărite în cugetul ascultătorilor.
18 Pentru cel nerod înţelepciunea este ca o temniţă şi tot ce ştie nebunul sunt cuvinte fără noimă.
19 Învăţătura pentru cel dezmetic însemnează obezi la picioare şi cătuşă la mâna dreaptă,
20 Pe când la cel înţelept, învăţătura este podoabă de aur şi ca o brăţară la braţul drept.
21 Nebunul, când râde, râde cu hohote, pe când omul cu simţire deabia zâmbeşte.
22 Dezmeticul, când intră în odaie, dă năvală; pe când omul socotit aşteaptă sfios la uşă.
23 Nebunul se apleacă de la uşă ca să vază ce e în odaie; omul bine crescut stă afară.
24 Pentru omul cu simţire este mojicie să asculţi la uşă; pe omul înţelept îl jigneşte atare faptă necinstită.
25 Buzele celor fără minte vorbesc mereu de treburile altora, pe când cuvintele omului înţelept sunt cântărite în tirizii.
26 Inima nebunului este în gura lui, iar gura înţeleptului este în inima lui.
27 Când cel nelegiuit blestemă pe duşmanul său, el se blestemă pe sine însuşi.
28 Cel ce vâră zâzanii se pângăreşte singur şi toţi din preajma lui îl urăsc.