43
Străvezia tărie a cerului este frumuseţea locaşurilor de sus şi strălucirea lui: măreaţă privelişte!
Când se arată soarele, el revarsă lumină şi căldură; minunată este această făptură a Celui Prea înalt!
Cu văpaia lui de la amiază el usucă pământul; cine poate să stea împotrivă arşiţei lui?
Cuptorul de topit, îl aprinde meşterul faur, suflând în foc cu foalele, dar soarele încinde munţii de trei ori mai mult; el aprinde pâcle de foc şi, raze împrăştiind, orbeşte ochii.
Mare este Domnul, ziditorul soarelui, şi el, la porunca Domnului, străbate de zor cărarea-i hotărîtă.
Aşijderea şi luna se arată totdeauna la ceasul ei, ca să însemneze împărţirile vremii şi ca semn fără de moarte.
Ea este crainicul sărbătorilor; discul ei scade, noapte cu noapte, după ce s’a arătat întreg.
Lună după lună, ea se premeneşte, şi cât de minunată este în schimbările ei! Ea străluceşte pe bolta cerului ca un steag de aur, în tabăra oştirilor înălţimii.
Frumuseţea tăriei este colbăria stelelor, podoabă scăpărătoare în înaltul cer al Domnului!
10 După pravila Celui Sfânt, ele stau în rânduiala lor şi nu obosesc în străjile lor.
11 Priveşte curcubeul şi binecuvîntează pe făcătorul lui, căci e negrăit de mândru în măreţia lui de colori!
12 El coprinde tot cerul cu arcul său slăvit şi mâna Celui Prea înalt l-a întins, întru atotputerea sa.
13 Atotputernicia Domnului frânge fulgerele de bolta cerului şi răspândeşte săgeţile de foc ale hotărîrilor sale.
14 Pentru aceasta el şi-a zidit vistierie unde le păstrează şi norii săi zboară ca păsările.
15 Cu puterea-i nemăsurată el închiagă norii şi fărâmiţează pietrele grindinii.
16 Glasul tunetului său cutremură pământul şi, când el se arată, munţii încep să se clatine.
17 După voinţa lui, se porneşte vântul din miază-zi şi furtunile din miază-noapte şi vijelia pustiitoare. El scutură omătul, ca un stol de păsări care se lasă pe pământ; ca nişte lăcuste care poposesc, aşa este pogorîrea zăpezii.
18 Dalba ei strălucire aiureşte ochii şi cugetul se minunează de fulguirea ei.
19 El presară bruma pe pământ, ca sarea, şi îngheţul o face ca vârfuri de bold.
20 Când sloboade vântul de la miazănoapte, apa prinde ghiaţă şi peste orice iezer se întinde o pojghiţă şi apele se îmbracă în za de ghiaţă.
21 Domnul mistueşte munţii şi arde păşunile şi cu arşiţă pârjoleşte colţul ierbii.
22 Dar leacul acestui prăpăd este grabnica înnourare şi roua care se iveşte, aducând răcoare după zăduf.
23 Prin a sa socotinţă, el a liniştit frământarea oceanului şi a sădit în el ostroave.
24 Cei ce călătoresc pe mare vorbesc de întinderea-i nemăsurată; şi noi ascultăm, în uimire, istorisirile lor.
25 În mări sunt făpturi de necrezut şi minunate, felurimi de jivine şi dihănii năzdrăvane.
26 Pentru Domnul, îngerii împlinesc lucrul lor şi după porunca sa sunt lucrătorii voinţei sale.
27 Am putea să spunem încă multe, fără să dăm de căpătâi, dar toate cuvintele laolaltă sunt unul singur: tot şi toate el este!
28 Să-l preamărim, – cum vom izbuti? Că el este mai mare decât toate lucrurile sale.
29 Înfricoşat este Domnul şi necuprins de mare şi minunată este puterea sa!
30 Înălţaţi pe Domnul întru laude, cât puteţi de sus, dar el rămâne deapururi şi mai sus! Cu puteri premenite slăviţi-l foarte şi nu vă obosiţi, dar de ajuns nu-l puteţi ajunge!
31 Cine l-a văzut, ca să poată să ni-l zugrăvească şi cine poate să-l preamărească după cuviinţă?
32 Sunt multe lucruri şi mai minunate şi mai neînţelese decât acestea, căci prea puţine am văzut din lucrările sale.
33 Toate le-a făcut Domnul şi celor cuvioşi le-a dat înţelepciune.