3
Aceasta însă să ştii că în zilele din urmă vor veni vremuri cumplite,
Că vor fi oameni iubitori de sine, iubitori de argint, lăudăroşi, trufaşi, hulitori, neascultători de părinţi, nemulţumitori, fără cucernicie,
Lipsiţi de dragoste, neînduplecaţi, clevetitori, neînfrânaţi, nedomestnici, neiubitori de bine,
Vânzători, porniţi, îngâmfaţi, iubitori de desfătări mai mult decât iubitori de Dumnezeu,
Având înfăţişarea adevăratei credinţe, dar tăgăduind puterea ei. Depărtează-te şi de aceştia.
Căci dintre aceştia sunt cei ce se vâră prin case şi robesc pe muieruştele împovărate de păcate şi purtate de multe feluri de pofte,
Pururea învăţând şi neputând niciodată să ajungă la deplina cunoştinţă a adevărului.
Şi după cum Iannes şi Iambres s’au împotrivit lui Moise, aşa şi aceştia stau împotriva adevărului, oameni stricaţi la minte şi netrebnici pentru credinţă.
Dar nu vor merge mai departe, pentru că nebunia lor va fi învederată tuturor, precum a fost şi a acelora.
10 Tu însă ai urmat învăţătura mea. strădania mea, ţinta mea, credinţa mea, îndelunga mea răbdare, dragostea mea, îngăduinţa mea,
11 Prigonirile şi suferinţele care mi s’au făcut în Antiohia, în Iconia, în Listra, câte goane toate pe care le-am îndurat. Şi din toate m’a izbăvit Domnul.
12 Ci toţi care voiesc să trăiască cucernic în Christos Iisus vor fi prigoniţi.
13 Iar oamenii răi şi amăgitori vor merge din rău în mai rău, rătăcind pe alţii şi rătăciţi ei înşişi.
14 Tu însă rămâi în cele ce-ai învăţat şi de care eşti încredinţat, deoarece ştii de la cine ai primit învăţătură,
15 Şi fiindcă, de mic copil, cunoşti Sfintele Scripturi, care pot să te înţelepţească spre mântuire, prin credinţa cea întru Christos Iisus.
16 Toată scriptura este insuflată de Dumnezeu şi de folos spre învăţătura, spre mustrare, spre îndreptare, spre înţelepţirea care duce la dreptate,
17 Astfel ca omul lui Dumnezeu să fie desăvârşit, pregătit pentru orice lucru bun.