34
Nădejdi deşarte şi amăgitoare îşi face omul cel neînţelegător, şi visele scot din fire pe cei nerozi.
Ca unul care ar vrea să prindă umbra cu mâna sau care ar alerga după vânt, aşa e cel ce se bizueşte în vise.
Ceea ce vezi în vis este numai oglindire, este oglindirea chipului faţă cu chipul însuşi.
După cum din ceea ce este necurat nu poate să iasă nimic curat, tot aşa din ceea ce este minciună nu poate să iasă nimic adevărat.
Ghicitul, tâlcuirea semnelor şi visele sunt deşertăciuni, la fel cu închipuirile unei femei însărcinate.
Afară numai dacă nu-ţi sunt trimise de Cel Prea înalt, spre cercetare, nu le da nici o luare aminte.
Căci visele au rătăcit pe mulţi, care dând viselor crezământ s’au poticnit în drum,
Pe când legea se împlineşte fără de minciună, ca orice cuvânt înţelept care purcede din gură credincioasă.
Omul pe care l-a dăscălit viaţa ştie multe lucruri şi cel ce a trecut prin multe grăieşte cu înţelepciune.
10 Cine n’a descusut viaţa ştie puţine, dar cel ce a călătorit mult şi-a sporit iscusinţa.
11 Multe am văzut în călătoriile mele şi multe întâmplări au dat peste mine.
12 De multe ori am fost în primejdie de moarte şi am scăpat prin iscusinţa aceasta.
13 Duhul celor ce se tem de Domnul va fi viu, pentru că nădejdea lor este spre mântuitorul lor.
14 Cel ce se teme de Domnul nu se înfricoşează de nimic şi nu tremură de nimic, căci Domnul este nădejdea lui.
15 Fericit este cel ce se teme de Domnul! În cine se reazimă el şi cine este întărirea lui?
16 Ochii Domnului sunt asupra celor ce îl iubesc; el este scut puternic şi întăritură vajnică; el apără împotriva vântului arzător; el este adăpost împotriva arşiţei de la amiază; el păzeşte de împiedicare şi întru cădere dă ajutor;
17 El înalţă sufletul şi luminează ochii; el dă vindecare, viaţă şi binecuvântare.
18 Cel ce aduce jertfă, din agonisită nedreaptă, aduce jertfă de ocară, căci prinoasele nelegiuiţilor nu sunt plăcute Domnului.
19 Cel Prea înalt nu se uită cu drag la cele ce-i aduc necredincioşii, iar iertarea păcatelor n’o dă în schimbul jertfelor numeroase.
20 Cine aduce jertfă stoarsă din puţinul săracilor este ca şi cum ar junghia pe fiu sub ochii tatălui.
21 Pâinea goală este viaţa săracilor; cine le-o ia de la gură este ucigaş de oameni.
22 Ucigaşul aproapelui său este cel ce îi ia hrana trebuitoare şi vărsător de sânge este cel ce opreşte simbria argatului.
23 Când unul zideşte şi celălalt risipeşte, ce alt folos pot să aibă decât zadarnica osteneală?
24 Când unul se roagă şi altul blestemă, al cui glas auzi-l-va Stăpânitorul?
25 Când te lai, după ce te-ai atins de un mort, şi iarăşi te atingi de el, la ce ţi-a fost bun lăutul?
26 Aşa este şi cu omul care posteşte pentru păcatele sale, şi porneşte din nou şi face aceleaşi păcate. Cine va asculta rugăciunea lui şi ce folos a avut din înfrânarea lui?