1 E cuvânt prea adevărat că, dacă pofteşte cineva episcopie, bun lucru pofteşte.
2 Se cade însă episcopului să fie fără de prihană, bărbat al unei femei, treaz, întreg la minte, cuviincios primitor de streini, îndemânatic să înveţe pe alţii,
3 Nebeţiv, nedeprins să bată, ci blând, nesfadnic, neiubitor de argint,
4 Bun chivernisitor în casa lui, având copii ascultători, întru desăvârşită bună cuviinţă.
5 Căci dacă cineva a sa casă nu ştie să şi-o rânduiască, cum va purta grijă de biserica lui Dumnezeu?
6 Episcopul să nu fie de curând sădit în via Domnului, ca nu cumva trufindu-se, să cadă în osânda diavolului.
7 Mai trebue să aibă mărturie bună de la cei de dinafară, ca să nu cadă în ocară şi în cursa diavolului.
8 Tot aşa, diaconii să fie oameni de cinste, nu îndoielnici la cuvânt, nebăutori de vin mult, nu agonisitori de câştig ruşinos,
9 Păstrând taina credinţei întru cuget curat.
10 Dar şi aceştia să fie mai întâi puşi la încercare, apoi, dacă se dovedesc fără prihană, să se diaconească.
11 Femeile lor aşijderea să fie cuviincioase, neclevetitoare, cu luare aminte, credincioase întru toate.
12 Diaconii să fie bărbaţi ai unei femei, să-şi rostească bine casele şi pe copiii lor.
13 Că acei care au slujit bine treaptă bună loruşi dobândesc şi multă îndrăzneală în credinţa cea întru Christos Iisus.
14 Îţi scriu acestea deşi am nădejde că voi veni la tine fără întârziere;
15 Dacă însă zăbovesc, să ştii cum trebue să petreci în casa lui Dumnezeu care este Biserica Dumnezeului celui viu, stâlp şi temelie adevărului.
16 Şi cu adevărat, mare este taina creştinătăţii: Dumnezeu s’a arătat în trup, s’a îndreptat în Duhul, a fost văzut de îngeri, s’a propovăduit între neamuri, a fost crezut în lume, s’a înălţat întru mărire.