7
Nu face rele şi nici un rău nu te va prinde.
Depărtează de la tine ce este nedrept şi nedreptatea se va abate de la tine.
Fiule, nu sămăna în brazdele nedreptăţii, ca să nu seceri de pe ele cu şapte părţi mai mult.
Nu cere de la Domnul să-ţi dea stăpânire, nici de la împărat să-ţi dea scaun slăvit.
Nu te face pe tine drept înaintea Domnului şi nu te arăta că eşti înţelept înaintea împăratului.
Nu te strădui să fii judecător, ca nu cumva să te dovedeşti fără putere să goneşti nedreptăţile şi ca nu cumva să te sfieşti de faţa celui puternic şi să dai de sminteală dreptatea ta.
Nu te pune în pricină cu obştia cetăţii şi nu te amesteca în gloată.
Nu gândi că poţi nepedepsit să te legi de două ori cu păcatul, fiindcă şi de întâia dată nu vei rămânea nepedepsit.
Să nu zici: «Domnul va căuta la mulţimea darurilor mele şi când le voi aduce Dumnezeului Prea înalt, el le va primi».
10 Nu fi slab în credinţă când te rogi şi nu trece cu vederea să faci milostenii.
11 Nu râde de omul cu suflet amărît, căci Dumnezeu este cel ce smereşte şi cel ce înalţă.
12 Nu făuri minciuni împotriva fratelui tău şi nu le făuri nici împotriva prietenului tău.
13 Nu-ţi îngădui nici o minciună, căci deprinderea cu minciuna nu este bună.
14 Nu fi limbut în tovărăşia celor bătrâni şi nu poftori cuvântul în rugăciunea ta.
15 Să nu urăşti muncile cele din greu şi lucrarea pământului cea orânduită de Cel Prea înalt.
16 Nu te pune în rând în grămada păcătoşilor; adu-ţi aminte că mânia nu va zăbovi.
17 Smereşte foarte sufletul tău, căci focul şi viermii sunt pedeapsa celui necredincios.
18 Să nu dai în schimb pe prieten cu nici o comoară, nici pe fratele cel bun pentru aurul Ofirului.
19 Nu te întoarce de la soţia înţeleaptă şi bună, căci harul ei este mai de preţ decât aurul.
20 Nu schingiui pe robul care lucrează cu tragere de inimă, nici pe simbriaşul care te slujeşte cu credinţă.
21 Pe sluga înţeleaptă s’o iubească sufletul tău şi să n’o laşi pururea în robie.
22 Dacă ai vite de casă, poartă-le de grijă, şi dacă îţi sunt de folos, să rămână la tine.
23 Dacă ai feciori, dă-le bună creştere şi din pruncie încovoaie grumajii lor.
24 Dacă ai fete, ai grijă de trupul lor şi nu te arăta către ele cu faţa veselă.
25 Mărită pe fata ta şi ai scăpat de o mare grijă, însă dă-o după un bărbat priceput,
26 Dacă ai dat de o soţie după inima ta, nu o alunga, dar cu una care-ţi este urîtă nu-ţi lega capul.
27 Cinsteşte pe tatăl tău din toată inima ta şi nu uita de durerile mamei tale.
28 Adu-ţi aminte că prin ei te-ai născut pe lume şi cum ai putea să le dai înapoi ceea ce ei ţi-au dat ţie.
29 Teme-te de Domnul din toată inima ta şi cinsteşte foarte pe preoţii săi.
30 Din toată puterea ta iubeşte pe făcătorul tău şi pe slujitorii săi să nu-i părăseşti.
31 Teme-te de Domnul şi dă cinste preotului şi dă-i partea lui precum ţi s’a poruncit: pârgă şi parte din jertfă pentru păcat şi şoldul legănat şi prinoasele prea sfinte şi pârga preoţească.
32 Iar celui sărac întinde-i mâna ta, ca să fie desăvârşită binecuvântarea ta.
33 Dă din toată inima celor ce sunt în viaţă şi faţă de cei morţi nu opri darul aducerii aminte.
34 Nu te întoarce de la cei ce plâng şi plângi şi tu cu cei greu întristaţi.
35 Nu te lenevi să cercetezi pe cei bolnavi, fiindcă pentru unele ca acestea fi-vei iubit de Dumnezeu.
36 În toate faptele tale adu-ţi aminte de sfârşitul tău şi în veac nu vei păcătui.