1 Şi mâhnit plânsei şi mă rugai cu durere astfel:
2 «Drept eşti tu, Doamne, şi toate lucrurile tale şi căile tale sunt îndurare şi adevăr, şi în veac de veac tu faci judecată dreaptă şi adevărată!
3 Adu-ţi aminte şi priveşte în jos spre mine, şi nu mă pedepsi pentru păcatele mele şi pentru păcatele părinţilor mei, care au păcătuit înaintea ta,
4 Căci ei călcară poruncile tale, şi din această pricină i-ai lăsat în prada vrăjmaşilor şi în robie şi la moarte, şi i-ai făcut de ocara tuturor popoarelor printre care tu ne-ai împrăştiat.
5 Şi acum multele tale pedepse sunt drepte, dar nu te purta cu mine după păcatele mele şi ale părinţilor mei. Noi n’am împlinit poruncile tale şi n’am umblat întru adevăr înaintea ta.
6 Şi acum fă cu mine după bună vrerea ta! Binevoieşte să mi se ia duhul şi să mor şi să mă fac pământ, fiindcă mai bine îmi este să mor decât să trăiesc. Căci din pricina hulelor mincinoase pe care le-am auzit, mare este mâhnirea mea. Binevoieşte dar să fiu izbăvit de această strâmtorare, ca chiar acum să ajung la locul cel de veci. Nu întoarce faţa ta de la mine!»
7 Tot în aceeaşi zi s’a întâmplat ca Sara, fiica lui Raguel din Ecbatana din Media, să fie ocărîtă de slujnicele tatălui său,
8 Fiindcă ea ţinuse şapte bărbaţi. Şi Asmodeu, duhul cel rău, i-a fost ucis înainte de a trăi ea cu ei. Şi ele o ocărau: «Tu eşti proastă că ţi-ai ucis bărbaţii! Şapte ai ţinut şi nu porţi numele nici unuia.
9 De ce ne baţi? Dacă au murit, du-te după ei! Am vrea să nu mai vedem în veac de veac fecior sau fiică din tine!»
10 Când auzi ea aceste ocări, se mâhni foarte, încât era cât pe ce să se spânzure, însă îşi zise: «Sunt singură la părintele meu, dacă fac aceasta, îl fac de ocară şi pogor cu mâhnire bătrâneţele lui în iad».
11 Şi ea se rugă la fereastră şi zise: «Proslăvit să fii tu, Doamne Dumnezeul meu, şi proslăvit să fie numele tău cel sfânt şi în veci slăvit. Proslăvească-te pe tine toate lucrurile tale în veci!
12 Şi acum, Doamne, ochii mei şi faţa mea stau aţintite spre tine.
13 Porunceşte să fiu chemată de pe pământ, ca să nu mai aud astfel de ocări.
14 Tu ştii, Doamne, că n’am săvârşit păcat cu bărbat,
15 Şi că nu mi-am pătat numele meu şi nici pe al tatălui meu în ţara în care eu sunt roabă. Sunt singură la tatăl meu şi el nu mai are copii care să-l moştenească, nici rudenie apropiată şi nici fecior ca să mă păstreze şi să fiu nevasta lui. Până acum mi-au murit şapte bărbaţi; la ce să mai trăiesc? Şi dacă nu socoteşti să mă omori, caută cu îndurare spre mine, ca să nu mai aud astfel de ocări!»
16 Atunci rugăciunea amândorora fuse ascultată înaintea slavei marelui Dumnezeu,
17 Şi Rafail a fost trimis ca să-i vindece pe amândoi: pe Tobit să-l vindece de albeaţă şi pe Sara, fiica lui Raguel, s’o dea de femeie feciorului lui Tobit şi să ferece în lanţuri pe Asmodeu, duhul cel rău, fiindcă Tobie, fiul lui Tobit, avea dreptul s’o moştenească. Tot în vremea aceea Tobit se întoarse acasă şi Sara, fiica lui Raguel, se coborî din foişor,