1 Cel mai mare între fraţii săi şi mândria poporului său a fost arhiereul Simon, fiul lui Onia, care, în timpul său, a premenit casa Domnului şi în zilele căruia templul s’a întărit ca o cetate,
2 Căci în zilele lui s’au ridicat zidurile, turnurile de la colţuri şi zidul din jurul altarului;
3 În zilele lui s’a săpat casa apelor, un strângător larg ca marea;
4 El a pus la adăpost poporul din partea prădăciunilor şi a întărit cetatea împotriva năvălirilor duşmane.
5 Cât de măreţ era el, când ieşea din sfântul locaş şi pornea în şuvoiul poporului!
6 Era ca luceafărul de dimineaţă printre nori şi ca luna plină în zilele de praznic;
7 Era ca soarele când străluceşte deasupra templului Celui Prea înalt şi ca arcul curcubeului când începe să se arate între nori;
8 Ca floarea trandafirului în zilele primăverii, ca floarea crinului lângă pâraie, ca faldurii de verdeaţă ai Libanului în timpul verii,
9 Şi ca norii de tămâie în jurai cădelniţelor, şi ca potirul de aur, lucrat de mână de meşter şi bătut cu tot felul de pietre scumpe;
10 Era ca un măslin plin de rod şi ca un chiparos care atinge norii cu creştetul.
11 Când se înveşmânta în sfintele odăjdii şi se împodobea cu toată podoaba, când se suia el la sfântul jertfelnic, se umplea de lumină curtea dimprejur;
12 Iar când primea părţile jertfelor din mâinile preoţilor şi stătea în picioare lângă focul de pe altar, în jurul lui stătea cununa fiilor săi, ca nişte cedri tineri în pajiştile Libanului, sau ca nişte sălcii care fac rotocol în jurul unei fântâni;
13 Şi toţi fiii lui Aaron erau în odăjdii şi jertfele Domnului hărăzite focului erau în mâinile lor, în faţa obştiei întregului Israil.
14 Şi după ce sfârşea toată slujba din faţa altarului, ca să pecetluiască aducerea făcută Prea Înaltului Stăpân,
15 El întindea către cupă mâna sa şi aducea prinos din sângele strugurelui, vărsându-l la temelia jertfelnicului, ca miros de bună mireazmă Celui Prea înalt, împăratul împăraţilor.
16 Atunci fiii lui Aaron suflau în trâmbiţele lor lucrate măestrit şi, suflând, ridicau răsunet mare, ca să aducă aminte Celui Prea înalt de poporul ce stătea de faţă.
17 Atunci tot poporul laolaltă se grăbea şi cădea cu faţa la pământ ca să se închine Domnului său, Atotţiitorul, Dumnezeului Celui Prea înalt.
18 Şi cântăreţii porneau să cânte psalmii lor şi în largul sfânt locaş răsuna dulce viersul lor.
19 Şi tot poporul tresaltă în rugăciunea către Cel Milostiv, până ce slujba Domnului se încheia şi tot ce se cuvenea fusese adus.
20 Atunci arhiereul se pogora şi ridica mâinile sale peste toată obştia lui Israil, ca să dea binecuvântarea Domnului cu buzele lui şi, rostind numele Domnului, să se preamărească el însuşi.
21 Şi poporul cădea iarăşi la pământ ca să primească binecuvântarea Celui Prea înalt.
22 Iar acum binecuvântaţi pe Dumnezeul a toate, care săvârşeşte lucruri mari pretutindenea, care ridică pe om din pântecele mamei şi ne dărueşte nouă toate, după mare mila sa.
23 Dăruiască-ne nouă bucuria inimii şi trimită, în zilele noastre, pacea în Israil, ca în zilele de odinioară!
24 Statornicească mila sa cu Simon şi păstreze pentru el legământul lui Fineas, ca nici el, nici nimeni din urmaşii lui să nu fie retezat, cât vor ţinea zilele cerului!
25 Două neamuri a urît sufletul meu, căci al treilea nu este neam.
26 Neamul sălăşluit în muntele Seir şi Filistenii şi neamul nelegiuit care locueşte în Sihem.
27 Învăţătură înţeleaptă şi pricepută scris-am în cartea aceasta, eu, Iisus, fiul lui Sirah, din Ierusalim, ca unul care a lăsat să se reverse înţelepciunea inimii sale.
28 Fericit este bărbatul care va umbla după aceste sfaturi şi le va pune la inimă; el va ajunge înţelept,
29 Căci dacă se ţine de ele, va fi puternic întru toate, de vreme ce frica de Dumnezeu este viaţă.